Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 163/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.163/CA

Ședința publică din 13 aprilie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul - cu domiciliul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999 (calitatea de luptător în rezistența anticomunistă).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că acțiunea este motivată, scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA la data de 23.01.2009 și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența din cadru Ministerului Justiției, anularea deciziei pronunțată la 11.12.2008 în dosarul nr.135/2006 și recunoașterea calității sale de luptător în rezistența anticomunistă.

In motivarea acțiunii se arată că în anul 2006, formulat, în conformitate cu dispozițiile OUG214/1999, o cerere pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, motivat de faptul că este fiul lui, născut în anul 1907, în localitatea, cunoscut și sub numele de, ).

Tatăl său a fost arestat la 9.09.1952 pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale și, prin sentința nr.5/9.09.1952 a Tribunalului Militar Teritorial B, a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii. A fost pus în libertate la data de 11.05.1962.

In toată această perioadă, a rămas singur cu frații săi, fiind prigoniți, fără posibilitatea de a se integra în societate.

Mai mult decât atât, în perioada în care tatăl său era la închisoare, i s-a respins cererea de a urma școala de șoferi din cadrul armatei.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea plângerii, cu consecința anulării deciziei emise și recunoașterea calității sale de luptător în rezistența anticomunistă.

In susținerea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri,

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației și depune documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate în

Din actele și lucrările dosarului rezultă că tatăl reclamantului a fost condamnat la 10 ani pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale conform sentinței nr.5/9.09.1952 a Tribunalului Militar Teritorial B.

În considerarea cererii formulate întemeiată pe înscrisuri depuse, pârâta, prin decizia pronunțată la 11.12.2008 în dosarul nr.135/2006, a respins cu unanimitate de voturi cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă formulată de reclamantul, pentru sine, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art.1 coroborat cu art.2 și 3 din OUG nr.214/1999.

Așa cum rezultă din motivarea deciziei sus menționate, pârâta a reținut că reclamantul a solicitat constatarea calității pentru sine chiar dacă cel care a suferit măsurile abuzive fost tatăl său.

Conform art.5 din OUG nr.214/1999, cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri abuzive ori, după decesul acestora, de soțul sau rudele până la gradul al IV-lea inclusiv, până la 31.XII.2003.

În speță, reclamantul a solicitat constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru sine iar Comisia a analizat această cerere din perspectiva solicitării constatând în mod corect că acesta nu a făcut dovada că a fost supus unor măsuri administrative de natura celor prevăzute în art.3, ori că a fost condamnat din motive politice astfel cum prevede art.1.

Într-adevăr, dacă reclamantul formula cererea în calitate de moștenitor al tatălui său, astfel de cerere urma fi analizată de comisie conform solicitării sale, ori în cauză cererea a fost analizată în limita solicitării reclamantului, respectiv constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru sine.

În atare condiții, rezultă că decizia contestată este corectă, comisia analizând dacă contestatorul a fost supus unor măsuri abuzive astfel cum prevede art.1 și 3 din OUG nr.214/1999.

Pentru considerentele sus expuse, instanța reține că decizia contestată este emisă cu respectarea dispozițiilor legale astfel că va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, contestația promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul - cu domiciliul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B, sector 5,-.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2009.

Președinte, Grefier,

- - ---

Red.jud.-

13.05.2009

Tehnored.-gref.

4ex./2.06.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 163/2009. Curtea de Apel Constanta