Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 80/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 80/CA/2010

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

Judecător - -

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.872/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și contencios administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, mandatarul reclamantului recurent depune la dosar chitanța nr.- din 15.01.2010 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei.

Din partea pârâtului intimat STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DGFP A s-a depus la dosar întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantului susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare pentru autoturisme. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, Administrația Finanțelor Publice B și Administrația Fondului pentru Mediu anularea deciziei de calcul al taxei de poluare emisă de a Mun. sub nr. 21129/11.11.2008, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2231 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.

În fapt, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei B restituirea taxei de poluare, deoarece perceperea acestei taxe contravine în mod flagrant art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, creându-se un regim fiscal discriminatoriu în măsura în care este achitată numai pentru autovehiculele înmatriculate în CE și reînmatriculate în România.

În drept se invocă art. 90, 234 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, Constituția României, Legea nr. 157/2005, art. 26 din Pactul Internațional din 16.12.1966, art 1 și 2 din OG 137/2000, art. 274.pr.civ.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât Legea nr.554/2004 prevede că se poate ataca în contencios administrativ o Ordonanță a Guvernului, în măsura în care obiectul principal nu este invocarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. În ce privește fondul cauzei se precizează că OUG nr.50/2008 stabilește măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Prin sentința administrativă nr. 203/CAF/2009, Tribunalul Albaa respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că nu se pune problema neconstituționalității OUG nr.50/2008, ci a incompatibilității acesteia cu prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Pe fondul cauzei, instanța reține că raportat la cuprinsul OUG 50/2008, actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, așa cum sunt ele dezvoltate și detaliate prin jurisprudența, taxa fiind legal încasată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

În critica adusă hotărârii atacate se susține că instanța de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008 care nu se aplică autovehiculelor produse în România și înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferența de tratament juridic între aceste din urmă autovehicule și cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispozițiile OUG50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.

În drept se invocă art. 304, 304 ind. 1, 312 Cod procedură civilă, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, Legea nr. 157/2005.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinarea formulată intimata Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.

Verificând sentința atacată din prisma motivului invocat, raportat și la prevederile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței

Elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, aceste criterii corespunzând obiectivului de protejare a mediului, taxa fiind stabilită în funcție de gradul de poluare si de eficiența energetica și având un caracter proporțional, în măsura în care este stabilita într-un cuantum mai mare, pe măsură ce performanțele de mediu scad.

În condițiile în care a stabilit că statele membre pot să impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv, iar capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu reprezintă astfel de cerințe obiective, OUG nr.50/2008 este conform cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață.

Indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare ( înregistrare ) a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței, eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă ( cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005 ).

Potrivit aceleiași jurisprudențe în ceea ce privește art. 90 din Tratat, s-a apreciat că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă.

Cu alte cuvinte, nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG50/1998 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art. 90 din Tratat, taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare restituindu-se atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național.

Mai mult, acest articol trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării (cum era de altfel reglementarea națională anterioară din Codul fiscal) este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Pentru considerentele expuse apreciind că motivele invocate nu subzistă, iar, OUG 50/2008 cel puțin varianta în vigoare la momentul înmatriculării este compatibil cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul E, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312.pr.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.872/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored./6 ex./05.02.2010

Jud.fond

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 80/2010. Curtea de Apel Alba Iulia