Obligare emitere act administrativ. Sentința 500/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.500/CA
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamantul din Republica M, municipiul Cahul, sat Colibași, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - cu sediul în B,-, sector 5 și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR - cu sediul în B,str. - M nr.2, sector 6, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează instanței că reclamantul a fost citat prin scrisoare recomandată cu copii întâmpinări și mențiunea de a răspunde la excepțiile invocate de pârâți pe calea întâmpinării; s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii, luând act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d procedură civilă.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios-administrativ de față;
Din actele și lucrările dosarului se constată:
Prin cererea înregistrată sub nr.965/36/15.07.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să emită un act administrativ de autoritate publică individual prin care să recunoască calitatea reclamantului de cetățean de jure al României;
- obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor să îl înregistreze în evidențele sale de specialitate prevăzute de OG nr.97/2005, drept cetățean român.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că autorii săi au fost cetățeni români și că potrivit principiului jus sangvinis, consacrat de legea nr.21/1991, a dobândit și reclamantul cetățenia română, întrucât conform art.5 lit b din lege, este cetățean român cel care a avut cel puțin un părinte cetățean român, iar potrivit art.5 alin.2 din Constituție cetățenia română nu poate fi retrasă.
Mai mult, a susținut reclamantul că, prin legea nr.171/2009 privind aprobarea OUG nr.147/2008 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr.21/1991, s-a impus soluționarea cu celeritate de către Comisia pentru acordarea cetățeniei române din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților a cererilor depuse de către acei cetățeni care de jure, prin naștere, nu și-au pierdut niciodată cetățenia română, iar autorii lor nu au renunțat expres la aceasta.
Reclamantul a arătat că, în condițiile în care, conform art.10 din lege, cetățenia română se acordă persoanelor care au pierdut-o precum și descendenților până la gradul III inclusiv, aceștia pot depune cererile atât la Ministerul Justiției cât și la prefecturi, iar termenul de rezolvare este de maxim cinci luni.
Întrucât se găsește în situația prevăzută de Legea nr.21/1991, completată și modificată, iar pârâtele refuză să-i soluționeze problema cetățeniei române potrivit legii, se consideră îndreptățit să solicite pronunțarea unei hotărâri care să impună pârâților soluționarea cererii sale conform normelor în vigoare.
Mai arată reclamantul că nu există reglementări interne și internaționale care să infirme dreptul legal al basarabenilor de a fi cetățeni români, ci dimpotrivă, din interpretarea teleologică și sistemică a prevederilor dec. Nr.33/1952 și legii nr.21/1991, reiese că autorii săi au păstrat cetățenia română.
În ceea ce privește plângerea prealabilă, reclamantul a arătat că, fiind vorba de un refuz nejustificat al pârâtelor de a-i recunoaște calitatea de cetățean de jure al statului român, potrivit art.2 lit.i din Legea nr.554/2004, în cauză nu este necesară efectuarea procedurii prealabile fiind aplicabile disp. art.7 alin.5 și art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
S-a mai arătat că interesul în a promova acțiunea de față este legitim și juridic, personal, direct, născut și actual, în sensul art.3 alin.(2) din Decretul nr.31/1954. În acest sens, dreptul solicitat de reclamant respectă finalitatea sa legală prevăzută de art.1 și 3 din Decretul nr.31/1954, concluzie ce se desprinde și din interpretarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.4 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art.11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice de la.
De asemenea, s-a susținut că ambele pârâte au potrivit legii aptitudinea de a sta în judecată, concluzie ce rezultă, cu privire la Ministerul Justiției, din disp. art. 1 alin.(1), art.3 și 4 din Hotărârea nr.83/2005 de organizare și funcționare a Ministerului Justiției, cum a fost modificată prin Hotărârea nr.1125/22.09.2005; iar în referire la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor - din disp. art.2, 13 alin.(8), art.45 din Oug nr.95/2005 aprobată prin Legea nr.290/2005.
Pe fond, reclamantul a motivat că prevederile Legii nr.21/1991 trebuie complinite cu disp. Legii nr.554/2004 și coroborate cu disp. art.40 din Directiva CE nr.2004/38.
Astfel, reclamantul s-a născut pe teritoriul M, însă autorii săi și-au păstrat cetățenia română în temeiul art.5 alin.1 din Legea nr.21/1991 și al art.1 din Decretul nr.33/1952, așa încât dețineau, de jure, cetățenia română, chiar dacă ulterior, datorită modificărilor politico - teritoriale, localitățile unde s-au născut și au avut domiciliul au ajuns să fie încorporate în teritoriul rusesc, iar după 1991, în cel al
În aceste condiții, afirmă reclamantul, situația sa se circumscrie disp. art.5 alin.2 lit.b din Legea nr.21/1991, în sensul că este considerat cetățean român cel născut în străinătate dacă cel puțin unul dintre părinți are la rândul său cetățenie română.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.8 din Legea 554/2004.
În dovedirea cererii a depus acte de stare civilă ale reclamantului și autorilor săi, cazier judiciar, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale ale
Pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, legal citat a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesual pasive, în raport cu dispozițiile art.11 alin.(1) și (2). art.5 din OG nr.84/2001, arătând că nu are atribuții de constatare a cetățeniei române. Inspectoratul și respectiv Serviciile Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor emit acte de identitate în baza documentelor prezentate de solicitanți, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile OUG nr.97/2005.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a invocat, în raport de temeiul de drept al acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii. În motivarea excepției s-a arătat că reclamantul nu s-a adresat Ministerului Justiției și Libertăților - Direcția cetățenie cu cerere referitoare la un drept sau interes legitim și nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.554/2004.
Pârâtul a mai susținut că Legea nr.21/1991 nu prevede posibilitatea emiterii unui ordin, sau al altui act administrativ de recunoașterede jurea cetățeniei române, precizând că autoritatea competentă să ateste calitatea de cetățean român este, potrivit Legii nr.248/2005, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, iar aprobarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române se face prin ordin al ministrului justiției, la propunerea comisiei pentru cetățenie (Legea nr.21/1991, cap.III, art.11 alin.1).
Concluzionând, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantului de obligare a Ministerului Justiției și Libertăților - Comisia pentru cetățenie de către instanța de judecată la eliberarea adeverinței de atestare a dreptului de cetățean român nu are temei legal.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, potrivit art. 137 din codul d e procedură civilă, Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Procedura de acordare sau redobândire a cetățeniei române este reglementată de dispozițiile Capitolului 3, respectiv art.11 - 20 din Legea cetățeniei române nr.21/1991, lege specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Această procedură presupune formularea unei cereri adresate Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerul Justiției și Libertăților, Comisie care verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și, printr-un raport motivat, propune ministrului justiției respingerea cererii sau menționează întrunirea condițiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetățeniei. Raportul însoțit de cererea de acordare ori de redobândire a cetățeniei se înaintează ministrului justiției care, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege, emite în termen de 30 de zile calendaristice ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, ministrul justiției respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei, acest ordin fiind comunicat solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 90 de zile calendaristice de la data emiterii ordinului.
Conform art.18 alin.4 "Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios administrativ a curții de apel d e la domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în România, ordinul poate fi atacat, în același termen, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Hotărârea curții de apel este definitivă și irevocabilă."
Prin urmare, recunoașterea cetățeniei române în favoarea reclamantei nu s-ar putea face într-un alt cadru decât cel reglementat prin legea specială, iar legea specială stabilește în mod expres situația în care este permisă intervenția instanței de contencios administrativ și anume doar în ceea ce privește cercetarea legalității ordinului ministrului justiției prin care cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei a fost respinsă.
În niciun caz calea pentru protejarea dreptului subiectiv afirmat de către reclamant nu poate fi o acțiune directă în justiție întrucât, într-o atare situație, instanța de judecată s-ar substitui altor organe ale statului ceea ce nu este permis.
Nu se poate reține nici argumentația reclamantului potrivit cu care acțiunea este întemeiată pe disp. art.8 din Legea contenciosului și, fiind vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, situație ce se încadrează în art.2 lit.i din Legea nr.554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Conform disp. art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
De asemenea, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, fapta de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, iar art.2 lit.i definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Reclamantul nu a făcut dovada că mai înainte de formularea cererii de chemare în judecată s-ar fi adresat Ministerului Justiției care nu i-a răspuns în termen legal sau și-a exprimat explicit voința de a nu-i rezolva cererea. Ori, în condițiile în care reclamantul nu a adresat o cerere autorității administrative privind recunoașterea dreptului său legitim, este evident că lipsește premisa acțiunii în contencios administrativ neputându-se vorbi de o vătămare a reclamantului în drepturile sale de către autoritatea publică.
Față de cele reținute, Curtea constată că reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni directe în justiție pentru recunoașterea în favoarea sa a cetățeniei române, motiv pentru care acțiunea sa apare ca inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Respinge, ca inadmisibilă acțiuneaformulată în contencios administrativ de reclamantul din Republica M, municipiul Cahul, sat Colibași, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - cu sediul în B,-, sector 5 și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR - cu sediul în B,str. - M nr.2, sector 6, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 04 noiembrie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. Hot. Jud.AG
5 ex/04.12.2009
Emis 3 comunicări/
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim
