Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 899/CA/2009

Ședința publică de la 24 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE AIî mpotriva sentinței administrative nr. 358/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Reclamanta AIa solicitat, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr-, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A I, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1615 lei reprezentând diferența dintre suma de 3165 lei, achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și suma de 1550 lei restituită de către Administrația Finanțelor Publice A, precum și obligarea la plata dobânzii legale - calculată de la data plății și până la data restituirii efective a acesteia.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturism marca Volkswagen, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost plătită suma de 3165 lei, taxă de primă înmatriculare, percepută în temeiul art. 214 ind. 1-3 Cod fiscal.

La data de 12.08.2008, a fost emisă înștiințarea de restituire a sumei de 1550 lei reprezentând diferență între taxa specială și taxa de poluare.

Reclamanta a învederat că a solicitat pârâtei restituirea și a diferenței de taxă specială, deoarece așa cum este reglementată de art. 214 ind. 1 din Legea nr. 343/2006, perceperea acestei taxe contravine în mod flagrant cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Reclamanta a mai susținut că la data la care a fost obligată să achite taxa de înmatriculare aceasta nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, aduse din spațiul comunitar de la data de 01.01.2007 fiind percepute taxe numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în țară. Diferența de aplicare a taxei introduce în România un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au8 fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele deja înmatriculate în România nu se mai percepe taxă cu ocazia vânzării ulterioare.

Secția de contencios administrativ a Tribunalului Alba prin sentința nr. 358/CAF/ 2009 admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1615 lei, reprezentând taxă specială achitată de reclamantă, precum și dobânda legală începând cu data plății și până la restituirea ei. De asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice AIs olicitând ca în temeiul art. 304 pct.9 din Codul d e procedura civilă sa fie modificată hotărârea și să fie respinsă cererea, întrucât în cauza nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene pentru a se dispune restituirea taxei.

Examinând actele de la dosarul cauzei în baza cărora prima instanță de fond a dispus restituirea taxei de prima înmatriculare, se constata că în cauză nu au fost administrate probe din care să reiasă ca sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 90 din, respectiv ca autovehiculul a fost achiziționat de pe piața comunitara unde fost suspus înmatriculării, situație în care sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea directa a normei comunitare, potrivit art.148 din Constituție, urmând a înlătura aplicarea dispozițiilor din Codul fiscal referitoare la perceperea taxei.

În consecință, se constata ca sentința pronunțata de prima instanță este netemeinica si nelegală, în cauza nefiind administrate probe pe care sa se fundamenteze hotărârea pronunțată, situație față de care în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedura civila se va admite recursul pârâtei Administrația, se va modifica sentința atacata si se va respinge acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta A I în contradictoriu cu pârâta DGFP A - A

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta DGFP A - AIî mpotriva sentinței nr. 358/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția de contencios administrativ și în consecință:

( continuare decizia nr. 899/CA/2009 pronunțată în dosar nr- ).

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A I în contradictoriu cu pârâta DGFP A - A

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. / 2ex./20.07.2009

Jud. fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Alba Iulia