Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 201/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 01.07.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR 201

Ședința publică de la 15 2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

GREFIER:- -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe

Reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUD. DE PENSII C-S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei, un exemplar se comunică reclamantului, care nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 01.07.2008 reclamantul uac hemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C-S și a solicitat obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată din motive etnice și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea 189/2000, anulând refuzul exprimat prin Hotărârea nr.457 din 03.06.2008 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c din Legea 189/2000.

În motivarea contestației reclamanta reține următoarele:

Casa Județeană de Pensii a interpretat greșit art.1 din Legea nr. 189/2000 și i-a respins prima cerere prin Hotărârea nr.457 din 03.06.2008, hotărâre pe care nu a atacat-

Reclamantul arată că la dosarul administrativ a depus acte doveditoare din care reiese cu claritate că familia sa a fost strămutat din motive etnice din localitatea de domiciliu în anul 1941.

Este real că reclamantul s-a născut în anul 1942, dar conform art.1 din nr.OG105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 1940 până la 6 martie 1945, suferit împreună cu familia efectele refugiului, cum sunt: condiții de locuit improprii,asistență medicală necorespunzătoare, etc.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice; prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză, este de necontestat că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați, suferind aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Faptul că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor pe motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din nr.OG105/1999 și soțului supraviețuitor. Deci dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale.

Cu siguranță că cea de-a doua cerere adresată la data de 25.03.2008 Casei Județene de Pensii poate fi asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr.457 din 03.06.2008, în sensul prevederilor art.10 din Legea nr.189/2000, în baza cărora pârâta, atunci când este sesizată sau din proprie inițiatică, va verifica legalitatea drepturilor ce se acordă beneficiarilor acestei legi și va emite decizie de revizuire.

(3) Împotriva deciziei de revizuire emise în condițiile alin.(1) și (2) persoana interesată poate introduce contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Dat fiind faptul că cererea a fost formulată în termenul prevăzut de Legea nr.554/2004 și de reglementările speciale ale Legii nr.189/2000 și pentru toate motivele de fapt și de drept invocate, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 01.08 2008, pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. (filele 16 dosar).

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Cererea reclamantului adresată pârâtei poate fi asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr.457 din 03.06.2008, în sensul prevederilor art.10 din Legea nr.189/2000, conform cărora pârâta este îndrituită ca din proprie inițiativă sau urmare unei sesizări, să verifice legalitatea drepturilor ce se acordă beneficiarilor acestei legi și să emită decizie de revizuire care poate fi contestată în instanță, în baza legii contenciosului administrativ.

De aceea, față de răspunsul primit de reclamant de la pârâtă, instanța apreciază că acțiunea în contencios administrativ este formulată în termenul prevăzut de Legea nr.554/2004, coroborat cu dispozițiile speciale ale Legii nr.189/2000, astfel încât acțiunea nu este tardivă.

Pe fondul acțiunii, reclamantului i se opune de către pârâtă, faptul că aceasta s-a născut la un interval de 18 luni după refugiul părinților săi, astfel încât, nașterea reclamantei nu se încadrează în termenul maxim de 300 zile de la începutul strămutării, pentru a fi considerată concepută la data refugiului, în raport de termenul legal al concepției, din art.654 Cod civil.

Or, reglementările legislației familiei nu prezintă relevanță, sub aspectul analizat, iar precizările Casei Naționale de Pensii, nr.3233 din 12 2002, nu pot modifica sau completa conținutul și înțelesul prevederilor Legii nr.188/2000, care acordă drepturi compensatorii persoanelor care au fost victimele unor persecuții etnice, fiind strămutate din localitățile de domiciliu. În această categorie intră și copii născuți în familiile strămutate, asupra cărora s-au răsfrânt consecințele vădit nefavorabile produse în viața întregii familii. Jurisprudența în materie este unanimă în a recunoaște aceste drepturi și copiilor născuți după o perioadă mai mare de 300 de zile de la refugiu.

Instanța va avea în vedere și împrejurarea că prin Hotărârea nr.838 din 7 mai 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii B,Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, s-a admis cererea formulată de mama reclamantului, și a constatat că beneficiază de drepturile acordate conform art. 1 lit."c" din Legea nr. 189/2000, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu din motive etnice.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și va dispune anularea adresei și a hotărârii ca nelegale, cu obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să confere reclamantului drepturile prevăzute de art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.

Văzând și dispozițiile prevăzute de art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S și dispune anularea Hotărârii nr. 457 din 3 iunie 2008, emisă de pârâtă și constată că reclamantul beneficiază de drepturile prev de art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000 modificată și completată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 15 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - - -

Se comunică:

- reclamantului -Reșița,-, sc3.8 Jud. CS

- pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S-Reșița,Str. -, nr. 27 jud. CS

Red CM -06.10.2008

Tehnorel LM. - 06.-

4.expl./SM/emis 2 comunicări

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 201/2008. Curtea de Apel Timisoara