Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 166/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 166/2008
Ședința publică din data de 11 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 21401 din 27.06.2007 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinita.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 08.02.2008, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei, prin care a invocat excepția tardivității promovării acțiunii, la care s-au anexat înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârii contestate și în susținerea excepției invocate ( 7 - 23).
Curtea, în urma deliberării, asupra excepției de tardivitate invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea depusă la dosar, a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000, hotărârea pârâtei poate fi contestată conform Legii contenciosului administrativ iar acest act normativ statuează prin art. 11 alin. 1 că termenul de contestare a actului administrativ este de 6 luni și se calculează potrivit distincțiilor menționate. Întrucât dovada de comunicare a actului administrativ contestat se situează în intervalul de 6 luni de la momentul comunicării, reținând că și pârâta a indicat în hotărârea comunicată reclamantei că termenul de contestație este de 6 luni de la comunicare, pentru a nu îngrădi liberul acces al reclamantei la justiție, Curtea va respinge excepția invocată.
În ceea ce privește fondul, apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe, pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURT E A:
deliberând, reține că:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 16 ianuarie 2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, să se dispună anularea hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și, ca atare, se impune anularea acesteia întrucât împreună cu familia a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, suferind prejudiciile ce decurg dintr-o refugiere forțată, motivul părăsirii domiciliului fiind persecuțiile etnice ca urmare a ocupării de Nord.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C ( 7), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii ca tardiv introdusă conform art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000 iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei și menținerea actului administrativ atacat.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2006 sub nr. 67190, reclamanta a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii C recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă precum și declarațiile martorilor și, autentificate la notarul public. ( 15 -20).
Prin hotărârea nr. 21401 din 27 iunie 2007, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Exprimarea poziției procesuale a pârâtei precum și motivul eliberării actului administrativ atacat s-au realizat în considerarea declarațiilor autentice ale martorilor menționați.
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Conform art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuiește la părinții săi.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii - întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.
Totodată, declarațiile autentice ale martorilor și, confirmă refugiul reclamantei împreună cu mama sa. Astfel, martorii arată faptul că reclamanta și mama sa au fost nevoite ca în cursul perioada noiembrie 1940 - martie 1945 să se refugieze din localitatea de domiciliu, jud. C, în localitatea, jud. C, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile hortiste după cedarea de Nord.
Curtea constată că, declarațiile martorilor sunt pertinente, arătând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.
Mai mult, pârâta prin hotărârile nr. 18370/23.08.2005 recunoaște martorului calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15.11.1940 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din nr.HG 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".
De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 ).
În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.
Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.
Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).
În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta domiciliată în, sat, nr. 178, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.11.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 ianuarie 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./13.02.2008.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan
