Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 108/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--29.01.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.108

Ședința Publică din 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul asistat de avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul reclamantului depune la dosar răspuns la întâmpinare.

Curtea, pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, deoarece este vorba de o nouă cerere, întemeiată pe înscrisuri probante ulterioare, iar în temeiul art. 7 al.1 din Legea nr. 309/2002 a solicitat pârâtei reevaluarea consideraților pe baza căror nu i-aui fost acordate drepturile pretinse în temeiul acestui act normativ.

CURTEA

Deliberând asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 29.01.2009, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tas olicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 a pârâtei și obligarea acesteia să se pronunțe, in temeiul art. 7 alin. 2 din 309/2002, printr-o decizie de revizuire, asupra cererii sale înregistrata la aceasta instituție sub nr. 23604 din data de 21.11.2008, cerere însoțita de date și înscrisuri doveditoare de natura sa modifice hotărârea inițiala, iar în subsidiar anularea hotărârii si conferirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul Media arată că prin Hotărârea nr. 5748/27.11.2003, comisia din cadrul T, întrunită in baza art. 6 alin. l din Legea nr. 309/2002, a respins cererea sa înregistrată sub nr. 5748/23.10.2003, pe motivul ca " nu se încadrează in prevederile Legii nr. 309/2002 ". Prin mai multe adrese îndreptate la diverse instituții ale statului, a solicitat informații și acte cu privire la locul și perioada in care acesta a efectuat stagiul militar, constatând cu stupoare ca o parte din unitățile militare și detașamente de munca, înregistrate in livretul militar nu mai exista. În urma noii cereri adresată pârâtei și înregistrată sub nr. 23604 din 21.11.2008 reclamantul a solicitat ca pe baza noilor înscrisuri doveditoare anexate acesteia, pârâta să sa dispună printr-o decizie de revizuire încadrarea acestuia in prevederile Legii nr. 309/2002 și conferirea drepturilor prevăzute de această lege reparatorie.

Arată că prin adresa nr. 5089 din 17.09.2008, Ministerul Transporturilor prin Direcția Generala Resurse Umane si Management, confirmă că acesta a efectuat stagiul militar la de Lucru Ferate, respectiv Detașamentul Regionala CFR 03 Oraș, fiind lăsat la V cu gradul de soldat.

Se mai arată că potrivit art. 7 din nr. 1755 din 03.06.1953: " Drepturile militarilor din corpul sergenților si soldaților vor fi aceleași ca si ale militarilor din Ministerul Construcțiilor si Industriei Materialelor de Construcție - Direcția Generala a Serviciului ". Temeiul de drept menționat face referire la drepturile militarilor care au făcut parte din cadrul detașamentelor de munca ale de lucru Ferate, in care și reclamantul a făcut parte.

Acest fapt este confirmat de Ministerul Apărării Naționale prin adresa nr. CR 365 din 28.02.2005, adresata conducerii Casei Naționale de Pensii, care opinează ca "regimul existențial al tinerilor care si-au satisfăcut stagiul militar la de Lucru Ferate a fost similar celui din detașamentele Direcției Generale a Serviciului ".

Mai mult decât atât, ștersăturile și însemnările ulterioare din livretul militar, confirma transcrierea reclamantului dintr-o specialitate militară in alta, iar la poziția nr. 13 din livret este tăiata însemnarea " pentru serviciul combatant neinstruit", denumire echivalenta cu "bun pentru serviciul muncii".

Reclamantul solicită instanței să constate că in cauza sunt întrunite dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului in perioada 1950 -1961.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, respingerea acțiunii reclamantului pe această excepție.

În motivarea întâmpinării pârâta Casa Județeană de Pensii Tai nvocat excepția autorității de lucru judecat, în considerarea faptului că, prin Sentința civilă nr. 159/CA din 16.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 192/CA/2004 și menținută prin Decizia nr. 112 din 13.01.2005 pronunțată în dosarul nr. 5091/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost soluționată acțiunea reclamantului, prin care acesta a solicitat anularea aceleiași Hotărâri cu nr. 5748/27.11.2003 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Pârâta arată că prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 309/2002 nu sunt incidente în speță, deoarece în temeiul acestui text de lege, decizia de revizuire se emite în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, ceea ce nu este cazul reclamantului. Prin hotărârile judecătorești s-a constatat că hotărârea, a cărei anulare o solicită reclamantul, a fost emisă de pârâtă cu respectarea Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului în perioada 1950-1961.

Atât Curtea de APEL TIMIȘOARA, cât și înalta Curte de Casație și Justiție au reținut că reclamantul a efectuat serviciul militar într-o unitate din cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar nu în detașamente de muncă aparținătoare Direcției Generale a Serviciului, motiv pentru care nu se încadrează în categoria persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, domnul a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii T, anularea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999.

Examinând excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii T prin întâmpinarea atașată la fila 15-16 dosar, instanța constată că această excepție a fost motivată prin aceea că reclamantul a formulat anterior prezentei acțiuni o altă cerere de chemare în judecată a Casei Județene de Pensii T, în dosarul nr. 192/CA/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, cauza fiind soluționată prin sentința civilă nr. 159/CA/16.03.2004 (atașată la fila 17 dosar), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 112/13.01.2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 5091/2004(atașată la fila 18 dosar).

Examinând copia sentinței civile nr. 159/CA/16.03.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA (atașată la fila 17 dosar), instanța constată că prin această hotărâre s-a soluționat cererea domnului având ca obiect anularea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999.

În soluționarea excepției autorității de lucru judecat, instanța amintește că, potrivit art. 1201 Cod Civil, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

În prezenta cauză, instanța reține că între domnul, pe de o parte, și pârâta Casa Județeană de Pensii T, pe de altă parte, a mai avut loc o judecată, în care reclamantul a solicitat hotărârii nr. 5748/27.11.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999.

Or, în prezenta cauză, domnul a solicitat din nou anularea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999.

Așadar, obiectul acțiunii soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 159/CA/16.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal este identic cu obiectul prezentei acțiuni, iar litigiul a fost declanșat în ambele cauze între aceleași părți.

De asemenea, cauza acestei acțiuni este identică, în condițiile în care domnul a invocat în ambele litigii nelegalitatea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999 pe considerentul evaluării greșite a dovezilor referitoare la efectuarea de către reclamant a stagiului militar detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului.

Cu această motivare, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat, și va respinge, cu această motivare, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect anularea hotărârii nr. 5748/27.11.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 105/1999.

Totodată, instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în mun. T, Calea, nr. 43, județ T, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii, cu sediul în mun. T, Strada - -, -.

Ia act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Se comunică:

- reclamantului -, T, Calea, nr. 43, județ T,

- pârâtei - Casa Județeană de Pensii T, cu sediul în mun. T, Strada - -, -.

Red./22.04.2009

Tehnored. / 24.04.2009/ 4 ex.

Președinte:Pătru Răzvan
Judecători:Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 108/2009. Curtea de Apel Timisoara