Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 681/R/CA/2009

Ședința publică din 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice AIî mpotriva sentinței civile nr. 146/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic cu delegație în reprezentarea recurentei, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, iar intimatul reclamant depune prin serviciul registratură întâmpinare și solicită judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic arată că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și cererea formulată de intimat conform art. 242 Cod procedură civilă de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Consilier juridic, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, cu menținerea obligării la plata taxei în speță.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de reprezentantul recurentei pârâte, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față,

Reclamantul Biroul notar Public a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal în cuantum de 9.285,45 lei și dobânda legală aferentă calculată de la scadență până la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 2141din Codul fiscal pentru autoturismul marca Mercedes importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea dobânditorilor autovehiculelor importate din Comunitatea Europeană în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar posesorilor vehiculelor autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invoca preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin sentința civilă nr. 146/CAF/10.02.2009 a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 9.285,45 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și dobânda legală calculată până la plata efectivă a taxei.

Instanța a reținut prin considerentele expuse că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocată jurisprudența.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Prin motivele de recurs se susține că acțiunea este nefondată, întrucât potrivit 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea - cadru europeana este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauza, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule in momentul înmatriculării, indiferent daca provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se refera la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasa pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeana nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxa ce se aplica si in alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanța se refera la taxa perceputa de Ungaria si Polonia care era aplicată atât produselor interne, cât si produselor importate. Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede ca se restituie diferența dintre taxa speciala încasata pentru autoturisme în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 si taxa de poluare pentru autovehicule. Dobânda legala se impune a fi acordata doar de la dat pronunțării hotărârii.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9din Codul d e procedură civilă, art. 7 și 11 din Legea 554/2004.

Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.

Analizând sentința atacata sub aspectul recursului declarat, Curtea constata ca acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a importat un autoturism din statele membre ale Comunității Europene pentru care a plătit taxa speciala reglementata de art. 2141, 2142din Codul fiscal.

Taxa a fost perceputa in temeiul art.2141din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule. Astfel, legea prevede ca intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Din punctul de vedere al eligibilității, taxa speciala se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 2142din Cod).

Norma interna încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește ca nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituționala consacra supremația dreptului comunitar si aplicarea directa a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice norma comunitara are forța juridica superioara nomelor naționale, chiar și în situația in care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediata, directa si prioritara, iar judecătorul național areobligațiasa aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În acest context se apreciază ca potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația in care se percepe taxa speciala doar pentru autoturismele si autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării in România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate in România, fapt ce determina situația impunerii in plus, in sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În aceasta situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natura prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocam în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria) cat si Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat ca stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente in tarile respective.

În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsa în art. 90 din Tratat, urmare a faptului ca dispozițiile legii fiscale naționale, art. 2141si 2142din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamanta urmează a fi restituita.

Reclamantul este îndreptățit la plata daunelor sub forma dobânzii legale, care se datorează de la data efectuării plății taxei către bugetul statului și până la data restituirii integrale, deoarece de la acea dată reclamanta a fost privată de folosința bunului său în sensul Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aplicarea în speța a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine, la fel ca in reglementarea precedenta, in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)

În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era in vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului si achiziționării autoturismului, reclamanta a efectuat operațiunea juridica cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legala ce nu era in vigoare la data importului.

În consecința, recursul paratei este nefondat și urmează a fi respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DGFP A împotriva sentinței civile nr. 146/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.

(continuare decizia 681/R/CA/2009 din dosar nr-)

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/03.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Ștefan Făt, Marieta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Alba Iulia