Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 183/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 183/
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ introdusă de reclamantul, domiciliat în P,-, județul I, în contradictor cu pârâta Casa Județeană de Pensii I - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, având sediul în I,- - 19, -hica,. 2A - 2B, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii, revocarea hotărârii nr. 2406/R din 28 ianuarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii I - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Consideră că tatăl său a fost persecutat etnic, deși lucra la Atelierele.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul d e procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA D APEL,
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 1058/99 din 10 februarie 2009, reclamantul a solicitat, în contradictor cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, anularea hotărârii nr. 2406/R din 28 ianuarie 2009, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, pe motiv că în mod nejustificat nu s-a reținut faptul că a suportat același regim privativ împreună cu ceilalți membri ai familiei sale, cărora le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, solicitând, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, pe motiv că nu pot beneficia de prevederile legii copiii concepuți ulterior datei strămutării.
Prin sentința civilă nr. 308/CA din 7 aprilie 2009, Tribunalul Iași și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL IAȘI, unde pricina a fost înregistrată sub nr. 362&45/2009.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că reclamantul s-a născut la data de 19 februarie 1945, în localitatea, județul V, ca fiu al lui și.
Tatăl reclamantului, era de meserie ajustor, pe timpul războiului el fiind mobilizat pe loc, desfășurându-și activitatea în cadrul P, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Compania Națională de Ferate "CFR" SA, la data de 05.03.2009.
Ca urmare a pătrunderii trupelor sovietice, în primăvara anului 1944, în Nord-Estul României și a înaintării lor până în zona localității P, autoritățile române au dispus evacuarea instituțiilor, unităților economice (printre care s-au numărat și Atelierele CFR P) și a personalului acestora din zona de conflict, din copia extras emisă de Direcția Județeană Ma A rhivelor Naționale rezultând că și cei patru membri ai familiei sale s-au stabilit temporar în comuna Fântâna Domnească, județul
Din adeverința nr-/05.03.2009, eliberată de "CFR" SA, mai rezultă că, născut la 18.08.1903, a lucrat în perioada ianuarie - februarie 1944 la Atelierele P, în perioada martie - decembrie 1944 la Atelierele P, dislocate în localitatea, în perioada ianuarie - iunie 1945 la Atelierele P, dislocate la, iar în perioada iulie - decembrie 1945 la Atelierele P, cel în cauză fiind înscris pe lista de plată 241/Martie 1944, cu mențiunea " strămutare".
Prin cererea înregistrată sub nr. 1532 din 12.01.2009, a solicitat să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cerere care i-a fost respinsă, prin hotărârea nr. 2406/R din 28 ianuarie 2009, pe motiv că "acesta nu era născut sau conceput la data strămutării, iar copiii concepuți după strămutare nu pot beneficia de prevederile legii".
Apreciind că în mod greșit s-a reținut că nu a fost "conceput și născut în perioada în care părinții săi au suportat regimul strămutării - evacuării", în condițiile în care surorii sale ( ) i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, prin hotărârea nr. 2399/28.01.2009, reclamantul a promovat prezenta acțiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 189/2000 și Legea nr. 544/2004.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, în perioada anilor 1944 - 1945, tatăl reclamantului era salariat al CFR P, din subordinea Ministerului Transporturilor, că această unitate lucra pentru sectorul de apărare și că, datorită intrării trupelor sovietice pe teritoriul actual al României, autoritățile române competente au dispus ca instituțiile publice, unitățile economice, personalul acestora și membrii lor de familie să fie evacuați din zona frontului.
Rezultă astfel că schimbarea temporară a domiciliului, respectiv din P (actualul județ I) în județul M, s-a făcut dintr-o localitate ce se afla sub autoritatea statului român într-un teritoriu ce se afla de asemenea sub autoritate națională, măsura luată de autoritățile române fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de pericolele existente în zona de conflict armat; măsura aceasta neavând nici cea mai mică conotație etnică.
Or, această situație, astfel cum a reținut în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție (a se vedea decizia nr. 1109 din 21 februarie 2007) nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, care stabilește în mod explicit că, pentru recunoașterea beneficiului acestui act normativ, este necesară îndeplinirea cumulativă atât a condiției "refugierii", cât și a condiției ca persoana în cauză să fi fost "persecutată in motive etnice", astfel cum rezultă din chiar titlul actului normativ invocat ca temei al acțiunii.
Or, nici măcar reclamantul nu pretinde, din moment ce tatăl său era de naționalitate română și religie ortodoxă, el lucrând, în regim de mobilizare pe loc, într-o unitate că măsura evacuării familiei sale, de către autoritățile române, a avut la bază motive etnice, din moment ce tatăl său era de naționalitate română și religie ortodoxă, el lucrând în regim de mobilizare pe loc, într-o unitate angajată în efortul de război al României, condiția "persecuției etnice" lipsind în acest caz, cu desăvârșire.
Faptul că unui alt membru al familiei, născut anterior datei plecării familiei în refugiu, i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/200, nu poate constitui suport al cererii reclamantului, dacă se are în vedere că România a abolit legile rasiale, imediat după data de 23 august 1944, și că, după semnarea Convenției de armistițiu, la data de 12 septembrie 1944, Statul român a redobândit autoritatea asupra teritoriului național, inclusiv asupra acelei părți care fusese ocupată de trupele sovietice în primăvara anului 1944, cetățenii români având dreptul de a circula liber pe teritoriul național.
Faptul că "refugiul" familiei nu mai opera la data nașterii acestuia rezultă fără echivoc din actul "CFR" SA, act prin care se confirmă că, în anii 1944 - 1945, era angajat al CFR P, desfășurându-și activitatea în localitatea în care această unitate a fost dislocată.
Împrejurarea că, în perioada martie - decembrie 1944 și ianuarie - iunie 1945, familia nu s-a aflat în P, ca localitatea de domiciliu, de unde acesta a plecat în "refugiu", ci în localitatea, județul V, unde reclamantul s-a născut, este urmarea directă și imediată a nevoilor serviciului pe care îl presta la Atelierele CFR, și în nici un caz efectul unui act de persecuție al autorităților române, singurul caz care îndreptățește formularea unei cereri de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând, de altfel, în practica sa, că, deși "persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit consecințe nefavorabile situației de refugiat, legiuitorul, prin nr.OG 105/1999 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane", în condițiile în cauză până și "spesele strămutării" au fost suportate de angajatorul național.
Ca atare, constatând că lipsește motivația etnică a dislocării familiei, din localitatea de domiciliu, într-o localitate situată la adăpost de evoluțiile nefavorabile de pe teatrul de război, că prezența lui în localitățile și, în perioada anilor 1944 - 1945, nu este rezultatul unui act de persecuție, ci al voinței acestuia de a-și continua activitatea în cadrul unității economice al cărei angajat era, respectiv la Atelierele CFR, și că nerevenirea în localitatea de domiciliu, imediat data încetării operațiunilor militare în zonă, nu-i conferă reclamantului, conceput în această perioadă, calitatea de persoană persecutată din motiv etnice, Curtea, prin raportare exclusiv la conținutul și sensul Legii nr. 189/2000, apreciază că nimic nu îndreptățește pe reclamant să solicite acordarea beneficiilor prevăzute de acest act normativ, motive pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în anulare introdusă de reclamantul, domiciliat în P,-, județul I, în contradictor cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, având sediul în I,- - 19, -hica,. 2A - 2B.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
Președinte
- - - Grefier
- -
Red.
Tehnored.
4 ex.
28.10.2009
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea
