Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 606/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 606/CA/2008
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta reclamantă SC" SERV "SA succesor al împotriva sentinței civile nr. 2444/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Față de absența motivată din complet a unuia dintre titularii completului de recursuri C1 recurs contencios, doamna judecător, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 13.05.2008, în conformitate cu art.98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și timbrat cu taxele judiciare de timbru aferente (fila 10 - ordin de plată în cuantum de 152 lei și fila 9 verso - timbru judiciar), iar recurenta reclamantă solicită judecarea cauzei și în lipsă, invocând dispozițiile art. 242.pr.civ.
Instanța, din oficiu pune în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, constată cauza în stare de judecată și față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea și în lipsă, o lasă în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, sub nr- reclamanta Regia Autonomă a, a chemat în judecată pe pârâta și a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 3213,46 lei, reprezentând contravaloare apă potabilă livrată în perioada noiembrie 2004 - aprilie 2007, sumei de 486,73 lei cu titlu de dobânzi comerciale, calculate pentru perioada ianuarie 2005 - septembrie 2007, 3,07 lei penalități de întârziere, calculate conform art. 39 din contractul nr. 8463 din 17.12.2007 pentru perioada aprilie 2007 - septembrie 2007 și 306 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada noiembrie 2004 - aprilie 2007 furnizat pârâtei apă potabilă pentru consum casnic și aceasta nu a achitat prețul consumate.
Tribunalul Hunedoara prin Sentința nr. 2444/CA/2007 a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei reținând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilități, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs SC Serv SA succesoare în drepturi a reclamantei Regia Autonomă a solicitând în principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea instanței competente - Judecătoria Petroșani, iar în subsidiar a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale ce reglementează competența instanței, hotărârea fiind dată cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Pe fond, în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 și Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura și a achita contravaloarea serviciilor.
Cum pârâta nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poștă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat nici în instanță și nici nu a contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acțiunea.
În drept se invocă prev. art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304, 312 alin.3 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanță și timbru judiciar.
Pârâta intimată nu a depus întâmpinare.
Prealabil analizării motivelor de recurs invocate pe fond de reclamantă, instanța va analiza motivul de recurs în legătură cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtului să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.
Potrivit art.42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Conform art.36 alin.1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.
În mod greșit prima instanță a apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art.36 alin.1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege iar nu potrivit prevederilor art.51 alin.3.
Astfel conform art.51 alin.3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art.30 alin.2 din lege).
Instanța de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art.36 alin.1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.
Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art.7 și 56 Cod comercial.
Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârât ca persoană fizică acest raport este civil.
În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin.4 din Legea 51/2006 și art.1 pct.1 raportat la art. 2alin.1 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, prezentul litigiu comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.
Între timp Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG 13/2008 stabilindu-se expres competența materială a instanțelor de drept comun și nu a instanței de contencios administrativ.
Sub aspect teritorial, competența revine Judecătoriei Petroșani, ca loc al executării contractului.
Cum instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prev. de art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art.312 alin.6 Cod procedură civilă,casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani ca instanță.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de Serv succesoare în drepturi a reclamantei P împotriva sentinței nr. 2444/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței competente - Judecătoria Petroșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /2 ex./16.05.2008
Jud. fond,
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea, Iosif Morcan