Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 694/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 694/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr. 524/ca din 30.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 decembrie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise cu privire la natura litigiului și instanța competentă să îl soluționeze, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 524/CA din 30 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Local I, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public I, pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 15.960.697,84 lei, reprezentând debit rezultat din contractul nr. 130/29.09.2005, respingând cererea formulată de reclamantul Municipiul I, în contradictoriu cu pârâta I, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au chemat în judecată pe pârâtă, solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 15.960.697,84 lei, reprezentând debit achitat de Consiliul Local I ca urmare a garantării I, cu ocazia încheierii contractului de leasing nr. 128/29.09.2005, având ca obiect asigurarea dreptului de folosință, în sistem de leasing financiar, a 50 de autobuze urbane pentru transportul public de călători, de către SC Leasing SA, convenție de garantare ce s-a materializat în contractul-modalități de plată nr. 130 din 29.09.2005.
Prima instanță a găsit cererea formulată de reclamantul Consiliul Local I ca fiind întemeiată, având în vedere că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantului, având ca obiect contravaloarea ratelor de leasing pentru cele 50 de autobuze, ce au făcut obiectul contractului nr. 128/2005 și că, în ceea ce privește accesoriile, în sumă de 971.781,57 lei, calculate de reclamant cu titlu de comision fond de risc, conform nr. 82/2006, și majorările aferente, calculate până la data de 31 octombrie 2008, pârâtul, prin reprezentantul său legal, a recunoscut, cu ocazia concilierii directe, și această parte a debitului, invocând imposibilitatea de plată datorită lipsei fondurilor necesare.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Regia Autonomă de Transport Public I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a sesizat că ratele de leasing au fost achitate în mod voluntar de către Municipiul I, prin organul său reprezentativ, că prin nr. 518 din 22.12.2008 a fost stabilită apartenența bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing financiar la domeniul privat al Municipiului I, și că, într-o asemenea situație, era firesc ca aceste rate să rămână în sarcina municipiului, care a inclus cele 50 de autobuze în inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului I, la data de 31.12.2007, ignorându-se faptul că I nu are decât folosința respectivelor autobuze.
Intimații, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului, pe motiv că plata ce au efectuat s-a făcut în calitate de garant și nu în calitate de achizitor și că, până la finalizarea contractului de leasing, bunurile rămân în proprietatea locatorului, urmând ca la expirarea contractului acestea să devină proprietatea
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că Iaî ncheiat un contract de leasing cu SC Leasing SA având ca obiect asigurarea folosinței unui număr de 50 de autobuze urbane pentru transportul public de călători și că, în vederea asigurării plății prețului contractului, Consiliul Local al Municipiului I, Regia Autonomă de Transport Public I și SC Leasing SA G au încheiat contractul-modalități de plată nr. 130 din 29 septembrie 2005, prin care Consiliul s-a obligat să asigure achitarea integrală a tuturor sumelor de bani datorate cu orice titlu de utilizator, litigiul de față născând tocmai din faptul plății de către garant a datoriei contractate de
Nici din cuprinsul contractului nr. 130/2005 și nici din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei nu rezultă însă că asigurarea folosinței celor 50 de autobuze a fost rezultatul parcurgerii unei proceduri de achiziție publică, reglementată de normele în vigoare la data încheierii contractului de leasing, concluzie ce este întărită și de prevederile art. 8.2 din contractul-modalități de plată menționat, care stabilesc că, dacă părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, litigiul va fi soluționat prin arbitraj, la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
În lipsa unei prevederi convenționale, prin care să se stabilească o altă caracteristică a contractului de leasing, el nu poate avea decât o natură comercială, decurgând din caracterul speculativ al acestuia, astfel cum este el reglementat prin nr.OG 51/1997, aprobată prin Legea nr. 90/1998.
La rândul ei, obligația de garantare asumată de Consiliul Local I, prin contractul nr. 130/2005, nu este altceva decât un accesoriu al contractului de leasing, încheiat de I cu SC Leasing SA, obligație ce are aceeași natură și este supusă aceluiași regim juridic ca cel aplicabil obligației principale, cu atât mai mult cu cât, la art. 2.2. din contract se arată că "Consiliul este răspunzător în solidar cu I pentru îndeplinirea întocmai și la termen a tuturor și a oricăror obligații constând în achitarea sumelor de bani reprezentând obligațiile asumate de I în baza contractului de leasing".
Ca atare, pentru părțile semnatare ale contractului-modalități de plată nr. 130/2005 nu poate avea nici o relevanță faptul că cele 50 de autobuze erau destinate efectuării transportului public de călători, ori că plata ratelor lunare se putea asigura și din fondurile constituite de autoritatea publică locală, într-un asemenea caz trebuind să se facă o distincție clară între actul de achiziție intervenit între I și SC Leasing SA, care are o natură pur comercială, și modalitatea în care bunurile achiziționate urmau să fie exploatate în viitor.
Or, locatarul SC Leasing SA nu poate fi considerat implicat în vreun fel în asigurarea prestării unui serviciu de utilitate publică, prin asigurarea folosinței celor 50 de autobuze urbane și, ca atare, în mod greșit s-a reținut, prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009, că litigiul născut din faptul efectuării plăților de către garant și regresul acestuia împotriva celui garantat plasează pricina de față în sfera contenciosului administrativ, întrucât nici contractul de leasing și nici contractul prin care se garantau plățile asumate prin acesta nu puteau avea o natură diferită de cea a contractului a cărui executare urmau să o asigure, care este, în mod indiscutabil, comercială, cel puțin pentru locatorul SC Leasing SA; nimic neputând schimba această natură, fie că ar fi vorba de destinația bunurilor achiziționate, de sursa de finanțare, sau de statutul juridic al părților contractante.
Ca atare, având în vedere că prima instanță a calificat în mod greșit pricina și a soluționat-o făcând aplicațiunea normelor de procedură specifice contenciosului administrativ, norme ce s-au dovedit a fi străine naturii raporturilor dintre părțile semnatare ale contractului de leasing și respectiv raporturilor dintre cei ce au încheiat contractul-modalități de plată nr. 130/2005, și că acest fapt echivalează cu o încălcare a normelor de competență, chiar dacă la ribunalul Iași funcționează o secție comună de contencios administrativ și comercial, Curtea apreciază că singura modalitate de aducere a litigiului în cadrul legal de soluționare este aceea de casare a hotărârii atacate și de trimitere a dosarului tribunalului comercial, pentru a se rejudeca pricina potrivit regulilor de procedură aplicabile acestui gen de litigii, care diferă, începând cu actul de sesizare și terminând cu căile de atac, de cele aplicabile în materia contenciosului administrativ, neexistând posibilitatea ca, printr-o recalificare din oficiu pricina să fie trimisă secției comerciale a Curții de APEL IAȘI, pentru aos oluționa ca instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței nr. 524/CA/30.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe, constituită ca tribunal comercial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
G - --- - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
08.01.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
