Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 220/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--01.07.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR. 220
Ședința publică din 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta. Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtă reclamantului și nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 1.07.2008, de reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/200, anularea Hotărârii nr. 460/03.06.2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie acordate drepturile prevăzute de art. 1 litera c din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii se arată că prin cererea nr. 7751/01.10.2007, s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C-S, solicită să-i fie acordate drepturile prevăzute de art. 1 litera c din Legea nr. 189/2000 având în vedere faptul că în perioada 1 august 1944 - 31 octombrie 1944 fost strămutat împreună cu toată familia din localitatea Bicazu, județul N în localitatea județul
A depus în acest sens ca probe la cererea sa, declarațiile martorilor și, dar Comisia i-a respins cererea motivând cî nu fac dovada cu acte oficiale prevăzute de nr.HG 127/2002, fără a lua în considerare prevederile aliniatului 2 ale art. 4 din nr.HG 127/2002, conform cărora "În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori".
În acest sens, a solicitat să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Hotărârii nr. 460/03.06.2008 a Casei Județene de Pensii C-S, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie acordate drepturile prevăzute de art.1 litera c din Legea nr. 189/2000.
Pentru termenul de astăzi, pârâta a depus întâmpinare solicitând în baza probelor depuse, respingerea acțiunii reclamantului și menținerea Hotărârii nr. 460 din 03.06.2008.
În motivarea întâmpinării, se arată că reclamantul a contestat Hotărâre nr. 460 din 03.06.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, de pe lângă Casa Județeană de Pensii C-S, hotărâre prin care s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată și completată.
Reclamantul a depus la instituția pârâtă cererea nr. 7751/01.10.2007 împreună cu înscrisurile doveditoare prin care a solicitat drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată și completată.
Din înscrisurile anexate la cererea sa adresată comisiei, mai precis din declarația martorilor autentificată de biroul notarial, rezultă că reclamantul ar fi fost refugiat din localitatea în localitatea, în perioada 15 iulie 1944 - 15 octombrie 1944.
Prin urmare, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, modificată și completată, în mod firesc și legal a respins cererea reclamantului întrucât din actele depus la dosar nu rezultă refugiul acestuia din localitatea în localitatea în perioada 15 iulie 1944 - 15 octombrie 1944.
Hotărârea Guvernului nr. 127/14.02.2002 privind aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie până la 6 martie 1945 di motive etnice, prevede că "dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se poate face cu acte oficiale eliberate de către organele competente".
Se mai arată că reclamantul nu a mai prezentat alte acte oficiale din care să rezulte că este refugiat din localitatea în localitatea în perioada 15 iulie 1944 - 15 octombrie 1944.
Față de aceste aspecte, se solicită să se constată că hotărârea nr. 460/03.06.2008 este temeinică și legală fiind emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 189/2000 și să fie respinsă acțiunea reclamantului ca netemeinică.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Domnul s-a născut la data de 22.11.1936 în comuna Chei, județ N și a locuit în localitatea până în 15.07.1944.
În urma de la Viena din 30 august 1940, după ce localitatea de domiciliu a familiei reclamantului a fost ocupată de către armata și autoritățile maghiare, au început persecuțiile de natură etnică asupra populației de naționalitate română.
Ca urmare a acestei situații, familia reclamantului a fost nevoită să se refugieze în perioada 15.07.1944-15.10.1944 în localitatea, din județul H, reîntorcându-se în la data de 15.10.1944.
Instanța reține că proba refugierii reclamantului din localitatea natală o constituie declarațiile martorilor și, ale căror declarații autentificate sunt atașate în copie la filele 3 și 4 din dosar.
Instanța constată că drepturile reclamantului sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.
După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 367/2001; Legea nr. 367/2001; Legea nr. 319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr. 323/2004; Legea nr. 148/2005 și prin Legea nr. 204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c)a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În același sens, art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 stipulează următoarele:
"(1)Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverințe eliberate de 02405 Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportați în;
- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;
- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din;
- acte eliberate de primăria orașelor respective;
- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;
- adeverințe eliberate de alte autorități din;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii".
În raport cu aceste reglementări, instanța consideră ca fiind nelegal refuzul Casei Județene de Pensii de a accepta dovada strămutării reclamantului prin declarațiile martorilor.
Dată fiind situația specială creată în urma de la Viena, care a determinat strămutarea unui număr mare de persoane din Transilvania de Nord în România, într-o perioadă de circa 15 zile, instanța consideră justificată absența unor evidențe oficiale complete a persoanelor strămutate. Legiuitorul a luat în considerare această situație excepțională și a acordat posibilitatea legală acestor persoane să facă dovada situațiilor respective prin audierea unor martori.
În aceste condiții, instanța consideră că ignorarea acestor depoziții de către Casa Județeană de Pensii CSa duc atingere dispozițiilor legale care reglementează admisibilitatea acestor mijloace de probă în dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Dată fiind această situație, instanța apreciază ca fiind nelegală Hotărârea nr. 460/3.06.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S, hotărâre prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Constatând nelegalitatea acestei hotărâri, în raport cu starea de fapt reținută - din care rezultă că domnul a fost nevoit să se refugieze în perioada 15.07.1944-15.10.1944 în localitatea, din județul H, reîntorcându-se în la data de 15.10.1944 - instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C S și va anula Hotărârea nr. 460/3.06.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C
În consecință, instanța va obliga Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 1.11.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C
Anulează Hotărârea nr. 460/3.06.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C
Obligă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 1.11.2007.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./13.10.2008
Tehnodact / 4 ex./13.10.2008
Se comunică:
- reclamant - loc. sat nr. 61 jud. C-
- pârâtă Casa Județeană de Pensii C-S - Reșița,- jud. C-
com. 2 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan