Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 165/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 165/F-

Ședința publică din 12 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în Pitești, str. -, -. 8,. 31, județul A, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Pitești, str. - nr. 38, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatoarea personal și consilier juridic pentru intimata CJP

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 06.11.2008, întâmpinare formulată de intimata CJP A, însoțită de un set de acte.

Reprezentantul intimatei CJP A depune la dosar delegație de reprezentare.

Se comunică contestatoarei un exemplar al întâmpinării formulate în cauză și al actelor anexate acesteia.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.

În raport de această împrejurare, instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia, precum și asupra excepției tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de intimat prin întâmpinarea depusă la dosar.

Contestatoarea solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și acordarea drepturilor ce i se cuvin potrivit Legii nr. 189/2000. Totodată, solicită respingerea excepției tardivității introducerii acțiunii, întrucât s-a încadrat în cele 300 de zile, iar cu efectele persecutării etnice și ale strămutării s-a confruntat pentru o perioadă îndelungată.

Reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii A solicită respingerea contestației ca tardiv formulată, potrivit întâmpinării depuse la dosar.

La solicitarea instanței, reprezentantul intimatei precizează că au existat situații de revizuire a hotărârilor emise de CJP, însă numai în baza unor documente noi, cu motivarea că cei interesați nu au avut inițial posibilitatea de a le obține, din cauza dificultății procurării lor de la Arhivele Naționale. În speța de față, hotărârea CJP, prin care s-a respins cererea contestatoarei, nu poate fi revizuită, petentei nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost născută la un interval mai mare de 300 zile de la data la care s-au refugiat părinții săi.

CURTEA

Constată că, la 15 octombrie 2008, a contestat hotărârea nr.582 din 6 decembrie 2002 a Casei Județene de Pensii A, solicitând obligarea acesteia să-i acorde drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.

Se susține că, la 12.11.2002, a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, însă, Casa Județeană de Pensii A i-a respins cererea pe motiv că nu întrunește condițiile acordării acestui drept.

Reclamanta susține că această hotărâre este nelegală întrucât, deși s-a născut la 22 iulie 1941, în România, provenind dintr-o familie d e macedoneni, a suferit efectele persecuției din motive etnice, fiind nevoită să trăiască, ca și părinții săi, în condiții diferite decât cele din localitatea de domiciliu pe care au fost constrânși să o părăsească urmare a Tratatului de C din 1940.

Reclamanta mai arată că există alte persoane ce au situație similară cu a acesteia, însă ele au primit drepturile prevăzute de legea arătată mai sus.

De asemenea, reclamanta precizează că la 21.11.2006 s-a adresat Casei de Pensii A cu cererea înregistrată sub nr.36251 din data arătată mai sus, solicitând revizuirea dosarului său, însă pârâta i-a comunicat că hotărârea inițială rămâne în vigoare; și același răspuns l-a primit la o altă cerere de revizuire înregistrată sub nr.45811 din 24 iunie 2008.

La dosar au fost depuse copii de pe certificatul de căsătorie și de naștere, situația de avere imobiliară rurală a locuitorului T, Hotărârea nr.320 din 13.09.2002 emisă de Casa Județeană de Pensii A, adresa nr.45811 din 28.08.2008 și adresa nr.8347/S/2325 din 30.07.2008 emisă de Casa Națională de Pensii, adresa nr.3625/582/27.11.2006 emisă de Casa Județeană de Pensii A, Hotărârea nr.582/6.12.2002.

La 6 2008, Casa Județeană de Pensii Aad epus întâmpinare, invocând excepția tardivității introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se arată că prin hotărârea nr.582 din 6.12.2002, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, sub motiv că aceasta nu se încadrează în prevederile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 și că această hotărâre putea fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare și, în consecință, cererea formulată de reclamantă este tardivă.

Pe fond, pârâta susține că, așa cum recunoaște reclamanta, aceasta s-a născut imediat după schimbul de populație din 1940, respectiv la 22 iulie 1941, în județul C, România, și că potrivit art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, pot beneficia de drepturile prevăzute de această lege numai persoana, cetățean român, care în perioada regimului instaurat după 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în alte localități decât cea de domiciliu; că, potrivit art.2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr.105/1999, prin persoană strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice; și că, potrivit adresei nr.1516/DS/G/2002 a Ministerului Justiției și adresei nr.3233/12.09.2002 a CN beneficiază de prevederile art.1 lit.c din Ordonanța nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 și copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte sau în timpul strămutării și născuți după strămutarea părinților în acea localitate. Cum reclamanta nu se încadrează în nici una din aceste ipoteze, deoarece a fost născută la un interval de 300 zile de la data la care s-au refugiat părinții săi, pretenția acesteia la a i se acorda drepturile prevăzute de legea arătată mai sus este nefondată.

În fine, pârâta mai arată că reclamanta a solicitat de mai multe ori stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, mai exact prin cererea nr.36251 din 22.11.2006, nr.38449 din 12.12.2006, nr.45811 din 24.06.2008, însă toate aceste cereri au fost respinse, soluție confirmată și prin adresa nr. -/07.08.2008 emisă de CN - Direcția Îndrumare Metodologică, înregistrată la CJP A sub nr.8347/S/2325/30.07.2008, în care organul arătat a precizat că soluția de respingere a cererii, decisă prin hotărârea nr.582/6.12.2002, rămasă definitivă prin necontestare, ca și a răspunsului dat la cererile ulterioare, arătate mai sus, sunt legale.

În concluzie, pârâta arată că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.189/2000, așa cum a fost modificată și completată, deoarece aceasta nu a fost strămutată în altă localitate, fiind născută la 22.07.1941 în C, la un interval mai mare de 300 zile de la care părinții s-au refugiat în România.

Curtea, analizând cererea, constată că,în fapt, reclamanta este fiica lui T și care, în anul 1940, locuiau în satul, județul -Bulgaria; că în toamna anului 1940, așa cum rezultă din adresa nr.28 (fila 6) și hotărârea nr.320 din 13.09.2002 emisă pentru, mama reclamantei, aceștia s-au refugiat în România; și că la 22 iulie 1941 a fost născută reclamanta, fiind înregistrată în Orașul C-România (fila 3).

La 12.11.2002, reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, iar prin decizia nr.582 din 6.12.2002 a Casei Județene de Pensii A această cerere a fost respinsă invocându-se faptul că părinții reclamantei și s-au refugiat în România începând cu 15.09.1940, iar reclamanta s-a născut la 22.07.1941 în C - România, deci la mai mult de 300 zile de la data refugierii părinților, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 (fila 12), decizie primită de reclamantă așa cum aceasta a recunoscut în instanță.

Ulterior, reclamanta a revenit cu alte cereri, respectiv cele înregistrate sub nr.36251 din 22.11.2006, nr.38449 din 12.12.2006 și nr.45811 din 24.06.2008, însă, pârâta le-a respins sub motiv că hotărârea nr.582 din 6.12.2002 este definitivă și irevocabilă și, pe de altă parte, pe motiv că reclamanta nu întrunește condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, situația acesteia nefiind alta decât cea stabilită prin decizia arătată mai sus.

II. Curtea constată că,în drept, potrivit art.7 alin.4, așa cum a fost prevăzut în Legea nr.189/200 și în nr.367/10.06.2001 de aprobare a OUG nr.242/2000, pentru modificarea OG nr.105/1999,împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosuluiadministrativ, hotărârea curții fiind definitivă.

Verificând aplicarea acestui text la situațiade fapta reclamantei, reținută mai sus, curtea califică prezenta cerere ca fiind o contestație împotriva deciziei nr.582/2002 a Casei Județene de Pensii A și că, în consecință, această cerere este tardivă, reclamantei fiindu-i comunicată această decizie, așa cum a declarat în fața instanței și cum rezultă din faptul că, copia deciziei a fost depusă de aceasta. De altfel, comunicarea rezultă, implicit, din faptul că reclamanta a formulat mai multe cereri ulterioare deciziei arătate, solicitând modificarea ei.

În concluzie, se va respinge contestația ca tardiv formulată.

Din oficiu, curtea, ia în discuție aplicarea regulilor art.10 alin.1 din aceleași acte normative, potrivit căruia,Casa Județeană de Pensii, atunci când este sesizată sau din proprie inițiativă, va verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei ordonanțe, până la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Curtea constată că, în temeiul acestui text, Casa Județeană de Pensii A, își poate revizui propriul act, la cerere sau din oficiu, emițând o decizie.

Pârâta nu a emis o astfel de decizie, considerând că nu există un motiv de revizuire, astfel că nu poate fi aplicată această regulă în speță, întrucât curtea nu are de cercetat o astfel de decizie pentru a verifica legalitatea sau nelegalitatea acesteia.

În concluzie se va respinge contestația, așa cum s-a arătat mai sus, pentru tardivitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de, domiciliată în Pitești, str. -, -. 8,. 31, județul A, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Pitești, str. - nr. 38, județul A, ca tardiv formulată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

02.12.2008

Red.DV

EM/4 ex.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 165/2008. Curtea de Apel Pitesti