Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 97/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 97
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Chiriac
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, SPITALUL CLINIC DE I, COLEGIUL JUDEȚEAN AL MEDICILOR I, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B și COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 9 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra acțiunii directe de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Sănătății Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, Colegiul Județean al Medicilor I, solicitând:
- obligarea de I la plata daunelor morale și materiale în valoare de 100.000 lei, actualizate cu dobânda de referință a BNR;
- obligarea Colegiului Județean al medicilor la plata daunelor morale și materiale în valoare de 50.000 lei, actualizate cu dobânda de referință a BNR;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la plata daunelor morale și materiale în valoare de 100.000 lei, actualizate cu dobânda de referință a BNR;
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la plata daunelor morale și materiale în valoare de 100.000 lei, actualizate cu dobânda de referință a BNR;
- plata cheltuielilor de judecată actualizate cu indicele de inflație;
- obligarea de I la prezentarea decontului privind cheltuielile efectuate cu internarea sa în perioada 9.03.2007-21.03.2007, precum și foaia de observație nr.76775, conform legislației în vigoare;
- obligarea de I să răspundă la cererile înregistrate sub nr. 3747/13.03.2007, 3922/16.03.2007, 3997/19.-, nr.4120/21.03.2007, 4035/10.03.2007;
- obligarea de I să precizeze câte cazuri de a raportat și în special câte cazuri de bronhopulmonară (alergică) are diagnosticate;
- obligarea de I să prezinte în instanță acreditarea ca și Spital Clinic, precum și acreditarea Laboratorului din cadrul de I;
- obligarea Colegiului Județean al medicilor I să răspundă plângerii înregistrate sub nr.1777 din 25.05.2007;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice să răspundă la memoriul nr.21741/21.03.2007
- obligarea Ministerului Sănătății Publice să răspundă la memoriile trimise prin poștă la data de 7 iunie 2007, respectiv 22 august 2007;
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să răspundă la memoriul trimis prin poștă la data de 22 august 2007;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la recunoașterea angajaților din învățământ, categorie profesională expusă riscurilor bolilor profesionale sau în legătură cu profesia și nominalizarea acestor riscuri;
- recunoașterea afecțiunii sale, aspergiloza bronhopulmonară alergică ca și boală profesională sau în legătură cu profesia;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la includerea aspegilozei în categoria de boli cu indemnizație acordată pentru capacitate temporară de muncă de 100% fiind boală rară și nu boală obișnuită, cu plata unei indemnizații de 75 % după cum sunt în prezent;
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin B, la plata diferenței de până la 100 % a concediului medical, începând cu data de 12.02.2007, data acordării primei zile de concediu medical întrucât aspergiloza bronhopulmonară nu este o boală obișnuită ci o boală rară care necesită un tratament etiopatogenic costisitor și de lungă durată;
- trecerea medicamentului (substanță activă ) în lista cu medicamente gratuite;
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății Publice la plata diferenței care nu a fost compensată 50 % a întregului tratament cu () până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii date în prezenta cauză ( precizând că până la 11 2007 costul tratamentului se ridică la 60.000 lei, compensarea reprezentând doar 600 lei);
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății Publice la trecerea bolilor provocate de pe lista de coduri boli, cu introducerea unui cod specific, ca boală rară și nu ca boală obișnuită (cu cod 01), cum este în prezent;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la luarea de măsuri corespunzătoare pentru efectuarea de examen micologic din spută la bolnavii care tușesc nu numai pentru BK, în special la cei imunocompromiși și cu antibioterapie prelungită;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la luarea de măsuri care să oblige din Spitalele de Pneumoftiziologie sau de din România la păstrarea plăcilor cu mediu, însămânțate pentru, minimum 2-3 săptămâni;
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la luarea de măsuri pentru efectuarea antifungigramei în de analize medicale și procurarea unei game mult mai largi de antifungice (, voriconazol, posiconazol, amphoteriicina B);
- obligarea Ministerului Sănătății Publice la luarea de măsuri corespunzătoare privind achiziționarea de teste serologice, imunologice și teste cutanate prick pentru depistarea infecțiilor și alergiilor provocate de, care să fie prezente măcar în Universitare de și din România. A solicitat, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința 466 din 7 noiembrie 2007 Tribunalul Bacăua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU, reținând incidența dispozițiilor art.3 Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr-.
La solicitarea instanței, reclamanta prin precizările depuse la 18.02.2008 arată că înțelege să se judece în contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Spitalul Clinic de I, Colegiul Județean al medicilor I și Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B, completând totodată obiectul acțiunii în sensul că solicită obligarea Colegiului Medicilor din România să soluționeze contestația înregistrată cu nr.2855 din 8.11.2007 formulată împotriva deciziei nr.26 din 11 octombrie 2007 Comisiei de Disciplină prin care a fost soluționată plângerea înregistrată sub nr.1777/25.05.2007 la Colegiul medicilor
Motivând acțiunea, reclamanta arată că la data de 21.07.2004 a fost luată în evidența Dispensarului de Pneumoftiziologie B cu TBC pulmonar secundar infiltrativ lob inferior stâng - non BK, însă, după efectuarea unui tratament de 6 luni a făcut o suprainfecție, depistată conform analizelor nr.233/21.02.2005 și 142 din 1.02.2005. În perioada 2006-2007 efectuat mai multe investigații dat fiind faptul că avea subfebrilitate persistentă iar în ianuarie 2007 efectuat un examen al sputei rezultatul fiind conform buletinului 22359/2007 "culturi cu ". Având în vedere acest diagnostic s-a prezentat la Spitalul Clinic de I pe data de 9 februarie 2007. La externare i s-a pus diagnostic "viroză respiratorie" și "absent ".
După externare s-a simțit foarte rău, a fost din nou internată în perioada 19.02.2007 - 26.02.2007, s-a internat din nou la 6 martie 2007, la 9 martie 2007. Se arată că deși s-a adresat Spitalului Clinic I solicitând rezultatul culturii efectuate la 12.02.2007 nu a primit răspuns. Apreciază reclamanta că rezultatul examenului de spută este incorect deoarece nu a fost obținut pe un mediu de culturi adecvat, nu a fost ținută suficient cultura la incubator.
Arată recurenta că investigațiile făcute de medicii de la I au fost incorecte și nu a fost diagnosticată corect iar starea sa de sănătate era tot mai rea, solicitând instituirea tratamentului pe proprie răspundere. Apreciază reclamanta că neluarea în considerare a buletinului de analize nr.22359 din 22.01.2007 a dus la nediagnosticarea în timp util și neprescrierea unui tratament adecvat situație față de care a fost nevoită să își ia tratament de pe internet, starea sa de sănătate fiind deplorabilă.
Reclamanta arată că neidentificarea ciupercii s-a datorat necompetenței medicilor de la I dar și faptului că deși a sesizat că are stări de subfebrilitate și slăbea în mod constant, medicii au acuzat-o că-și provoacă stări de subfebrilitate și au trimis-o la Clinica de Psihiatrie Socola I în 16.03.2007.
Arată reclamanta că a fost supusă la presiuni psihice de personalul medico-sanitar din Spitalul Clinic I care dorea să o trateze la psihiatrie în loc să-și facă datoria de preumologi. La data de 21.03.2007 a părăsit Clinica de I cu stare agravată iar după ce a ajuns la Bar epetat analiza sputei care a confirmat prezența ciupercii, iar urmare acestui rezultat i s-a prescris tratament cu însă acest medicament este foarte scump, iar Ministerul Sănătății nu a prevăzut să beneficieze de gratuitatea acestui medicament. Apreciază reclamanta că bolile provocate de ar trebui să fie trecute în categoria de boli plătite cu 100 %, fiind boli grave iar ul ar trebui cumpărat cu 50%. Invocă reclamanta că la adresele înaintate pârâților nu a primit răspuns sau a primit răspuns evaziv.
La data de 25.05.2007 reclamanta a formulat plângere înregistrată sub nr.1777/25.05.2007 solicitând stabilirea vinovăției medicilor, cazul său fiind unul de malpraxis.
Având în vedere că după sesizarea instanței, în cursul judecății s-a emis decizia 26/11.10.2007, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând constatarea nulității acestei decizii.
Față de acest nou capăt de cerere instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, excepție pe care o va admite pentru cele ce urmează:
Răspunderea disciplinară a medicilor este argumentată la secțiunea a-6-a din Legea 95/2006. Astfel, art.443 reglementează posibilitatea formulării plângerii de persoanele care se consideră vătămate iar art.451 prevede că împotriva deciziei de sancționare, în termen de 15 zile de la comunicare medicul sancționat poate formula acțiune în anulare la secția de contencios a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea. Legea nr.95/2006 nu a reglementat situația în care acțiunea în anulare este formulată de persoana care a formulat plângerea, însă atâta vreme cât medicul care formulează acțiune împotriva unui act emis de o autoritate centrală se adresează tribunalului nu se poate admite că același act administrativ poate fi supus controlului de legalitate la altă instanță decât tribunalul, atunci când decizia este contestată de altă persoană. Art.451 Legea nr.95/2006 instituie o normă specială sub aspectul competenței materiale în raport de legea cadru (554/2004) a contenciosului administrativ.
Stabilind că în cauză, competența de soluționare revine tribunalului, excepția inadmisibilității acțiunii în anularea deciziei nr.26/2007 urmează a fi analizată de instanța competentă.
Apărările reclamantei în sensul că instanța ar fi respins excepția necompetenței materiale la termenul din 21 aprilie 2008 nu poate fi reținută.
Astfel, prin încheierea din 21 aprilie 2008 această instanță a respins excepția necompetenței materiale în raport de obiectul acțiunii la acea dată, reținând că unele capete de cerere au caracter accesoriu. Ulterior, prin cererea de lafilele 153-154, pentru termenul din 19 mai 2008, reclamanta și-a completat acțiunea motiv pentru care instanța a invocat necompetența cu privire la capătul de cerere nou formulat, care nu reprezintă o cerere accesorie acțiunii principale, ci este o cerere prin care se solicită anularea unui act administrativ.
Instanța reține că pârâtele Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor I, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea de Sănătate Publică B au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Examinând excepția în raport de obiectul acțiunii, instanța reține că este nefondată. Astfel, pe de o parte se reține că reclamanta invocă refuzul pârâtelor de a răspunde unor adrese ceea ce presupune că aceste pârâte au fost chemate pentru pretinsa încălcare a dreptului, iar pe de altă parte reclamanta solicită obligarea la plata daunelor morale, prejudiciul fiind cauzat de inacțiunea pârâtelor, ceea ce presupune să pârâții sunt titularii pretinsei obligații, instanța urmând ca în urma analizei probatorului administrat să hotărască dacă pârâților incubă obligațiile invocate de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:
În fapt,
Reclamanta a efectuat la data de 22.01.2007 o analiză a sputei la un laborator din B, reliefându-se cultura cu, fiind trimisă la Spitalul Clinic Universitar de I unde a fost internată cu diagnostic "obs. pulmonară". În urma investigațiilor a fost externată cu mențiunea "absent spergillus". Ulterior, dat fiind faptul că se simțea rău a fost din nou internată la în perioada 19.02 -26.02 2007. După această dată în luna martie a făcut alte investigații în Clinica de I, starea de sănătate nu se ameliora.
Având suspiciuni cu privire la modul cum a fost recoltată sputa în clinica de la I, reclamanta s-a adresat acesteia cu mai multe cereri.
Astfel, prin adresa 3747/13.03.2007 reclamanta aduce la cunoștință situația ei medicală, relatând detaliat în ce împrejurări a fost internată, care a fost evoluția bolii, manifestându-și indignarea că nu a fost diagnosticată corect și că nu i s-a prescris tratamentul corespunzător.
La finalul memoriului reclamanta a solicitat rezultatul culturii efectuate la 12.02.2007, stabilirea unui diagnostic, efectuarea analizelor în vederea precizării diagnosticului. Analizând conținutul acestei adrese instanța apreciază că nu se poate reține un refuz nejustificat în sensul Legii nr.554/2004 de a emite un act, de a soluționa o cerere deoarece rezultatele analizelor efectuate, diagnosticul sunt mențiuni ce au fost trecute în fișa de externare, clinica, ca și instituție neputându-se subroga în atribuțiile medicilor ce stabilesc diagnosticul și impun tratamentul adecvat, tot medicii care au avut în observare pacienta fiind în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării unor analize. Aspectele invocate în acest memoriu au natura unei plângeri ce vizează activitatea medicilor, aceleași motive fiind de altfel reiterate în plângerea adresată Colegiului Medicilor I înregistrată sub nr.1777 din 25.05.2007.
Prin adresa nr.3922 din 16.03. 2007 reclamanta adresează o nouă cerere Spitalului Clinic de I solicitând informații despre modul în care a fost prelevată sputa prin proba 529/12.02.2007, în sensul de a i se comunica ce mediu de cultură s-a utilizat, câte zile a fost ținută cultura la incubator, ce s-a întâmplat ulterior cu acea cultură. Pârâtul nu a făcut dovada că a comunicat aceste informații reclamantei, situație față de care instanța reține un refuz de a soluționa cererea reclamantei. Informațiile solicitate sunt informații la care reclamanta trebuie să aibă acces, în virtutea dreptului său la informare, interesul în obținerea acestora fiind dat de împrejurarea că efectuarea aceluiași examen al sputei, la Bar elevat prezența culturii cu, dar și de faptul că existau suspiciuni asupra modalității de efectuare a analizei (așa cum rezultă din declarația martorei - care are profesia de medic).
Dreptul reclamantei de a i se soluționa cererea înregistrată sub nr.3922/16.03.2007 este garantat și de Legea 46/2003 privind drepturile pacientului prin art.6, 12, texte ce stipulează dreptul de a fi informat asupra investigațiilor.
Pe considerentul respectării drepturilor pacientului, reglementate de Legea nr.46/2003 și nesoluționarea de către Ministerul Sănătății a cererii înregistrată sub nr.21741 din 29.03.2007 apare ca un refuz de a soluționa o cerere în sensul legii contenciosului administrativ. Prin această adresă (fila 61 dosar 5187/2007 al Tribunalului Bacău - vol.I) aducând la cunoștința ministerului evoluția stării de sănătate și modul cum i s-au acordat îngrijirile medicale, solicită să i se comunice dacă laboratorul de bacteriologie de la Spitalul Clinic I este acreditat și dacă are competența să stabilească diagnosticul de bronhopulmonară alergică.
În completarea acestei adrese, reclamanta a solicitat să i se comunice modalitatea în care poate să-și procure și să urmeze tratamentul. Prin adresa nr.6062/19.06.2007 (fila 194 dosar Tribunal - vol.I) Ministerul Sănătății îi comunică reclamantei că prescripția medicamentului și sunt prevăzute în sublista B cu nivel de compensare 50 %, pe bază de prescripție medicală. Ministerul nu i-a comunicat și celelalte informații solicitate, legate de statutul și competența laboratorului de la I, deși potrivit art.5 Legea 46/2003 avea dreptul de a fi informată asupra statutului profesional al acestui furnizor al serviciului de sănătate.
Cât privește celelalte cereri adresate de reclamantă, instanța nu poate reține un refuz de a le soluționa a autorităților și instituțiilor sesizate. Astfel, prin adresa nr.3997/19.03.2007, adresată directorului Spitalului Clinic I reclamanta relatează din nou aspecte ale stării de sănătate, aduce critici modului cum a fost tratată dar solicită interpretarea radiografiilor, instituirea unui tratament antimicotic, efectuare externării până la o anumită dată, cereri ce nu cad în atribuțiile conducerii, fiind atribuțiile stricte ale medicului care are pacientul sub observație. Prin alte adrese (4035 din 19.03.2007, 4/20 din 21.03.2007) reclamanta solicita instituirea unui anumit tratament și eliberarea foii de observație însă instanța nu poate reține un refuz de a soluționa o cerere, atâta vreme cât tratamentul este recomandat pe biletul de ieșire din spital din 21.03.2007 (fila 172 dosar tribunal).
În ce privește pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța, reține că aceasta, prin adresa 7988/20.09.2007 a răspuns cererii reclamantei înregistrată sub nr.7988/28.08.2007 în limitele competențelor date de Legea 95/2006, recomandându-i ca pentru includerea în lista altor medicamente să se adreseze Comisiei de specialitate, așa încât, în sarcina Casei naționale de Asigurări de Sănătate nu se poate reține, raportat la atribuțiile acestei instituții (art.270 legea 95/2006) încălcarea vreunui drept al reclamantei. Cât privește celelalte cereri din acțiune care privesc includerea pe lista medicamentelor gratuite a medicamentului, plata cu 100% a concediului medical, instituirea unor obligații în sarcina pârâților (recunoașterea angajaților din învățământ ca și categorie expusă riscurilor, bolilor profesionale, recunoașterea afecțiunii reclamantei ca boală profesională, trecerea bolii sale ca boală rară, luarea de măsuri pentru efectuarea examenului din spută numai pentru BK, obligarea la păstrarea plăcilor de mediu minimum 2-3 săptămâni, achiziționarea de teste, efectuarea antifungigramei în laboratoare de analize medicale) instanța urmează a le respinge având în vedere următoarele considerente:
Administrarea gratuită către reclamantă a tratamentului cu nu este posibilă având în vedere că acest medicament nu se află pe lista de gratuități de care beneficiază asigurații.
Potrivit art.231 alin.1 Legea nr.95/2006 asigurații beneficiază de medicamente pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente aprobată prin HG841/2006. activă intraconazol se regăsește pe lista de medicamente aprobată prin HG1841/2006 nefiind decontată 100% așa încât nu poate acorda derogări de la dispozițiile legale.
Cu privire la prescripțiile medicale eliberate de Spitalul B (rețete din 8 mai și 3 2007) reclamanta nu a transmis rețetele medicului de familie, situație în care în baza HG1842/2006 art.32 lit.h medicul de familie ar fi avut posibilitatea să transcrie o rețetă pentru o schemă de tratament.
În ce privește includerea bolii reclamantei în lista bolilor pentru care concediul medical se plătește 100% instanța reține că acordarea unei anumite indemnizații este atributul exclusiv al Ministerului Muncii Familiei și Egalității de Șanse, indemnizația de 100% acordându-se doar pentru urgențe medico-chirurgicale. Și pentru includerea pe lista -uri a medicamentelor de care beneficiază asigurații instanța reține că este o anumită procedură, pârâtele chemate în judecată nefiind măcar abilitate și nicidecum obligate să facă modificări ale listei în sensul pretins de reclamantă.
Astfel potrivit ordinului Ministrului Sănătății 466/2006 Comisia de Strategie terapeutică elaborează propuneri pentru lista cu -uri ale medicamentelor, înaintează propunerile (în urma unei analize de specialitate) Comisiei Naționale de. Instanța nu se poate subroga în exercitarea unor atribuții exclusive ale unei comisii de specialitate. O procedură specială care nu poate fi eludată de instanță regăsim și în ce privește includerea sau modificarea codificării unei boli, aceasta fiind posibilă numai ca urmare a adoptării de către Adunarea Mondială a Sănătății.
În ce privește pârâta Autoritatea de Sănătate Publică B, instanța reține că în sarcina acestei instituții nu se poate reține că ar fi refuzat să-i soluționeze o cerere, atâta timp cât prin adresa de la fila 14977/14.09.2007 (fila 126 dosar tribunal) a răspuns solicitării reclamantei.
Se reține că reclamanta a sesizat Colegiul Medicilor I cu plângerea înregistrată sub nr.1777/25.05.2007, prin acțiune, așa cum a fost formulată inițial, solicitând soluționarea plângerii. Cum însă, după sesizarea instanței plângerea a fost soluționată prin decizia 26/2007, acest capăt de cerere a rămas fără obiect. În completarea acțiunii, după ce cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel, reclamanta a reclamat refuzul Colegiului Medicilor din România de a-i soluționa contestația formulată împotriva deciziei 26/2007. prin decizia nr.88/2008 Comisia Superioară de Disciplină a soluționat contestația, așa încât și acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cât privește daunele morale solicitate de reclamantă, instanța urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art.18 Legea 554/2004 instanța de contencios poate să oblige autoritatea să emită un act, să elibereze un înscris hotărând totodată și asupra daunelor materiale și morale. În cauza dedusă judecății, instanța urmare a analizării probatoriului administrat reține doar obligația Spitalului I să răspundă la adresa 3922/16.03.2007 și a Ministerului Sănătății de a răspunde cererii 21741/29.03.2007.
Reclamanta nu a făcut dovada că nesoluționarea celor două cereri i-ar fi cauza prejudicii morale sau materiale, toate apărările invocate în dosar vizând activitatea medicilor. Astfel, atât reclamanta cât și martorii audiați susține că reclamanta a suferit prejudicii ca urmare a faptului că nu a fost diagnosticată corect și în timp util și că nu i s-a instituit un tratament adecvat, invocând culpa medicilor, încălcarea regulilor de deontologie și etică medicală.
Aceste aspecte au fost invocate în plângerea soluționată prin decizia nr.26/2007, decizie a cărei legalitate va fi verificată de Tribunalul Bacău.
Între nesoluționarea cererilor 3922/2007 și 21741/2007 și daunele pretinse de reclamantă ca reprezentând prejudiciu suferit nu există legătură de cauzalitate atâta vreme cât se reclamă aspecte legate de activitatea profesională a unor medici, ce urmează a fi analizate în soluționarea acțiunii în anulare a deciziilor pronunțate de Colegiul Medicilor. În ipoteza anulării deciziilor prin care s-a respins plângerea, respectiv contestației reclamantei, aceasta poate în temeiul art.18 alin.3, 19 Legea 554/2004 solicita despăgubiri.
Pentru cele ce preced, în baza art.158 Cod procedură civilă cu art.451 Legea 95/2006, art.6,12 Legea 46/2003 cu art.18 Legea 554/2004, instanța va admite excepția necompetenței materiale a acestei instanțe privind capătul de cerere având ca obiect nulitatea deciziei nr.26 din 11 octombrie 2007 emisă de Colegiul Județean al Medicilor I și în consecință va disjunge acest capăt de cerere și va declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău - Secția contencios administrativ. Va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor I, Casa națională de Asigurări de Sănătate și Autoritatea de Sănătate Publică Va respinge capătul de cerere privind obligarea Colegiului Medicilor I de a răspunde la plângerea nr.1777/25.05.2007, ca rămas fără obiect, va respinge capătul de cerere din completarea acțiunii, privind obligarea Colegiului Medicilor din România de a răspunde la contestația nr.2855 din 8.11.2007, ca rămas fără obiect.
Va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul Spitalul Clinic de I să răspundă la adresa înregistrată la nr.3922/16.03.2007, obligarea Ministerului Sănătății Publice să răspundă la adresa înregistrată sub nr.21741 din 29.03.2007. Va respinge celelalte capete de cerere ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a acestei instanțe privind capătul de cerere având ca obiect nulitatea deciziei nr.26 din 11 octombrie 2007 emisă de Colegiul Județean al Medicilor I și în consecință va disjunge acest capăt de cerere și va declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău - Secția contencios administrativ.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor I, Casa națională de Asigurări de Sănătate și Autoritatea de Sănătate Publică
Respinge capătul de cerere privind obligarea Colegiului Medicilor I de a răspunde la plângerea nr.1777/25.05.2007, ca rămas fără obiect.
Respinge capătul de cerere din completarea acțiunii, privind obligarea Colegiului Medicilor din România de a răspunde la contestația nr.2855 din 8.11.2007, ca rămas fără obiect.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în B, Calea nr.159,.4,.19, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B, Intrarea nr.1-3, Sector 1, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, Calea nr.248 - 19, Sector 3, SPITALUL CLINIC DE I, str. - nr.30, județul I, COLEGIUL JUDEȚEAN AL MEDICILOR I,-, județul I, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B,-, județul B și COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA, B,-, Sector 6.
Obligă pârâtul Spitalul Clinic de I să răspundă la adresa înregistrată la nr.3922/16.03.2007.
Obligă Ministerul Sănătății Publice să răspundă la adresa înregistrată sub nr.21741 din 29.03.2007.
Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare în ce privește declinarea competenței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ce privește celelalte capete de cerere.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Ex. 9
9/15 octombrie 2008
Președinte:Violeta ChiriacJudecători:Violeta Chiriac