Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 75/CA

Ședința publică de la 22 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul, domiciliat în comuna/satul, județul V, în contradictoriu cu intimații: Comisia Locală de Fond Funciar, Primarul Comunei, având ca obiect pretenții, recurs împotriva sentinței numărul 193/CA/29.06.2009 a Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că, prin încheierea de ședință de la 15 februarie 2010, ce face parte integrantă din această hotărâre, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 22 februarie 2010, din lipsă de timp pentru deliberare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin sentința nr. 193/CA din 29.06.2009 a Tribunalului Vaslui, au fost respinse excepția lipsei de calitate procesuale pasive a președintelui Comisiei de fond funciar al comunei perieni și excepția prematurității acțiunii ca efct al neefectuării procedurii prealabile și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar și Primarul Comunei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Primarul comunei, care este și președintele Comisiei de fond funciar are legitimitate procesuală pasivă în contextul în care, de la această comisie, se solicită documentele indicate de petent, și că excepția prematurității acțiunii nu poate fi primită pentru considerentul că Legea nr.544/2001, ca lege specială, derogă de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ și nu prevede obligativitatea efectuării procedurii prealabile formulării acțiunii.

Pe fond, acțiunea a fost respinsă pe considerentul că documentele solicitate de reclamant nu sunt de interes public, ci au caracter personal, fiind acte ce aparțin proprietarilor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit s-a reținut că, prin cererea sa, a solicitat a-i fi comunicate documente de interes personal și nu de interes public.

Precizează recurentul că actele solicitate îi erau necesare pentru cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul precizează că recursul nu este întemeiat, avându-se în vedere dispozițiile art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991.

La data de 11 ianuarie 2010, recurentul a depus precizări, ca răspuns la întâmpinare, prin care face trimitere la dispozițiile OUG nr.209/2005, fiindu-i încălcat dreptul de a avea acces la datele care îl interesează privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Curtea, examinând cererea de recurs și dosarul de fond, reține următoarele:

Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat eliberarea a trei copii de pe titlurile de proprietate ale numiților, și.

Prin adresa nr.27/07.01.2009, reclamantului - recurent i s-au solicitat date suplimentare cu privire la calitatea în care solicită acte, întrucât titlurile de proprietate nu sunt de interes public, ci au caracter personal, fiind acte ce aparțin proprietarilor.

În conformitate cu dispozițiile art.2 lit.b din Legea nr.544/2001, prin informații de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituție publică.

Documentele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate sunt de interes public, dar titlul de proprietate este personal, Comisia locală de fond funciar nedeținând aceste documente.

Potrivit disp.art.12 alin.4 din legea nr.18/1991, așa cum a fost modificată și completată prin OUG nr.209/22.12.2005,actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informații de interes public și sunt deschise liberului acces al cetățenilor, asigurarea accesului la aceste informații de interes public făcându-se în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.544/2001 - privind liberul acces la informațiile de interes public.

Avându-se în vedere că actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate sunt de interes public, acestea trebuiau comunicate reclamantului, așa cum au fost solicitate prin cererea adresată intimaților.

Referitor la cererea reclamantului de a i se elibera copii ale titlurilor de proprietate, aceste acte fiind de interes personal, în mod corect nu au fost comunicate.

Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, urmează a se admite recursul și a fi modificată în parte sentința civilă nr.193/CA din 26.06.2009, în sensul că vor fi obligați pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a comunei și Primarul comunei să elibereze reclamantului, în condițiile art.9 alin.1 din Legea nr.544/2001, copii de pe actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate numiților:, pentru terenul din tarlaua 35, parcela 29, din punctul I sau din comuna;, pentru terenul din tarlaua 34, parcela 66, din punctul, comuna;, pentru terenul din tarlaua 34, parcela 64, din punctul, comuna.

Va fi respinsă cererea reclamantului - recurent de obligare a pârâților la eliberarea copiilor de pe titlurile de proprietate și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Conform art.274 din Codul d e procedură civilă, vor fi obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile numărul 193/CA/29.06.2009, sentință pe care o modifică în parte.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, județul V, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a comunei și Primarul comunei să elibereze reclamantului, în condițiile art.9 alin.1 din Legea nr.544/2001, copii de pe actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate al lui

-, pentru terenul din tarlaua 35, parcela 29, din punctul I sau din comuna;

-, pentru terenul din tarlaua 34, parcela 66, din punctul, comuna;

-, pentru terenul din tarlaua 34, parcela 64, din punctul, comuna.

Respinge cererea privind obligarea pârâților să elibereze copii de pe titlurile de proprietate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a comunei și Primarul comunei să plătească reclamantului suma de 204,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.RL/18.03.2010

Tehnored.gref.TN/19.03.2010

Jud. fond- / Tribunalul Vaslui

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Iasi