Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 354/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 354/2008

Ședința camerei de consiliu din 11 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 3625 din 19.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, cauza privind și pe intimații și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M și ARHIVELE NAȚIONALE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după, care se reține că, prin memoriile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3625 din 19 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-a respins excepția necompetenței materială invocată de pârâta ARHIVELE NAȚIONALE.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ARHIVELE NAȚIONALE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR DIN ROMÂNIA.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.

Chematul în garanție a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor bănești menționate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Este în general cunoscut că acordarea drepturilor salariale intitulate "prime de vacanță" așa cum ele au fost prevăzute în art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publice, a fost suspendată în perioada 2001-2006. Ultima suspendare a fost dispusă prin art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 având ca obiect bugetul de stat pe anul 2006.

Legea bugetului de stat pentru anul 2007 și 486/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 1043/29 decembrie 2006 nu conține nici o prevedere legală prin care să se fi suspendat acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999.

Dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut de Legea nr. 188/1999 dar a devenit actual abia la 1 ianuarie 2007 când a expirat orice suspendare dispusă anterior.

Cu privire la suspendarea actelor normative, tribunalul a reținut că această procedură este prevăzută de art. 64 alin (1) din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția aferentă de suspendare, în speță art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 reintră în vigoare.

Esențial pentru soluționarea cauzei este că a fost suspendată "aplicarea" art. 34 alin (2) din Legea nr. 188/1999 ceea ce nu înseamnă nicidecum anularea dreptului recunoscut de lege pe perioada cât a durat suspendarea. Pe perioada de suspendare a dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și dreptul la acțiune care renaște la expirarea suspendării.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea ei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE -ARHIVELE NAȚIONALE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Pârâtul-recurent MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE -ARHIVELE NAȚIONALE solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul recurent arată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pârâtului MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE -ARHIVELE NAȚIONALE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M obligarea la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2006.

Potrivit prevederilor art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.

Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea actelor normative cu referire la măsura de suspendare a aplicării dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu stabilind că acestea sunt legale, pronunțându-se în acest sens prin Decizia nr. 38/25 ianuarie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 221/2005.

Conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art. 37 alin 2 teza I din OG nr. 38/2003 s-au aflat, de la data la care trebuiau să intre în vigoare- 1 ianuarie 2004, în stare de suspendare și nu puteau produce efecte juridice.

Perioada de suspendare succesivă a prevederilor de mai sus nu s-a încheiat la data de 31 decembrie 2005, deoarece conform art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006: "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006".

Față de prevederile de mai sus, consideră ca neîntemeiată solicitarea cu privire la acordarea primelor de concediu, acestea constituind un beneficiu în plus acordul față de drepturile bănești stabilite pentru această categorie de salariați bugetari.

C de-al doilea recurent, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul-recurent apreciază hotărârea atacată ca vădit netemeinică și nelegală.

Deși intimata-reclamantă menționează faptul că membrii sindicatului fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, instanța de fond s-a aflat în eroare când a făcut trimitere la acte normative care nu sunt aplicabile polițiștilor, ci funcționarilor publici și altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și personalului din organele autorității judecătorești.

Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041pr civ și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrative, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.

După cum în mod corect a reținut instanța de fond, la soluționarea acestui petit anterior pronunțării casării parțiale, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.

Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.

Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.

Apărările formulate pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,vizând împrejurarea că acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios și astfel de raporturi nu sunt specifice dreptului muncii l de nu pot fi primite întrucât instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unor obligații extracontractuale nu numai în cadrul raporturilor contractuale, în litigiile de dreptul muncii.

Alegațiile pârâtului referitoare la lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, raportat la faptul că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, raportul dintre pârât și chematul în garanție nefiind unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere, astfel încât între Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există o obligație de garanție nu pot fi primite având în vedere că instituția chematului în garanție nu este una specifică dreptului muncii iar raporturile dintre partea care consideră că poate cădea în pretenții și partea care poate fi obligată în această ipoteză este una de drept comun.

Dispozițiile legale invocate în fundamentarea poziției procesuale a recurentei, respectiv prevederile art 15 din Legea nr 500/2002, vizează alte raporturi și nu sunt incidente în prezenta cauză astfel că nici sub acest recursul recurentei nu poate fi apreciat ca fondat

Susținerile recurentului potrivit cărora actul normativ care a statuat dreptul polițiștilor la acordarea primelor de concediu, OG nr. 38/2003, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, fără ca anterior acestei date să fi existat prevederi legale care să fi instituit acordarea dreptului solicitat nu sunt confirmate de dispozițiile legale care reglementează materia dedusă judecății.

Dispozițiile legii invocate se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică a polițistului și nu se poate susține cu temei că în cuprinsul acesteia există dispoziții referitoare la primele de concediu astfel că devin aplicabile prevederile art 35 alin 2 Legii nr. 188/1999 în conformitate cu dispozițiile art art. 78 alin 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art 312 pr civ va respinge recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3625 din 19.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr. 3625 din 19.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 11 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - G - - -

Red./

2 ex./22.02.2008

Jud.fond.-

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 354/2008. Curtea de Apel Cluj