Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 885
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B - B,-, județul împotriva sentinței nr. 553 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în B, str. -, -. B,. 34, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice B și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată și este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, intimatul depune prin serviciul registratură din cadrul instanței întâmpinare, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri și că prin intermediul recursului recurenta solicită și judecata cauzei in lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea actului administrativ nr. - din 26.07.2007 și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 647 lei actualizată cu dobânda legală până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în luna iunie a achiziționat
un autoturism nou, din import, marca Ford Focus iar înmatricularea acestuia a fost condiționată de achitarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 647 lei, pe care a achitat -o cu chitanța nr. - din 26.07.2007.
Reclamantul a arătat că a îndeplinit obligația prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât anterior introducerii acțiunii prin adresa nr. 9139 din 1.04.2009 a formulat plângere prealabilă către Administrația Finanțelor Publice
S-a apreciat că dispozițiile art. 2141alin. 1 - 5 din Codul Fiscal încalcă dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene care interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele de pe piața internă care sunt de natură similară.
În dovedirea acțiunii s-au depus în copie la dosar chitanța seria - nr. - din 26.07.2007, cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice municipiului sub nr. 9139 /1.04.2009, adresa nr. 9214 din 2.04.2009 a Administrației Publice a municipiului B, taxa de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin întâmpinarea formulată în termen legal, susținându-se în esență că, chitanța a cărei anulare se cere nu este un act administrativ fiscal întrucât nu îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 41 și art. 43 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Prin sentința nr. 553 din 23 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în B,str. -, - 5,. B,. 34, județul B în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, județul B și a dispus anularea actului administrativ fiscal seria - nr. - din 26.07.2007.
A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 647 lei, achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, precum și la dobânda legală calculată de la data plății până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut cu referire la excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului că este neântemeiată întrucat,actul seria - nr. - din 26.07.2007 poate fi asimilat unui act administrativ fiscal, având în vedere efectul juridic al acestuia, de încasare la bugetul statului a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Conform dispoziției art. 41 din OG nr. 92/2002 privind Codul d e procedură fiscală chitanța seria - nr. - din 26.07.2007 se constituie un act administrativ fiscal întrucât este emis de organul fiscal privind drepturi și obligații fiscale, astfel cum acestea sunt definite de dispoziția art. 2 lit. din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul
a achiziționat în anul 2007 un autoturism nou marca Ford Focus. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a fost obligat la plata taxei de prima înmatriculare de 647 lei achitată cu chitanța seria - nr. - din 26.07.2007.
Prin cererea înregistrată sub nr. 9139 din 1.04.2009 la Administrația Finanțelor Publice a municipiului reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă pârâta a refuzat, așa cum rezultă din răspunsul comunicat acestuia, invocând dispoziția art. 2141alin. 1 și 5 și art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziției art. 2141-2143din Codul fiscal, pct. 3.11-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Instanța a constatat că potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii, pronunțată în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Prin urmare, dispoziția art. 90 paragraf 1 din Tratat, interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, pentru acestea din urmă, România nepercepând nici o taxă.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comunitar, evocate, care au prioritate față de dreptul intern.
Întrucât de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene, conform art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aderarea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
Și prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, România s-a obligat să respecte dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Ori, perceperea taxei de primă înmatriculare de la reclamant, reprezintă o diferență de tratament, o discriminare a regimului juridic fiscal, situație ce încalcă dispozițiile Tratatului CEE, a principiului libertății circulației mărfurilor.
Prin urmare actul administrativ de încasare a sumei de 647 lei este nelegal potrivit legislației comunitare, taxa nu se datorează și ca atare va fi restituită, cu
dobânda legală aferentă, conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 92/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău a formulat recurs
pârâta Administrația Finanțelor Publice B criticand-o pentru nelegalitate solicitand modificarea in tot a acesteia si pe fond respingerea actiunii formulata de reclamant ca nefondata.
În sustinerea recursului,pârâta arată ca prin sentinta pronuntata instanta de fond nu a avut in vedere dispozitiile OUG 50/2008 prin care s-a prevazut o procedura de restituire a diferentei dintre cuantumul taxei de prima inmatriculare reglementata d art 2141-2143Cod Fiscal si noua taxa de poluare,acest act normativ (carea reglementeaza aplicarea taxei de poluare) respaca normele de drept comunitar si jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
O alta critica invocata de recurenta priveste și fondul cauzei in sensul că gresit s-a dispus de instanta de fond restituirea taxei de prima inmatriculare, deoarece, în spetă, reclamantul datora această taxa întrucât a achizitionat un autoturism nou,si nu unul second -hand.
Curtea, analizand sentința pronunțată de instanta de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta, având în vedere actele dosarului și dispozitiile legale în materie constata ca recursul este intemeiat prin prisma criticilor privind modul de solutionare al fondului cauzei motiv pentru care urmeaza a fi admis pentru urmatoarele considerente.
Atât din verificarea actelor depuse la dosar, cât si din sustinerile reclamantului din actiunea cu care a investit instanta de fond, rezulta că reclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism nou marca Ford Focus. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a fost obligat la plata taxei de prima înmatriculare de 647 lei achitată cu chitanța seria - nr. - din 26.07.2007.
Având în vedere ca autoturismul achizitionat este unul nou, în cauza taxa de prima inmatriculare este datorta,întrucat nu se mai poate retine încalcarea dispozitiilor art 90 din Tratatul Comunitatii Europene care arata ca "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect produselor nationale similare".
Scopul general al art 90 este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparatie cu produsele interne.
Cum taxa de prima inmatriculare este datorata si pentru autoturismele achizitionate din țară, aplicarea aceleiasi taxe si pentru cele noi achizitionate din import nu se mai poate retine existenta unei discriminari,a unui tratament diferentiat si de aceea actiunea reclamantului fiind nefondata urmeaza a fi respinsa.
Prima critica este inutil a mai fi analizata avand în vedere solutia pronunțată, de admitere a recursului.
Față de toate considerentele retinute mai înainte, Curtea, în raport cu art. 312 alin. 3 cu aplicarea art. 304 pct. 9 Pr.Civ va admite recursul paratei, va modifica in
parte sentinta instantei de fond și pe fond va respinge acțiunea formulată de reclamant, menținând dispozițiile sentinței cu privire la modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR
PUBLICE B -B,-, județul împotriva sentinței nr. 553 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în B, str. -, -. B,. 34, județul
Modifică în parte sentința nr. 553 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
GREFIERUL DE SECȚIE
Red.
Dact.MI/AU
2 e/ 22.06.2009
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață