Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - restituire taxă înmatriculare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.481
Ședința publică din12 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sîmpotriva sentinței nr.3532 din 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, deși părțile lipsesc, constatând că recursul este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare cu privire la recursul ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față,constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 04.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 5488 lei, plătită cu titlu de taxă specială pentru înmatricularea autoturismului, achitată cu chitanța cu seria - A nr. - din 11.01.2008.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat la data de 13.11.2007 un autoturism marca, an fabricație 2002, pentru înmatricularea căruia în România a fost condiționat de plata taxei a cărei restituire o solicită.
Susține reclamantul că, taxa specială de primă înmatriculare este nelegală și a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitatea de la data de 01.01.2007.
În raport de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamantul a apreciat că taxa specială de primă înmatriculare instituită prin dispozițiile legale amintite este contrară reglementărilor internaționale în materie și, în mod expres dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Practic, întrucât se aplică numai cu ocazia primei înmatriculări, taxa discriminează proprietarii mașinilor second-hand din import, generând un regim protecționist pentru autovehiculele cu aceeași vechime (și aceeași capacitate de a produce poluare), existente deja pe teritoriul României.
În dovedirea susținerilor sale a depus înscrisuri.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.
Prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere, pârâta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilirea, care reglementează că dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
De asemenea, prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, ordonanță car a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art. 11 din actul normativ mai sus menționat se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Prinsentința nr. 3532 din 18 decembrie 2008, tribunalul a admis cererea formulată de reclamant și obligat pârâta la restituirea către acesta a sumei de 5488 lei reprezentând contravaloarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismului, achitată cu chitanța cu seria - A nr. - din 11.01.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. Urmare a modificării textului art. 2141din Codul fiscal prin OUG110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților, în practică însă, nefăcându-se distincție între comercianți și necomercianți, ca subiecte în raportul de drept material fiscal.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 din Codul d e procedură civilă, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantei beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală aferentă întregii sume achitate, respectiv 15.747 lei, calculată potrivit dispozițiilor art.3 al.3 din OG nr.9/2000, de la data plății până la data restituirii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A mai arătat că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Nu sunt întemeiate nici susținerile fondate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sîmpotriva sentinței nr.3532 din 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.03.2009
jud.fond
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana