Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 7/CA/2008
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta REGIA AUTONOMA A împotriva sentinței civile nr.1555/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă: reprezentantul reclamantei-recurente, consilier juridic, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul a făcut dovada avansării taxei de timbru.
Pârâta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegație de reprezentare.
Instanța pune în discuție din oficiu competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, față de valoarea pretențiilor.
Reprezentantul recurentei arată că litigiul a fost soluționat în primă instanță ca fiind o acțiune în contencios administrativ. Dacă instanța de recurs apreciază natura cauzei ca fiind comercială, lasă la aprecierea instanței.
Însă, având în vedere valoarea pretențiilor, consideră că instanța competentă în soluționarea litigiului este Judecătoria Petroșani.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția competenței.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Petroșani, sub nr- reclamanta Regia Autonomă a, a chemat în judecată pe pârâta () și a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 194,83 lei reprezentând contravaloare apă potabilă livrată și neachitată în perioada 03.2005-04.2006, 46,62 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului nr.P/11934 din 20.09.2005, 9,46 lei reprezentând dobânzi comerciale precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada martie 2005-aprilie 2006 furnizat pârâtei apă potabilă pentru consum casnic și aceasta nu a achitat prețul consumate.
A mai arătat că a invitat pârâta la conciliere directă conform art.720 Cod procedură civilă prin adresa nr. 23129/07 06 2006, dar aceasta nu s-a prezentat.
Prin sentința nr. 3279/27 06 2007 Judecătoriei Petroșania admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Petroșani și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Hunedoara -Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal.
Judecătoria a reținut că potrivit art.1 alin.2 din Legea 51/2006, acțiunea reclamantei are ca obiect executarea contractului de utilități, astfel că în temeiul art.51 din aceiași lege competența revine instanței de contencios administrativ.
Tribunalul Hunedoara prin Sentința nr. 1555/CA/2007 a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei reținând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilități, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 și Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura și a achita contravaloarea serviciilor.
Cum pârâtul nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poștă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat nici în instanță și nici nu a contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acțiunea.
În drept se invocă prev. art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304, 312 alin.3 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanță și timbru judiciar.
Pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, arătând că pentru perioada 2001-2005 beneficiat de subvenție, dar Consiliul Local a virat cu întârziere banii.
Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanța va analiza motivul de recurs pus în discuția părților din oficiu în legătură cu încălcarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, competență determinată de natura acțiunii și respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiune.
Astfel acțiunea cu care este sesizată instanța este o acțiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtului să execute prestația asumată prin contractul de furnizare a potabile, aceea de a plăti prețul serviciului furnizat.
Potrivit art.42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Conform art.36 alin.1 din aceeași lege, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice printre care și utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari.
În mod greșit instanțele (atât Judecătoria Petroșani cât și Tribunalul Hunedoara ) au apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acțiune atrage competența instanței de contencios administrativ căci față de calificarea expresă a naturii de drept privat a contractului de furnizare utilităților prin art.36 alin.1 din lege, competența soluționării acțiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata prețului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege iar nu potrivit prevederilor art.51 alin.3.
Astfel conform art.51 alin.3 și 4 din Legea 51/2006 soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedura de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Acest text de lege impune o delimitare clară a competenței instanței de contencios administrativ de cea a instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios administrativ este competentă a soluționa litigii ce supun judecății raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau județean (art.30 alin.2 din lege).
Instanța de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art.36 alin.1 din lege, cum este și cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
În speță o calificare corectă a raportului juridic dedus judecății impunea ca și concluzie calificarea ca fiind comercială a acțiunii formulată de reclamantă.
Această calificare este determinată de calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obținerii de profit cu titlu de profesiune obișnuită potrivit art.7 Cod comercial.
Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârât ca persoană fizică acest raport este civil.
În consecință competența materială a soluționării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin.4 din Legea 51/2006 și art.1 pct.1 raportat la art. 2alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, litigiul comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competența judecătoriei.
Sub aspect teritorial, reclamanta a ales Judecătoria Petroșani, ca loc al executării contractului.
Cum instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența materială, în speță este incident cazul de casare prev.de art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului și potrivit art.312 alin.6 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Petroșani ca instanță comercială.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă a împotriva Sentinței nr. 1555/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția Comercială și de Contencios Administrativ și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței competente- Judecătoria Petroșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 01 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./ex.2/9.01.2008
Jud.fond.
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea