Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 1/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1/CA
Ședința publică de la 05 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
Grefier: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în anulare introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența - de pe lângă Ministerul Justiției, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999( calitatea de luptător în rezistența anticomunistă).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare, comunicată administrativ și înscrisuri.
Instanța, primind petiția și înscrisurile depuse de către reclamant, l-a interpelat pe acesta dacă înțelege să acționeze și în numele și pentru persoana ce a formulat cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 5040/2006.
Reclamantul arată că, întrucât tatăl său a decedat în anul 2008, nu înțelege să mai stăruie în cererea de anulare a deciziei ce s-a pronunțat în dosarul nr. 5040/2006.
Raportat la aceste precizări, constatând pricina în stare de judecată, instanța a dat cuvântul reclamantului, care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată, pentru motivele expuse în scris.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr- reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea deciziilor pronunțate la data de 22.05.2008 în dosarele nr. 5040/2006 și nr. 5041/2006, pe motiv că în mod nejustificat nu s-a ținut cont de faptul că l-a ajutat în lupta contra regimului comunist pe bunicul său, Gr. G, care a fost urmărit timp de mai mulți ani pentru convingerile sale liberale, precum și de faptul că împotriva familiei sale au fost luate măsuri coercitive de natură politică și economică.
Prin sentința civilă nr. 878/CA/ din 3 octombrie 2008, Tribunalul Iași și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL IAȘI, unde pricina a fost înregistrată sub nr-.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că reclamantul nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de nr.OUG 214/1999, modificată prin Legea nr. 173/2006.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că s-a născut la data de 24 martie 1955, în comuna, județul I, ca fiu al lui și, că el a urmat cursurile Școlii Generale de 8 ani din comuna, precum și cursurile Școlii profesionale din cadrul Grupului Școlar de Construcții I, pe care a absolvit-o în anul 1973, în perioada noiembrie 1973 -iulie 1992 el lucrând ca mecanic în diferite unități industriale.
Tatăl său Gh., născut în anul 1924, avut în proprietate cai și căruță, bunuri pe care i s-a cerut să le predea, în anul 1975, fiind obligat totodată ca, în baza prevederilor Decretului nr. 296/1983, să efectueze contribuții în muncă; din fișa matricolă penală întocmită de Penitenciarul Iași, rezultă că tatăl acestuia, G, a fost internat de către Direcția Regională a Securității I cu ordinul nr. 5795 din 13.08.1951.
În anul 2006, prin cererile înregistrate sub nr. 11221 și - din 21.11.2006, Gh. și au solicitat ministerului justiției să le recunoască calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, pe motiv că "am fost scos din casă de comisia de colectivizareși cât am fost în școală ucenic am refuzat să intru în rândurile -ului", iar "în timp ce făceam stagiul militar au încercat să mă racoleze în rândurile membrilor, dar am refuzat" și "din această cauză am fost nevoit să schimb des locurile de muncă în întreprinderi.
Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, prin deciziile pronunțate la data de 22 mai 2008, în dosarele nr. 5040/2006 și nr. 5041/2006, a respins cu unanimitate voturilor membrilor cererile de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă formulate de Gh. și, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de nr.OUG 214/1999, având în vedere că, prin adresa nr. 5051/07 din 18.04.2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut cunoscut comisiei că nu au fost identificate documente care să ateste că a fost privat de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări.
Apreciind că decizia de respingere a cererilor formulate este nejustificată, reclamantul a promovat prezenta acțiune în anulare, în procedura prevăzută de art. 6 din nr.OUG 214/1999 și Legea nr. 554/2004.
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată ca fiind dovedit faptul că Gr. Gaf ost internat în Penitenciarul Iași, în baza Ordinului Direcției Regionale a Securității I, cu patru ani mai înainte de nașterea reclamantului, și că, până în anul 1989, reclamantul și familia sa au fost supuși unor obligații fiscale împovărătoare, rechiziționându-li-se, în mod frecvent, bunurile și utilajele de care dispuneau.
Chiar dacă, prin atitudinea lor independentă și refuzul de a preda căruța și caii la, membrii familiei și-ar fi atras "ura autorităților locale comuniste", astfel precum se susține prin memoriul depus la termenul din 5 ianuarie 2009, acest fapt, prin el însăși, nu-l califică pe reclamant, de drept, pentru dobândirea calității de luptător în rezistența anticomunistă, atâta timp cât nu s-a produs nici o dovadă în susținerea afirmației că "toată această perioadă nu a încetat nici acum" și că "în anul 1981, pe când mă pregăteam să dau examen la Facultatea de electrotehnică I, am fost împiedicat de organele de miliție și securitate închis la Decretul 153, sub pretextul că nu am ocupație", în condițiile în care, din copia carnetului de muncă, rezultă că, în acea perioadă i s-a desfăcut contractul de muncă, pentru "absențe nemotivate", iar infirmă faptul că cel în cauză ar fi făcut obiectul unor măsuri represive, motivate politic.
Întrucât nr.OUG 214/1999 recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă doar persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, sau celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative abuzive luate de organele fostei miliții sau securități, ca urmare a săvârșirii unor fapte ce vizau manifestări fățișe împotriva dictaturii și abuzului de putere, și cum însăși reclamantul recunoaște că împotriva sa a fost luată măsura exmatriculării din școală, privării de libertate, internării în spitale de psihiatrie, ori de stabilire a domiciliului obligatoriu, instanța nu poate extinde fără a depăși atribuțiile sfera situațiile în care legiuitorul a apreciat că opoziția față de teroarea comunistă a depăși faza unei simple ostilități și a îmbrăcat forma unei rezistențe active și deschise, singura care îndreptățește o persoană să ceară recunoașterea calității de "luptător în rezistența anticomunistă".
Ca atare, constatând că în mod justificat pârâtul nu a asimilat pretinse acte de opoziție/împotrivire la măsurile administrative cu faptul unei revolte active, fățișe împotriva terorii comuniste și că suferințele îndurate de familia reclamantului nu-l pot transforma pe acesta într-un "luptător", în sensul dat acestei noțiuni de nr.OUG 214/1999, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea în anulare promovată de reclamantul împotriva deciziei pronunțate de pârât în dosarul nr. 5041/2006, ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei pronunțate în dosarul nr. 5040/2006, ca urmare cererii formulate de, fiul lui G și, născut la data de 15.06.1924, Curtea va lua act de declarația fiului său, în persoana reclamantului, că nu înțelege să mai stăruie în judecata acesteia, motivat de decesul celui în cauză, anterior sesizării instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției -Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, având sediul în B,-, sectorul 5, privind anularea deciziei pronunțate de pârât la data de 22 mai 2008, în dosarul nr. 5041/2006, ca neîntemeiată.
Se ia act de declarația reclamantului de a nu mai continua judecata cererii în anulare a deciziei pronunțate, la data de 22 mai 2008, în dosarul nr. 5040/2006, privind pe defunctul său tată, fiul lui G și, născut la 15.06.1924.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.01.2009
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc