Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 3480/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3480

Ședința publică de la 27.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și -, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU ACORDARE A CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează că reclamanții au solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ.

Curtea constată că reclamanții au solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ. astfel că reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- din data de 24.02.2009 reclamanții și - au chemat în judecată pârâta Comisia pentru Acordarea Calității de Luptător în Rezistența din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților solicitând anularea deciziei din 22.01.2009 emisă de pârâtă și comunicată la data de 09.02.2009.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că bunica paternă, G, născută pe data de 15.07.1894, a suferit în perioada comunistă o condamnare la închisoare pentru faptul că nu a predat cotele de produse la stat, pedeapsa fiind executată la închisoarea pentru femei, până în anul 1953.

Deși pârâta avea obligația de a solicita date de la Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Justiției, prin decizia atacată a respins cererea de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru (fostă G), fără a cere alte date sau informații.

Prin întâmpinarea formulată la data de 04.05.2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților - Comisia pentru Acordarea Calității de Luptător în Rezistența a solicitat respingerea acțiunii, arătând că petenții reclamanți nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Analizând probatoriu administrat în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.6036/2006 reclamanții au solicitat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru - bunică.

Analizând cererea și actele depuse în susținerea acesteia Comisia a respins cererea constatând că petenții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.2,3 din OUG nr.214/1999.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație, solicitând anularea acesteia și acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru numita -, întrucât împotriva acesteia au fost luate în perioada comunismului măsuri administrative abuzive, constând în condamnarea acesteia. Prin art.1 și 3 din OUG nr.214/1999, legiuitorul definește expres măsuri administrative abuzive ce îndreptățesc o persoană ce a fost supusă unor astfel de măsuri la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În acest sens, art.3 lit.b) prevede: "Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art.2 alin.1, în baza cărora s-a dispus:

a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;

b) internarea în spitale de psihiatrie;

c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;

d) strămutarea într-o altă localitate;

e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;

f) exmatricularea din școli,licee și facultăți;

g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată".

Reclamanții amintesc în cererea depusă despre condamnarea numitei la pedeapsa închisorii și executarea acesteia până în anul 1953 în Penitenciarul, însă nu depun un înscris în acest sens, invocând obligația Comisiei de a solicita aceste date și informații de la instituțiile statului.

Însă, pentru ca pârâta Comisia să poată solicita comunicarea hotărârii judecătorești de condamnare, reclamanții trebuiau să indice numărul, data și instanța care a pronunțat-o, aceștia indicând doar faptul că executarea s-a făcut în Penitenciarul, până în anul 1953.

Pârâta a depus diligențe pentru completarea dosarului,prin emiterea către reclamanți a adreselor din 15.05.2007, 06.05.2008 (filele 29 - 31) prin care solicita depunerea actelor de stare civilă ale persoanei pentru care solicită constatarea acestei calități, a temeiului invocat în susținerea cererii și actelor pe care le dețin în dovedirea celor susținute, însă reclamanții nu s-au conformat.

Reținând că pârâta și-a îndeplinit obligația prev. de art.5 alin.3 din OUG nr.214/19999, însă reclamanții nu s-au conformat, în sensul depunerii actelor doveditoare cu privire la întrunirea condițiilor prev. de art.2,3 din OUG nr.214/1999, în mod corect cererea acestora a fost respinsă.

Așa fiind, Curtea potrivit disp. art.6 din OUG nr.214/1999, raportat la art.1-18 din Legea nr.554/2004, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții și -, ambii domiciliați în B Calea nr.28, sector 1, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU ACORDARE A CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B-, sector 5.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

-

Red.

Gh./5 ex.

17.12.2009

Președinte:Stănișor Denisa Angelica
Judecători:Stănișor Denisa Angelica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 3480/2009. Curtea de Apel Bucuresti