Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 301/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ nr.301/CA

Ședința publică din data de 9 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

Grefier - - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta - domiciliată în C, str. -. - nr.35, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.46688/2008 depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei în care grefierul de ședință învederează instanței obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual, că pârâta a depus întâmpinare.

Întrebat fiind, apărătorul reclamantei precizează că nu are alte cereri, excepții, probe de administrat și solicită cuvântul pentru dezbateri asupra cauzei.

Curtea, luând act că nu sunt probe de administrat, cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, în sensul anulării Hotărârii nr.29983/11.03.2008 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii, solicitând anularea acesteia ca nelegală, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege. Învederează instanței faptul că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calității de persoane strămutate a părinților săi. Arată că reclamanta s-a născut în perioada refugiului autorilor săi din Bulgaria în România în urma Tratatului d l Craiova din 06.09.1940. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice, iar legea nu distinge expres ca persoanele care au avut de suferit din motive etnice să se fi născut chiar în momentul strămutării, fiind necesară doar ca nașterea să fi avut loc în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945.

Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței depusă la dosar.

Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- a Curtea de APEL CONSTANȚA în data de 14.03.2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea Hotărârii nr.29983/11.03.2008 emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este născută la data de 11.02.1945 în C, județul C, în perioada refugiului părinților săi, strămutați din Bulgaria în baza Tratatului d l Craiova.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea contestată, certificat de naștere și act de identitate ale reclamantei, act de deces al autorului său, înscrisuri eliberate de Arhivele Statului, respectiv Declarațiune și SituațiE de avere imobiliară a colonistului.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit ca a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege, cât timp nici nu era concepută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație urmare aplicării Tratatului d l Craiova din 1940, fiind născută după patru ani și cinci luni de la data strămutării părinților.

Analizând contestația formulată în raport de probele administrate în cauză precum și în raport de dispozițiile Legii nr.189/2000, Curtea reține că reclamanta este născută la data de 11.02.1945 în C, județul C, din părinți și. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, părinții reclamantei au fost strămutați din Bulgaria, județul, în baza Tratatului d l Craiova, fiind stabiliți în România.

Potrivit art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile OG nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 "persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".

Art.2 din Norma pentru aplicarea nr.OG105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002 definește persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv Tratatul d l Craiova din 1940.

Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane, născuți în perioada de refugiu când îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.

Ori, tocmai această îngrădire a libertății este recompensată prin drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 astfel că nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor la care își aveau în mod legal domiciliul.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta este născută la data de 11.02.1945, trebuie să se recunoască faptul că aceasta se încadrează în perioada prevăzută de lege, impunându-se stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000. O astfel de soluție are în vedere și disp. art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 potrivit cu care "Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște", ceea ce înseamnă că dreptul reclamantei este recunoscut încă de la momentul concepțiunii. În orice caz, chiar dacă, așa cum am arătat, reclamanta s-a născut aproape de sfârșitul perioadei legale, ea beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu limitările impuse de data nașterii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în România în anul 1940, ea fiind născută în perioada de refugiu, Curtea apreciază că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, motiv pentru care urmează a admite acțiunea, a anula hotărârea emisă de pârâtă și a recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 modificată și completată.

Drepturile se vor acorda reclamantei conform art.5 din Norma pentru aplicarea prevederilor nr.OG105/1999 aprobată prin nr.HG127/2002.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 600 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta - domiciliată în C, str. -. - nr.35, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județul.

Anulează hotărârea nr.29983/11.03.2008 emisă de pârâtă și recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Dispune emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Obligă pârâta la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. hot. jud. AG.

Tehnored. gref.

4 ex/21.04.2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 301/2008. Curtea de Apel Constanta