Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 50
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 370 din data de 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru intimata reclamantă - SRL S, lipsind recurenta pârâtă Agenția Națională De Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care,
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL S, depune înscrisurile solicitate la termenul anterior.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 370 din data de 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta - Com- SRL și obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală O - Administrația Finanțelor Publice S la restituirea taxei auto de 5369 lei cu dobânda aferentă prevăzută de Codul d e procedură fiscală. S-a respins cererea de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin legea nr. 343 din 17.07.2006 s-a modificat codul fiscal ce a intrat în vigoare ulterior,iar taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza art. 214/1 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal. De la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membru In cauza de față se solicită restituirea unei taxe achitate la data de 25.01.2008.
Ilegalitatea taxei se concretizează prin raportarea art. 148 al. 2 din Constituția României la art. 90 alin. 1 din Tratatul,deoarece ca urmare a aderării la prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. In cauză, art.90 alin. 1 din tratat precizează că, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
In acest context, apare ca fiind ilegal art. 214/1 și urm. din codul fiscal referitor la instituirea acestei taxe.
S-a apreciat că în domeniu sunt aplicabile principiile priorității dreptului comunitar față de cel național, al aplicării directe a dreptului comunitar cât și cel al nediscriminării și restituirii sumelor încasate în baza taxelor cu efect echivalent.
Aceste principii sunt reglementate de Constituția României prin art. 148 alin. 2 și 4 cât și art. 220 din Tratatul De asemenea, Curtea de Justiție a Comunității Europene asigură interpretarea tratatelor care este obligatorie pentru statele membre, sens în care aceasta s-a pronunțat în alte cauze așa cum sunt menționate și de către reclamant în acțiune.
In consecință, a fost obligată pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă. Aceasta a formulat cerere de restituirea sumei de bani organului fiscal, acțiunea întemeindu-se pe dispoz. art. 113 cod. pr. fiscală, situație în care conform art. 124 același cod, în cazul sumelor restituite de la bugetul de stat dobânda începe să curgă la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererii de restituire, sens în care se va dispune.
S- a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, deoarece intimata a încasat suma de bani reprezentând taxa de înmatriculare, dat fiind dispozițiile art. 214/1 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, aplicabile la acea dată, iar ulterior reglementările prevăzute de OUG nr. 50/2008, motiv pentru care nu se poate reține culpa procesuală a acesteia în generarea conflictului judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond reținând ca unică motivare a soluției date că un text de lege este ilegal, în condițiile în care era în vigoare, a depășit puterile judecătorești.
Că aprecierea instanței potrivit căreia ilegalitatea taxei se concretizează prin raportarea art.148 alin.2 din Constituția României la art.90 alin.1 din Tratatul CE nu poate fi reținută.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele adminJ. la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5369 lei cu chitanța seria - nr.- din data de 15.04.2008.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice S solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 370 din data de 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 27 Ianuarie 2010
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu