Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 667/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 667/CA
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta - -, cu sediul în C,--24, județ C, împotriva sentinței civile nr.994/23.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în C,-, - județ C, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.11.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.11.2008.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Cas olicitat să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 123.519.04 lei reprezentând contravaloarea facturilor de apă neachitate;
- obligarea la cheltuieli de judecată.
În fapt, motivează că între părți s-a încheiat contractul nr. 5F/29.10.2003 de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, iar în anexa nr. 1 la contract sunt prevăzute obiectivele la care reclamanta va furniza serviciile ce fac obiectul contractului.
Reclamanta învederează că pârâta cu rea credință nu a declarat toate obiectivele, respectiv Căminul C2 situat în-, însă a utilizat rețeaua de apă și canalizare fără a achita contravaloarea apei consumate.
Arată că la data de 27.02.2007 o echipă de control a constatat că obiectivul menționat este racordat la rețeaua de apă și canalizare, însă nu a efectuat nici o plată pentru aceste servicii fapt pentru care s-a calculat consumul de apă în sistem paușal, retroactiv pentru o perioadă de 18 luni.
În urma constatărilor, reclamanta a procedat la emiterea facturii nr. -/28.02.2007 în cuantum de 123.519,04 lei și la întocmirea procesului verbal de eșalonare a plăților nr. 15.287/26.04.2007, dar pârâta refuză plata sumei datorate.
Prin adresa nr. 17084/S/11.05.2007 a convocat pârâta la conciliere directă pentru data de 04.06.2007, însă aceasta nu a dat curs invitației.
În drept au fost invocate disp.art. 948, 966, 969 și art. 1092 Cod civil, iar în susținerea cererii reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivând, în esență, că prin contractul de utilități nr. 5F/20.10.2003 invocat de reclamantă ca temei al pretențiilor de plată, nu sunt prevăzute clauze/ anexe cu referire la blocul C2 de pe-, ci la sediile proprii ale regiei din str. -, B-dul 1 -, spații verzi și școli.
Învederează că C nu a încheiat niciodată contracte de utilități cu - - pentru imobilele administrate și în care locuiesc chiriași, aceștia având, legal și contractual, obligația de a perfecta contracte cu furnizorii de utilități, ei fiind beneficiarii direcți ai serviciilor respective.
În apărare pârâta a depus în copie contractele de închiriere cu locatarii C2.
La termenul de judecată din 25.03.2008 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că reclamanta nu a făcut dovada unui raport juridic care să genereze obligații din partea C cu referire la plata utilităților, respectiv consumul de apă aferent blocului C2 situat pe-.
În cauză, pârâta a depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 994/23.05.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și respinsă acțiunea.
S-au invocat următoarele argumente:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 123.519,04 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. -/28.02.2007 pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare prestat de reclamantă la Căminul 2 situat în C-, imobil administrat de
În speță, pârâta nu contestă contractul de utilități nr. 5F/2003 încheiat între părți, ci faptul că acest act juridic nu conține clauze/anexe cu referire la blocul C2 pentru care s-a calculat suma în litigiu, ci la sediile proprii ale; astfel, aceasta nu a încheiat contracte de utilități cu - - pentru imobilele administrate și în care locuiesc chiriași.
Potrivit art. 42 alin.1 și 2 din Legea nr. 51/2006 modificată și completată furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități se realizează "în baza unui contract de furnizare sau de prestări servicii încheiat întreoperator și utilizatorul direct,act juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu public".
Față de textul de lege menționat cât și faptul că în anexa 1 la contractul de utilități nr. 5 F/2003 nu este trecut imobilul în discuție, instanța a apreciat că pârâta nu are raporturi juridice obligaționale cu reclamanta.
În conformitate cu disp.art. 274 Cod pr.civ. reclamanta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat).
Soluția a fost atacată cu recurs de către - -.
Prin motivele de recursa se arată că dispozițiile art. 42 alin. 1 și 2 din legea nr. 51/2006 trebuiau coroborate cu cele din Regulamentul Tehnic de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în localitățile în care are activitate, aprobat prin C nr. 218/ 18.10.2006. Acest Regulament definește "utilizatorul" ca fiind "orice persoană fizică sau juridică proprietară sau cu împuternicire dată de proprietarul unui imobil, având branșament propriu de apă și/sau racord de canalizare și care beneficiază pe bază de contract, de serviciile operatorului". Potrivit art. 6 împuternicirea dată de către proprietar trebuie să fie autentificată de către notarul public.
În cauză nu s-a demonstrat că - în calitate de administrator al imobilului, ar fi dat vreo împuternicire chiriașilor pentru încheierea de contracte individuale de furnizare a apei potabile.
De asemenea, potrivit art. 68 pct. 11 alin. 2, -ului îi revenea obligația să anunțe orice modificare a contractului încheiat, respectiv declararea unui nou consumator în vederea includerii acestuia în anexa contractului, întrucât, "dacă se vor constata neconcordanțe între cele declarate și situația reală din teren, se va factura un consum de apă retroactiv pentru 18 luni".
În plus, contractele de închiriere ale pârâtei cu chiriașii din imobilul în litigiu nu cuprind clauze cu privire la obligația de încheiere a contractelor de furnizare a apei potabile.
În cauză au fost depuse înscrisuri din care rezultă că pârâta a achitat facturi în care sunt cuprinse și consumuri de apă la Căminul 2, ceea ce demonstrează recunoașterea dreptului.
Cererea este însoțită de înscrisuri.
Intimata nu depune întâmpinare.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Plata serviciilor furnizate către căminul C2 nu reprezintă automat o recunoaștere a dreptului reclamantei. O dovadă în acest sens este tocmai contestarea debitului de către pârâtă.
Pretențiile reclamantei se fundamentează pe răspunderea civilă contractuală.
Între reclamantă și pârâtă nu s-a încheiat însă un contract pentru furnizarea apei la căminul C2 din
Textele enumerate de către recurentă nu au nici o relevanță în speță, fiind anterioare intrării în vigoare a legii nr. 51/2006 (art. 54 prevede că legea va intra în vigoare după un an de la publicarea în Monitorul Oficial -21 martie 2006, cu excepția art. 42 alin. 7 - fără relevanță în speță - ), HJ C nr. 218/ 18.10.2006 fiind emisă în baza legii 326/2001.
Potrivit art. 2 lit. h) din legea nr. 51/2006 în forma sa în vigoare la data promovării acțiunii, definește utilizatorii ca fiind " persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilități publice, în condițiile legii".
Conform art. 41 alin. 1 din le gea nr. 51/2006 " Au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice:
a) utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari;
b) agenții economici;
c) instituțiile publice".
"Furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în una dintre următoarele modalități:
-în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct.
Contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/ prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
În cazul serviciilor furnizate/prestate în regim continuu prin intermediul rețelelor de conducte - alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu apă caldă pentru consum, alimentarea cu agent termic pentru încălzire -, contractele de furnizare sau de prestare a serviciilor se încheie între operator și utilizator pe termen nedeterminat" (art.42 alin. 1 lit a, 2 și 3).
Conform art. 42 alin. 6 "În cazul imobilelor condominiale existente, individualizarea consumurilor de utilități în vederea contractării și facturării individuale se realizează, în funcție de sistemul de distribuție adoptat, fie:
a) prin contoare individuale montate la intrarea în fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație, în cazul distribuției orizontale;
b) cu ajutorul repartitoarelor de costuri montate pe racordurile aparatelor de consum aferente fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație, în cazul distribuției verticale".
În cazul în care Hotărârea Consiliului Județean C nr. 218/ 18.10.2006 este aplicabilă și după intrarea în vigoare a legii nr. 51/2006, este de reținut că Regulamentul aprobat prin această hotărâre definește utilizatorii ca fiind "orice persoană fizică sau juridică, proprietară sau cu împuternicire prin notariat autentificată dată de proprietarul unui imobil, având branșament propriu de apă potabilă ori racord propriu de canalizare, care beneficiază, pe bază de contract, de serviciile operatorului".
Pârâta a încheiat contracte de închiriere pentru camerele situate în Căminul nr. 2 din Obligația de achitare a cheltuielilor de întreținere au fost stabilite în sarcina chiriașilor, fapt ce rezultă din art. 4 lit b din contracte, neachitarea acestora pe mai mult de 3 luni putând atrage rezilierea. În concluzie, aceștia erau obligați (chiar și în lipsa unor prevederi exprese, textul arătat fiind edificator) să încheie contracte cu furnizorul de apă, potrivit textelor mai sus citate.
Pârâta nu a încălcat prevederile art. 68 din Regulament, acesta fiind inclus la cap VIII - Stabilirea consumurilor de apă și a debitelor de apă evacuate la canalizare -, modificările ce trebuie comunicate neavând în vedere apariția unui nou consumator ci aspecte legate de consumul de apă, strict în legătură cu obiectul contractului, fiind date chiar exemple cum ar fi modificarea numărului de persoane, branșament de apă caldă etc.
Față de cele de mai sus, pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor cu furnizarea apei la Căminul 2 în baza contractului nr. 5F/29.10.2003, acest imobil nefăcând obiectul contractului. De asemenea, potrivit textelor mai sus citate și contractelor de închiriere încheiate de către, obligația de plată revine utilizatorilor, chiriași în respectivul imobil.
În consecință, în mod corect acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta - -, cu sediul în C,--24, județ C, împotriva sentinței civile nr.994/23.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în C,-, - județ C, având ca obiect pretenții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Tehnored.jud.--/23.12.2008
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica