Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 495/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.495/CA
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în -, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,- C, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar (fila 5), lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul reclamantei precizează că nu are probe de administrat, cereri prealabile de formulat.
Curtea, luând act de precizările părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea hotărârii contestate și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, cu modificările ulterioare, cu consecința acordării drepturilor cuvenite. Reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, aceștia fiind strămutați în anul 1940 din Bulgaria în România. Reclamanta s-a născut la data de 23.01.1945 - anterior datei la care expiră prevederile Legii nr.189/2000. Legea nu distinge expres ca persoanele care au avut de suferit din motive etnice să se fi născut chiar în momentul strămutării, fiind necesară doar ca nașterea să fi avut loc în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței depusă la dosar.
Instanța declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față:
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30.09.2009 și înregistrată sub nr- la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea Hotărârii nr. 32715/07.09.2009 emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este născută la data de 23.01.1945, în perioada refugiului părinților săi, strămutați din Bulgaria în România, în baza Tratatului d l Craiova.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 32715/07.09.2009 emisă de pârâtă, acte de stare civilă ale reclamantei, certificat de căsătorie și de deces ale autorilor reclamantei, declarație de notorietate autentificată sub nr. 1683/21.08.2009 la BNP -, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale ale Statului, respectiv Declarațiune și Situație de avere imobilă rurală ale locuitorului, datate 10.09.1940, Hotărârea nr.2559/03.02.2003 prin care Casa Județeană de Pensii C recunoaște numitei, fiica lui și, calitatea de beneficiar a Legii nr.189/2000.
Pârâta, legal citată, a nu a depus întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține că reclamanta este născută la data de 23.01.1945, în localitatea, comuna, județ C din părinți și.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, părinții reclamantului au fost strămutați din Bulgaria, localitatea, comuna, județul, fiind stabiliți în comuna a, județul
Din declarația notarială, autentificată sub nr.1683/21.08.2009 la BNP -, dată de numiții și rezultă faptul că părinții reclamantei și apar în unele documente cu numele / și;, și au fost de fapt una și aceeași persoană; iar și au fost de fapt una și aceeași persoană.
Potrivit art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 "persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".
Art.2 din Norma pentru aplicarea nr.OG105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002 definește persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv Tratatul d l Craiova din 1940.
Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane, născuți în perioada de refugiu când îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.
Ori, tocmai această îngrădire a libertății este recompensată prin drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 astfel că nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor la care își aveau în mod legal domiciliul.
Prin urmare, chiar dacă reclamanta este născută la data de 23.01.1945, trebuie să se recunoască faptul că aceasta se încadrează în perioada prevăzută de lege, impunându-se stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000. O astfel de soluție are în vedere și disp. art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 potrivit cu care "Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște ", ceea ce înseamnă că dreptul reclamantei este recunoscut încă de la momentul concepțiunii. În orice caz, chiar dacă, așa cum am arătat, reclamanta s-a născut aproape de sfârșitul perioadei legale, ea beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu limitările impuse de data nașterii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în România în anul 1940, ea fiind născută în perioada de refugiu, Curtea apreciază că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, motiv pentru care urmează a admite acțiunea, a anula hotărârea emisă de pârâtă și a recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 modificată și completată.
Drepturile se vor acorda reclamantei conform art.5 din Norma pentru aplicarea prevederilor nr.OG105/1999 aprobată prin HG nr.127/2002.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în -, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,- C, județul
Anulează hotărârea nr.32715/07.09.2009 emisă de pârâtă și recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Dispune emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04 noiembrie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Red.hot.jud.
Tehnored.gref.
4 ex/30.11.2009
Emis 2 comunicări/
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma