Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 345/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 345
Ședința publică din 01 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr.189/2000.
La apelul nominal, făcut în cauză, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, după rejudecare, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de 01.07.2009 reclamantul a înregistrat un script prin care învederează instanței că este plecat în străinătate, că martorii care au susținut declarații autentificate nu se pot prezenta în fața instanței deoarece, este bolnav, sens în care anexează și adeverință medicală, iar a decedat. De asemenea, solicită înlocuirea acestora cu martorele, și.
Față de prezența în fața instanței a persoanelor propuse ca și martori precum și în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, instanța încuviințează cererea privind audierea martorelor, și, în conformitate cu dispozițiile art.186 alin.3 pr. civilă și raportat la dispozițiile art.192-193.pr. civilă le audiază, filele 9-10.
Se prezintă instanței din partea martorelor și, legitimații din care rezultă că acestea sunt beneficiare a drepturilor decurg nd din calitatea de refugiat, fiind membre ale Federației.
Raportat la documentația existentă la dosar și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
În urma deliberării se reține că la data de 3 martie 2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj acțiunea formulată de către reclamantul, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 463/30.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că s-a dispus anularea Hotărârii nr. 22584 din 45 februarie 2008 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Recursul formulat împotriva sentinței menționate de către pârâta Casa Județeană de Pensii a fost admis de către ÎCCJ, prin decizia nr. 1281/6 martie 2009 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În esență, s-a reținut că probatoriul era incomplet, din analiza acestuia neputându-se reține concluzia clară că familia reclamantului a fost refugiată, în condițiile în care declarațiile martorilor audiați erau contradictorii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-, iar raportat la dispozițiile art. 315 Cod de procedură civilă, probațiunea a fost suplimentată, fiind audiați noi martori - și, ambele beneficiare ale drepturilor rezultând din calitatea de refugiat.
Referitor la fondul cauzei, se reține că probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin hotărârea nr. 22584 din data de 04.02.2008, urmare a examinării cererii înregistrate sub nr. 52178 /1 martie 2007 de către reclamantul, a actelor de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale și declarațiilor autentificate a doi martori, pârâta a respins cererea, reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Cu privire la normele legale incidente, Curtea reține că analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate și aplicarea acestora la starea de fapt relevată de probatoriul administrat a primit în fața instanțelor de recurs valențe diferite în raport de viziunea asupra cauzelor.
Astfel, în mod relativ constant, ÎCCJ, în practica mai recentă a reținut că în urma analizării declarațiilor martorilor, autentificate prin încheierea notarială, care la rândul lor au justificat calitatea de persoană refugiată probele administrate relevă îndeplinirea condițiilor, întrucât recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 textul art. 1 lit cai mpus doar existența cumulativă a condiției cetățeniei și a persecuției etnice exercitată de regimurile instaurate în perioada de referință, fără a distinge în raport de naționalitate sau după cum refugiul s-a făcut pe teritoriul României sau în afara acestuia (decizia nr. 4049/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-, decizia nr. 4050/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea, s-a reținut că declarațiile martorilor au făcut dovada în condițiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt, trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare (decizia nr. 4754/6 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
Într-o altă decizie s-a reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, fiind de necontestat că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul prin OG nr. 105/1999 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane (decizia nr.3738/4 octombrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea referitor la motivele refugiului s-a mai reținut că acesta nu a fost determinat de persecuțiile etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care Legea nr. 189/2000.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin HOTĂRÂREA din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României a reamintit că, Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția însă cu toate acestea, dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei[GC], nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V șiîmpotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005-. (extrase)).
Practica neunitară este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III).
Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special,Hotărârea Marckx împotriva Belgieidin 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării, dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată doar în raport cu interpretarea dată unui probatoriu similar și prin aplicarea diferită a unor dispoziții legale menite să asigure tocmai egalitatea de tratament tuturor cetățenilor împotriva cărora au fost exercitate persecuții etnice ar determina o inegalitate de tratament care ar putea fi apreciată ca premisă a discriminării într-o predictibilă sesizare a Curții Europene.
Declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune au relevat, fără nici un dubiu, împrejurarea că familia reclamantului împreună cu acesta, ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării de Nord în urma de la Viena, a părăsit localitatea de domiciliu, județul C,și s-a refugiat în localitatea, județul județul C, iar după trei săptămâni petrecute în localitatea,s-a refugiat în localitatea, județul
Depozițiile martorilor audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc la data de 1 iunie 1941, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în primăvara anului 1945.
Probatoriul administrat a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamantul, cetățean român, a fost nevoit să părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei contestației formulată de reclamant, astfel că apreciind-o ca întemeiată, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea reclamantului și va dispune anularea hotărârii nr. 22584 din 4 februarie 2008, emise de pârâtă.
Pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada - 1 iunie 1941 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007, având în vedere momentul în care s-a formulat cererea de recunoaștere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în com., nr. 301, județul C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în C N,-, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22584 / 04.02.2008, emise de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01.04.2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.DG/MR
18.06.09/5 EX.
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga
