Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 219/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.219
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.06.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 01.06.2009, întâmpinare din partea pârâtei însoțită de un set de înscrisuri.
Se prezintă, dl., pentru reclamantă care depune la dosar un înscris din care rezultă că reclamanta este bolnavă și nu se poate deplasa.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 22.04.2009 reclamanta a contestat Hotărârea nr.74/12.01.2009 emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A solicitând anularea în totalitate a hotărârii mai sus menționate și pe cale de consecință să fie obligată instituția pârâtă să emită un act care să constate calitatea sa de persoană beneficiară a prevederilor nr.OG105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivare s-a arătat că în mod greșit, Comisia instituită în baza Legii nr.323/2004 a apreciat că aceasta nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a situației invocate în cerere, astfel cum condiționează dispozițiile art.4 din nr.HG127/2002.
Așa cum se poate observa din nr.HG127/2002 care prevede că "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori", ori este de neînțeles de ce Casa Județeană de Pensii A nu a luat în considerare declarațiile autentice ale celor două martore și -, care au declarat despre familia reclamantei și despre reclamantă, că a fost persecutată fiind deportați silit și să iasă din satul în luna iulie a anului 1944 în timpul celui de-al doilea război mondial, întorcându-se după terminarea războiului în data de 6 martie 1945.
Reclamanta mai arată că familia acesteia împreună cu ea a fost silită să iasă din satul, fiind persecutați din motive etnice și deportați în și (ambele localități din județul A). După terminarea războiului s-au întors în satul pentru a-și relua viața în localitatea din care au plecat ca urmare a persecuției etnice, însă casa a fost devastată total, lucrurile gospodărești, alimente și îmbrăcăminte au fost furate.
Se arată că dovada persecuției etnice a făcut-o atât cu declarații date pe proprie răspundere cât și cu declarațiile celor două martore amintite anterior și care au fost de față când au fost forțați să-și părăsească locuința și să plece în altă parte.
Se mai menționează că reclamanta a făcut demersuri la Primăria comunei și la primăria comunei pentru dovedirea afirmațiilor, însă i s-a comunicat că nu dețin evidențe cu persoane refugiate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.4 alin.2 nr.HG127/2002, art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000 modificată.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: Hotărârea nr.74/12.02.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii A, declarație dată în fața notarului pe proprie răspundere de către reclamantă, declarația celor 6 frați ai reclamantei rămași în viață, declarațiile martorilor și.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind nefondată și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr.77/12.01.2009 emisă de pârâtă.
În considerente, pârâta arată că cererea reclamantei a fost respinsă pe motiv că aceasta nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a refugierii pretinse, astfel cum condiționează dispozițiile art.4 alin.1 din nr.HG127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea nr.OG105/1999, iar în ceea ce privește proba cu martori, declarațiile lor sunt neconcludente față de împrejurările descrise.
La pronunțarea hotărârii contestate, comisia a constatat faptul că reclamanta, deși a făcut demersuri în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale care să-i probeze cele susținute în cerere, nu a deținut vreo dovadă scrisă eliberată de către autorități.
Se arată că în respectarea dispozițiilor art.61din nr.OG105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, comisia, încuviințând proba cu martori a constatat că declarațiile celor două martore sunt neconcludente în ceea ce privește situația pretinsă de reclamantă în cerere. Se mai arată că din declarațiile martorilor nu rezultă împrejurările care l-au determinat pe reclamant și familia acestuia să plece din satul și nici unde anume s-ar fi stabilit până la data de 6 martie 1945, când se declară că s-a întors în satul natal, ceea ce nu este lămuritor din punctul de vedere al modului în care ar fi fost persecutați și de către cine.
Se menționează că această împrejurare, nefiind descrisă de martori, a condus comisia la concluzia că aceștia nu cunosc motivul plecării reclamantei și a familiei sale din localitatea în iulie 1944 și, la fel de bine, se poate presupune că aceștia s-ar fi putut muta în altă localitate în mod benevol, fără să fie constrânși să recurgă la părăsirea localității de domiciliu, menită să preîntâmpine un pericol iminent ce le-ar fi putut pune viața în pericol.
Se învederează că martorii nu cunosc nici motivul plecării reclamantei din localitatea și nici nu știu unde s-ar fi stabilit după părăsirea domiciliului.
Astfel, situația invocată nu se poate încadra în prevederile art.1 lit. c) din nr.OG105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Reclamanta s-a născut la data de 27.09.1933 în sat, com., jud. A și a domiciliat în satul, comuna, jud. A locuind în aceeași localitate până în luna iulie a anului 1944.
În urma de la Viena din 30 august 1940, după ce localitatea de domiciliu a familiei reclamantei a fost ocupată de către armata și autoritățile maghiare, au început persecuțiile de natură etnică asupra populației de naționalitate română.
Ca urmare a acestei situații, familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în vara anului 1944 în zona localității, sat din județul A, reîntorcându-se ulterior, în 1945, în localitatea, comuna.
Curtea constată că reclamanta a formulat cerere înregistrată sub nr. 55275/09.12.2008 la sediul pârâtei prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al nr.OG105/1999.
Prin Hotărârea nr.74/12.01.2009 a fost respinsă cererea reclamantei cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a situației invocate.
Instanța reține că proba refugierii reclamantei și a familiei sale din localitatea natală o constituie declarațiile martorilor și, ale căror declarații autentificate sunt atașate în copie la filele 8 și 9 din dosar.
Instanța constată că drepturile reclamantei sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.
După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr.105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr.189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr.105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr.367/2001; Legea nr.367/2001; Legea nr.319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr.323/2004; Legea nr.148/2005 și prin Legea nr.204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
Conform art.1 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c)a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art.2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr.105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În același sens, art.4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 stipulează următoarele:
"(1)Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverințe eliberate de 02405 Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportați în;
- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;
- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din;
- acte eliberate de primăria orașelor respective;
- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;
- adeverințe eliberate de alte autorități din;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii".
În raport cu aceste reglementări, instanța consideră ca fiind nelegal refuzul Casei Județene de Pensii de a accepta dovada strămutării reclamantei prin declarațiile martorilor.
Dată fiind situația specială creată în urma de la Viena, care a determinat strămutarea unui număr mare de persoane din Transilvania de Nord în România, într-o perioadă de circa 15 zile, instanța consideră justificată absența unor evidențe oficiale complete a persoanelor strămutate. Legiuitorul a luat în considerare această situație excepțională și a acordat posibilitatea legală acestor persoane să facă dovada situațiilor respective prin audierea unor martori.
În aceste condiții, instanța consideră că ignorarea acestor depoziții de către Casa Județeană de Pensii A aduc atingere dispozițiilor legale care reglementează admisibilitatea acestor mijloace de probă în dovedirea situațiilor prevăzute de art.1 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999.
Dată fiind această situație, instanța apreciază ca fiind nelegală Hotărârea nr.74/12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr.323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii A, hotărâre prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de art.2 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999.
Constatând nelegalitatea acestei hotărâri, în raport cu starea de fapt reținută - din care rezultă că reclamanta a fost nevoită să se refugieze în vara anului 1944, reîntorcându-se în 1945, în localitatea de domiciliu - instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A și va anula Hotărârea nr.74/12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr.323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii.
În consecință, instanța va obliga Comisia instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii A să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art.2 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999, începând cu data de 01.01.2009, conform dispozițiilor art.5 alin 1 din actul normativ mai sus menționat.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în com., sat nr.284, jud. A în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, cu sediul în A,- A, jud.
Anulează Hotărârea nr.74 din data de 12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr.323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii
Obligă pârâta să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art.2 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999, începând cu data de 01.01.2009.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.06.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/13.07.09
TEHNORED:/13.07.09
4.ex./SM/emis 2 com.
Se comunică:
- reclamanta -, - com., sat nr.284, jud. A
- pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, - A,- A, jud.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
