Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 429/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 429/CA

Ședința publică din data de 14 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu domiciliul în C,-, -.A,.17, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C - cu sediul în C,- județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunile prevăzute de lege; acțiunea este motivată și scutită de plata taxei de timbru; reclamanta a depus la dosar, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată; s-a solicitat judecata în lipsa părților.

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la 31.03.2008 și înregistrată sub nr- la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea Hotărârii nr. 29787/22.02.2008 emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soțul său, decedat la data de 12.01.2003, a fost născut la data de 12.10.1941 în localitatea județul C, în perioada refugiului părinților săi, strămutați din Bulgaria în baza Tratatului d l Craiova. În calitate de soție supraviețuitoare, ea beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea contestată, act de identitate, certificat de naștere și de căsătorie ale reclamantei, certificat de naștere și de deces al soțului reclamantei -, Situația de avere și Declarațiune privind situația de avere din 12.09.1940 ale numitului G, act de notorietate pentru naștere privind pe G - tatăl soțului defunct, autentificat sub nr.205/07.07.1943 la Judecătoria.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține că soțul defunct al reclamantei, respectiv, a fost născut la data de 12.10.1941 în localitatea județul C, din părinți G și, fiind decedat la data de 12.01.2003. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, părinții defunctului soț au fost strămutați din Bulgaria, sat, comuna, județ, în anul 1940, în baza Tratatului d l Craiova, fiind stabiliți în România.

Din actul de notorietate pentru naștere înregistrat la Judecătoria sub nr.205/8.07.1943, (fila 8 din dosar), rezultă că numiții G și cunosc faptul că numitul G este una și aceeași persoană cu G, refugiat din comuna, județ în sat Tari, județul C, deci tatăl reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în urma tratatului româno-bulgar încheiat la C în luna septembrie 1940.

Potrivit art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, "persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".

Articolul 2 din Norma pentru aplicarea nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002 definește persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv Tratatul d l Craiova din 1940.

Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane, născuți în perioada de refugiu când îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.

Ori, tocmai această îngrădire a libertății este recompensată prin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel că nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor la care își aveau în mod legal domiciliul.

Prin urmare, se constată că soțul defunct al reclamantei se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din lege, fiind născut în perioada refugiului părinților săi.

Conform art. 3 din lege, "Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute laart. 1lit. a) - e) și g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit."

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că defunctul a avut calitatea de persoană strămutată în altă localitate din motive etnice, Curtea va reține incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 189/2000 în ceea ce o privește pe reclamantă (reclamanta nu s-a mai recăsătorit, este cetățean român).

Față de cele reținute, Curtea apreciază că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, motiv pentru care urmează a admite acțiunea, a anula hotărârea emisă de pârâtă și a recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 modificată și completată.

Drepturile se vor acorda reclamantei conform art. 3 și 5 din Norma pentru aplicarea prevederilor nr.OG105/1999 aprobată prin nr.HG127/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu domiciliul în C,-, -.A,.17, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C - cu sediul în C,- județul

Anulează hotărârea nr. 29787/22.02.2008 emisă de pârâtă și recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Dispune emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 mai 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red. hot. jud.

Tehnored. gref. /4 ex/27.05.2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 429/2008. Curtea de Apel Constanta