Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 202/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 202/CA
Ședința publică din 14 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta -, domiciliată în,-, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect Legea 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.30/17.04.2009 depusă la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei testimoniale cu 2 martori, pe care îi va nominaliza în termenul legal prevăzut de lege, depunând la dosar listă de probatorii.
Curtea, încuviințează proba cu înscrisuri ca pertinentă și concludentă cauzei și respinge proba testimonială cu doi martori, ca nefiind utilă cauzei.
Întrebat fiind apărătorul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului reclamantei potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul reclamanta prin apărătorul său solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării hotărârii nr.31732/30.03.2009 emisă de către pârâtă, recunoașterea reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de art. 11 lit. c din Legea nr.189/2000 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
La data de 21.04.2009, reclamanta a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 31732/30.03.2009 a Casei Județene de Pensii - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a acestei legi, în calitate de urmaș a soțului său decedat, solicitând anularea acesteia ca nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamanta învederează că, prin cererea depusă la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a arătat că soțul său decedat, s-a născut la 13.05.1942, în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova din data de 6.09.1940, însă cererea i-a fost respinsă nejustificat.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C legal citată nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.
La dosar au fost depuse de reclamantă copii xerox a actelor avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii, și anume: certificat de naștere, certificat de căsătorie, copie seria - nr.-/10.04.2001, certificat de deces al soțului decedat, Situație de avere imobilă rurală și declarație notarială cu doi martori.
Contestația este fondată.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea nr.OG 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, "Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 130.000 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
Prin "persoană strămutată în altă localitate", conform dispozițiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a nr.OG 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Articolul 4 alin. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor legii prevede că, "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori".
Articolul 2 din nr.HG 127/2002 statuează că, "în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
Potrivit art. 6 din lege, "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu e posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Coroborând textele de lege sus enunțate, instanța constată că reclamanta, conform art. 1169 Cod civil, a făcut dovada susținerilor sale.
Astfel, din certificatul de deces al defunctului și celelalte acte de stare civilă, rezultă că s-a născut la 13.05.1942, în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova din data de 6.09.1940, iar reclamanta, ca soție supraviețuitoare are drepturi.
În raport de cele expuse, instanța va admite contestația și va dispune anularea Hotărârii nr. 31732/30.03.2009 emisă de pârâtă, va constata că reclamanta este beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a persoanei strămutate, art. 1 lit. "c" și va obliga pârâta a emite o hotărâre în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în,-, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul
Anulează Hotărârea nr. 31732/30.03.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii
Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de legea nr. 189/2000 pentru perioada 13.05.1942 -06.03.1945 și obligă pârâta să emisă o hotărâre în acest sens.
Drepturile vor fi acordate începând cu 01.01.2009.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.hot.jud.
Dact.gref./ 4 ex.
18.05.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore