Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 393/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 393/CA
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
Grefier - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în C,-, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.07520 pe care o depune la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat.
Curtea luând act că nu mai sunt înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat și socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod pr.civilă, constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul apărătorul reclamantei solicită admiterea contestației, anularea Hotărârii nr.29925/11.03.2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului său soț.
Instanța constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Prin contestația înregistrată sub nr.722/36/11.04.2008 la Curtea de APEL CONSTANȚA reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.29925/11.03.2008 și constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 ca soție supraviețuitoare a defunctului său soț.
În susținerea cererii sale, reclamanta, a arătat că, soțul său s-a născut la data de 21.08.1944 în localitatea, raionul C, în perioada în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate în altă localitate, urmare aplicării dispozițiilor Tratatului d l Craiova din 1940.
Reclamanta a arătat că după decesul soțului nu s-a recăsătorit, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr.189/2000.
În dovedirea contestației reclamanta a depus, în copie, acte de stare civilă, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, Hotărârea nr.29925/11.03.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
Prin Hotărârea nr. 29925/11.03.2008, Casa Județeană de Pensii Car espins cererea formulată de, reținând că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 lit.(c) din Legea nr.189/2000 pentru că, nu a dovedit calitatea de strămutat a soțului conform Legii nr.189/2000, soțul decedat fiind născut în anul 1944.
Împotriva acestei hotărâri a făcut contestație reclamanta care solicită admiterea contestației și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, cu modificările ulterioare, ca soție supraviețuitoare a defunctului său soț.
Contestația este fondată.
Potrivit art. 1 lit. (c) din Normele pentru aprobarea nr.OG105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice: "beneficiază de prevederile nr.OG105/1999 cu modificările ulterioare, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".
Din textul de lege sus-citat se constată că nr.OG105/1999 cu modificările și completările ulterioare, nu exclude, în mod expres, copii născuți în timpul strămutării de la acordarea beneficiului drepturilor compensatorii, îngrădirea libertăților părinților s-a răsfrânt implicit și asupra copiilor ceea ce îi îndreptățește pe aceștia la acordarea calității de beneficiari ai ordonanței.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.
Soțul reclamantei, defunctul, s-a născut la 21.08.1944, în perioada în care membrii familiei sale aveau calitatea de persoane strămutate, motiv pentru care avea același statut juridic.
Potrivit art.3 din Legea nr.189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art.1, va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o îndemnizație lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Pe cale de consecință, în temeiul art.3 din Legea nr.189/2000, se va admite contestația, urmând a se anula Hotărârea nr.29925/11.03.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C și va fi recunoscută reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.189/2000 cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în C,-, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul
Anulează Hotărârea nr. 29925/11.03.2008 emisă de pârâtă.
Stabilește reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art.1 lit."c" din Legea nr.189/2000.Legii nr.189/2000.
Definitivă.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 mai 2008.
Președinte, Grefier, - - - -
Red.hot.jud.-
Dact.Sz. - 4 ex/22.05.2008
Emis 2 com.
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica