Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 2/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2/2010
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect anularea hotărârii nr. 5897 din 30.06.2009 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat martorul, lipsă fiind părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată că, în data de 08 ianuarie 2010 s-a depus la dosarul cauzei, transmis pe fax, procesul verbal de executare a mandatului de aducere (50) de către Postul de Poliție Ciucea.
Curtea, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 193 alin.6 pr.civ audiază pe martorul, a cărui declarație s-au atașat la dosarul cauzei (51).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 27 august 2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, solicitând instanței anularea hotărârii nr. 5.897 din data de 30 iunie 2009 emisă de pârâtă, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, deși a dovedit prin acte de stare civilă, înscrisuri emanând de la Arhivele Naționale și declarații autentice a 2 martori, faptul că a fost persecutată din motive etnice, pârâta i-a refuzat recunoașterea statului de refugiat.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, pârâta s-a opus admiterii acțiunii, arătând că din actele depuse de reclamantă nu reiese că ar fi fost persecutată din motive etnice de către regimurile instaurate în România în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945, iar singura dovadă prezentată de reclamantă sunt declarațiile martorilor care însă nu pot fi luate în considerare având în vedere faptul că pe raza jud. S s-a constatat existența a multor declarații false date de martori, astfel că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi oficiale în susținerea cererii sale.
Examinând cauza prin prisma probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2009, sub nr. 221, eclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarațiile martorilor și ( 28,29) autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 5.897 din data de 30 iunie 2009, pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acesteia pentru încadrarea în situațiile prevăzute de nr.OG 105/1999.
La adoptarea acestei hotărâri, autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantei nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
În vederea aflării adevărului în cauză, Curtea a dispus administrarea probei testimoniale, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 186 și urm. pr.civ. cei 2 martori care au dat declarațiile notariale au fost citați cu mandate de aducere cu executare efectivă.
În urma acestor demersuri, la dosar s-a depus certificatul de deces al martorului (43), iar instanța a luat act de faptul că reclamanta nu s-a prevalat de prev. art. 186 alin. 3.pr.civ. În aceste condiții, la termenul de astăzi, s-a procedat doar la audierea martorului (51).
Conform depoziției martorului, acesta a arătat că nu o cunoaște pe reclamantă și că nu poate indica date concrete despre refugiul acesteia.
De asemenea, Curtea constată că nici declarația autentică a martorului decedat nu poate sta la baza acordării statutului de refugiat, întrucât acesta nu a oferit detalii referitoare atât la împrejurările care au determinat refugiul reclamantei și familiei sale, cât și la perioada de refugiu.
Din ansamblul declarației consemnate la dosar, Curtea apreciază că starea de fapt este confuză și nerelevantă, toate datele legate de refugiul familiei reclamantei bazându-se, generic, pe contextul istoric al epocii, fără nicio referire concretă la situația petentei, neputând forma convingerea instanței că aceasta este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantei, acesta neasistând personal la refugiu și nepercepând în mod direct cauzele care l-au determinat.
Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Mai mult, se constată că sunt juste apărările pârâtei, în sensul că drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 sunt conferite în considerarea calității de refugiat din motive etnice, care este recunoscută doar în situațiile strict și limitativ prevăzute de lege, iar încadrarea în aceste ipoteze trebuie dovedită de către reclamantă, în concret, iar nu prin referire la împrejurări generale.
Or, martorii nu au fost în măsură să releve în ce au constat aceste persecuții, raportat la situația concretă a reclamantei.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și având în vedere probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și la art. 18 din Legea contenciosului administrativ, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantă, domiciliată în loc., nr. 511, jud. S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2010.
.
JUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Red. /MB
4 ex./13.01.2010
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
