Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 4970/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4970

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE- - -

JUDECĂTOR 1: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

GREFIER- - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamant - SRL și de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței numărul 404 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta reclamantă - SRL și consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL, depune Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind decontarea acțiunilor sanitar-veterinare și concluzii scrise.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.Respingerea recursului declarat de pârâtă.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor O,solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, respingerea în totalitate a acțiunii formulată de reclamantă. Solicită respingerea recursului formulat de reclamantă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința numărul 404 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s- admis în parte acțiunea reclamantei - SRL așa cum a fost precizată și a obligat pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR O la plata sumei de 30.082 lei reprezentând despăgubiri.

S-a respins cererea de dobânzi și actualizări, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la 3.174 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținută că între societatea petentă și instituția publică DSVSA O au fost încheiate două contracte de prestări-servicii cu nr.5/19.06.2005 și nr.3/19.06.2006, privind asigurarea efectuării activităților de identificare, înregistrarea și crotalierea bovinelor, ovinelor, caprinelor și porcinelor, de pe raza Circumscripției sanitar-veterinare de asistență jud. O și respectiv, efectuarea de activități sanitar-veterinare publice, de interes național, conform prevederilor legale.

De asemenea, au mai fost încheiate două contracte de prestări-servicii cu același obiect, cu nr.3 și 4 din 19.06.2006, pentru Circumscripția sanitar-veterinară din comuna, jud.

În baza acestor contracte, societatea petentă a desfășurat activități, conform deconturilor justificative depuse la filele 35 - 40, și potrivit acestora a emis un număr de 3 facturi, două în cursul anului 2007, aflate la filele 36 și 39 și reprezintă acțiuni sanitar-veterinare, conform decontului lunii iulie 2007, pentru localitățile și, în sume de 11.534 și respectiv, 18.548 lei. O factură a fost emisă la data de 04.08.2008 (fila 7) în sumă de 35.826,72 lei, factură care a fost acceptată la plată și achitată de către intimată, în cursul desfășurării procesului.

Prin acțiune, societatea petentă solicită suma de 22.682,90 lei, conform decontului justificativ din luna iulie 2008 și suma de 52.647,60 lei, conform decontului justificativ tot din luna iulie 2008, pentru circumscripțiile și respectiv.

Activitatea societății petente a fost verificată în mai multe rânduri de către intimată, urmare a sesizărilor primite atât la aceasta, cât și la autoritatea publică centrală, cât și la alte instituții, și s-au constatat mai multe nereguli așa cum rezultă din procesele-verbale și notele de control și constatare, întocmite în perioada anului 2007, înscrisuri depuse de către intimată la dosar.

De menționat că din cuprinsul tuturor înscrisurilor depuse, inclusiv de către reclamantă, rezultă că parte din activitate a fost desfășurată în cursul anului 2007. De altfel, așa cum am precizat, aceasta a și întocmit deconturile justificative și cele două facturi pentru localitățile unde își desfășura activitatea, numai pe anul 2007.

Această situație rezultă și din procesul-verbal încheiat la 28.01.2008 aflat la fila 87, atunci când s-a procedat la verificarea predării gestiunii, deținute de către societatea reclamantă la cele două circumscripții sanitar-veterinare. În aceste condiții, reclamanta nu a făcut dovada vreunei activități desfășurate în cursul anului 2008, pentru care a întocmit deconturile justificative din luna iulie 2008, aflate la filele 7-8.

Chiar dacă deconturile justificative aferente anului 2007, și pentru care au fost emise cele două facturi, nu au fost avizate conform procedurii prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al DSVSA O, emis în baza nr.HG130/2006, aceste înscrisuri au fost înregistrate la pârâtă. Cu proba cu înscrisuri administrată de către reclamantă, aceasta a făcut dovada că și-a îndeplinit parte din obligațiile contractuale, și prin emiterea acelor documente, în lipsa unor alte elemente concrete privind obligațiile contractuale, constând în cantitate, număr, volum, etc. și care nu sunt evidențiate nici în contractele încheiate, ce sunt întocmite la modul general, instanța apreciază că reclamanta a reușit să facă dovada activităților precizate în deconturile justificative, pe luna iulie 2007.

Acestor deconturi le corespund cele două facturi, din 12.09.2007 cu nr.- și -, în sumă de 18.548,4 lei și respectiv 11.534,4 lei, pentru care urmează să fie obligată pârâta.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 29.06.2009, reclamanta - SRL

In motivare, s-a arătat ca instanța nu a analizat toate probele administrate in cauza si că motivarea face referiri generale la neregulile anului 2007.

S-a susținut ca intimata este cea care a avut o serie de deficiente in activitate, relevante fiind înscrisurile de la filele 123,70,78,75 din dosar.

Pe alta parte, instanta de fond a reținut o stare de fapt eronata in ce privește activitățile desfășurate in cursul anilor 2007/2008, recurenta fiind cea care a solicitat paratei sa facă verificări ale acțiunilor sanitar-veterinare.

Cat privește întinderea pretențiilor, recurenta arata ca a făcut dovada cu înscrisuri referitoare la toate prestațiile efectuate, neexistând neconcordanțe intre sumele de bani solicitate si deconturile justificative depuse la sediul pârâtei. De altfel, instant este cea care a revenit la administrarea probelor cu martori si expertiza contabila.

S-a mai susținut si faptul ca in mod greșit instant de fond a respins cererea de acordarea a dobânzilor si penalităților si a acordat cheltuieli de judecata numai in parte.

La 11.05.2009. recurenta a depus la dosar si concluzii scrise si înscrisuri.

La 19.06.2009 parata Oaf ormulat la rândul sau recurs împotriva sentinței nr.404/20.05.2009 a Tribunalului, arătând ca in mod greșit s-a dat eficienta in înscrisurilor depuse la dosar de reclamanta, cat timp deconturile justificative nu au fost avizare conform Regulamentului de organizare si funcționare al DSVSA O aprobat HG nr.130/2006/

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția comerciala sub nr-.

La 18.09.2009.recurenta reclamanta - SRL Bad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului paratei ca nefondat.

La 21.09.2009 parata DSVSA Oad epus la dosar întimpinare solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea nr.1015/21.09.2009 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția comercial cauza a fost scoasa de pe rol si înaintata secției contencios administrative si fiscal a Curții de Apel Craiova, constatând faptul ca, la fond, Tribunalul a calificat cererea ca fiind una in material contenciosului-administrativ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ si fiscal sub nr-.

La 25 2009 la dosar a fost depus Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind decontarea acțiunilor sanitar-veterinare nr.92/20.10.2008, chitanța nr.26/18.09.2009 si concluziile scrise de - SRL

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursurile fondate pentru următoarele considerente.

Prin acțiunea formulate, reclamanta - SRL Bas olicitat obligarea DSVSA O la plata sumei de -,22 lei c/val. prestări servicii de specialitate, dobânzi si penalități de întârziere si cheltuieli de judecata.

Ca dovada a activităților prestate, la dosar au fost depuse înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulate, parata contesta sumele datorate, invoca neexecutarea serviciilor de către reclamanta si nerespectarea procedurilor legale de decontare a cheltuielilor.

de aceste cereri, Curtea constata ca motivarea instanței de fond este vaga si contradictorie, făcând imposibil controlul judecătoresc asupra acesteia.

Conform dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedura civila, hotărârea judecătoreasca trebuie sa cuprindă " motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților. De asemenea, instanța trebuie să arate pentru ce motive anumite probe administrate nu au stat la baza reținerii situației de fapt.

Contradictorialitatea rezultă din faptul că instanța retine ca reclamanta si-a îndeplinit obligațiile numai pentru anul 2007, insa arata si ca una din facturile emise in cursul anului 2008 fost acceptata si plătită de către parata.

Instanța a pronunțat soluția numai in baza susținerilor pârâților,fara a se face cercetări cu privire la executarea obligațiilor de către reclamanta, întinderea acestora, posibilitatea plaților prestate chiar si in cazul neavizării deconturilor justificative pentru anul 2007 conform Regulamentului de organizare si funcționare al DSVSA

de considerentele expuse, Curtea apreciază ca nerespectarea dispozițiilor art.261 pct.5 cod Procedura civila conduce la imposibilitatea efectuării controlului judiciar, lipsind practic motivarea hotărârii, astfel încât, in baza art.304 pct.5 si 312 Cod procedura civila recursurile vor fi admise, sentința va fi casata iar cauza va fi trimisa către rejudecare la aceeași instanță.

In rejudecare instanța va administra probatorii in dovedirea susținerilor pârâților, inclusiv proba cu expertiza contabila pentru stabilirea temeiniciei susținerilor pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta - SRL și de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor O, împotriva sentinței numărul 404 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj. Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier,

Red.Jud.

03 2009

Jud.fond.

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 4970/2009. Curtea de Apel Craiova