Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 59/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Sentința nr. 59/F/2009 Dosar nr-

Ședința publică din data de 20 martie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată în baza Legii contenciosului administrativ de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C având ca obiect "refuz acordare drepturi conform Legii nr.189/2000".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 20 martie 2009.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr- reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C anularea Hotărârii de revizuire nr.1092 din 21.11.2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice, în altă localitate decât cea de domiciliu, astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 2089 din 9.04.2008 începând cu data de 1.04.2008 și până la această dată.

În motivare reclamantul a arătat că la data de 27.11.2008 a depus la Casa Județeană de Pensii CGo cerere cu adresa Curții de Apel Brașov nr- din 15.10.2008 alături de o xerocopie a Deciziei pronunțată în dosarul nr.l- al Curții de Apel Brașov și al Înaltei Curți de Casație și Justiție legalizate, prin care a cerut în baza celor două Decizii emiterea Hotărârii de revizuire solicitate prin cererea nr. 12663 din 21.12.2006 și acordarea drepturilor cuvenite conform Legii nr.l89/2000, până la data de 1 aprilie 2008, dată de la care beneficiază de prevederile acestei legi. A adresat cererea de revizuire Casei Județene de Pensii, ca urmare a luării la cunoștință de faptul că și alte persoane aflate în situație similară/identică (nevoiți a-și părăsi domiciliul, stabiliți ulterior în aceeași localitate ca și reclamantul, respectiv -) au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, Casa Județeană de Pensii eliberând pentru aceste persoane hotărâri ( Hotărârea nr. 1101/07.12.2005, 1102/07.12.2005) prin care se recunoșteau titularilor, drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 1 septembrie 2004.

Casa Județeană de Pensii C în urma acestei solicitări a stabilit că situația expusă de solicitant nu se regăsește în prevederile Legii nr.l89/2000 și, pe baza acelorași probe avute în vedere la emiterea Hotărârii nr.2089/2008 de stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.l89/2000, a emis Hotărârea de revizuire nr.1092 din 21.11.2008, prin care a respins cererea formulată de reclamant, pentru următoarele considerente:


Ambele localități respectiv și - se aflau pe teritoriul Ungariei, iar strămutarea familiei petentului în satul s-a datorat evenimentelor politico militare ale vremurilor.

În susținerea cererii sale reclamantul a invocat Decizia nr. XLI ( 41) din 7 mai 2007.

Reclamantul a apreciat că i se cuvin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, stabilite în favoarea sa prin Hotărârea nr. 2089 din 9.04.2008 începând cu data de 1.04.2008 și anterior acestei date.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivare pârâta a arătat că analizând actele depuse de reclamant împreună cu cererile nr.12663/21.12.2006 și nr.11456/27.10.2008 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 324/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii Cac onstatat că nu sunt îndeplinite criteriile pentru acordarea drepturilor solicitate de reclamant și în perioada 01.01.2007 - 31. 03.2008.

Pârâta a precizat că prin sentința nr. 17/F/ 28.01.2008 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2346/6.06.2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost obligată la emiterea unei hotărârii de revizuire.

Pârâta a susținut că a respectat dispozițiile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, precum și prevederile potrivit cărora "în cazul aprobării cererilor indemnizațiile lunare se acordă începând cu data de întâi a lunii următore depunerii cererii acestora". Reclamatul a depus cererea înregistrată sub nr. 3261/31.03.2008, astfel că beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.189/2000 începând cu data de 01.04.2008. Astfel, Comisia nu era în măsură să acorde drepturile reclamantului pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2008 întrucât hotărârea nu are efect retroactiv, ci operează numai pentru viitor, începând cu data de 01.04.2008.

La dosar s-au depus următoarele înscrisuri Hotărârea nr. 1092/2.11.2004, Hotărârea nr. 2089/9.04.2008 și Hotărârea de revizuire nr. 1092/21.11.2008, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii C, certificat de naștere, certificat de căsătorie și carte de identitate ale reclamantului, sentința nr. 56/F/ 3 mai 2005 Curții de Apel Brașov, Hotărârea nr. 1101/7.12.2005 și Hotărârea nr.1102/7.12.2005 emise de pârâtă în favoarea numiților și, sentința civilă nr. 17/F 28 ianuarie 2008 Curții de Apel Brașov, și Decizia nr. 2346/6 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, cererile formulate de reclamant și înregistrată de pârâtă sub nr. 11456/27.10.2008 și 12663/21.12.2006.

Analizând probele administrate în cauză instanța reține următoarea stare de fapt:

Prin Hotărârea nr. 2089/9.04.2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii C s-a admis cererea formulată de reclamantul, s-a stabilit calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza prevederilor art. 1 lit. c din acest act normativ, pentru perioada 22.08.1944 - 06.03.1945 și i s-au acordat drepturile aferente începând cu data de 1.04.2008.

Această hotărâre a fost emisă ca urmare a examinării cererii formulate de reclamantul și înregistrată sub nr. 3261/31.03.2008.

La data de 2.12.2006 reclamantul a depus la pârâtă o cerere înregistrată sub nr. 12663/2007 prin care a solicitat revizuirea Hotărârii nr. 1092/2.11.2004 emisă de pârâtă ca urmare cererii nr. 14571/16.08.2004. Prin această hotărâre i s-a respins cererea prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin adresa nr. 12663/11.01.2007 pârâta Casa Județeană de Pensii C, i-a comunicat reclamantului că cererea sa nu poate fi soluționată fiind tardiv introdusă.

Prin sentința civilă nr. 17/F/28 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2346/6 iunie 2008 Înaltei Curții de Casație și Justiție, pârâta Casa Județeană de Pensii Caf ost obligată să soluționeze printr-o hotărâre, conform prevederilor Legii nr.189/2000, cererea de revizuire formulată de reclamant și înregistrată la pârâtă sub nr. 12663/11.01.2007.

În considerentele hotărârii judecătorești s-a reținut că pârâta avea obligația de a-i soluționa reclamantului cererea de revizuire printr-o hotărâre și nu printr-o adresă.

Astfel pârâta a emis Hotărârea de revizuire nr. 1092/21.11.2008 prin care a respins cererea de revizuire formulată de reclamant.

Instanța, analizând această Hotărâre de revizuire constată că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și anterior datei de 1.04.2008, dată de la care beneficiază de acestea ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 2089/9.04.2008.

Prin Hotărârea nr. 1092/2.11.2004 emisă de pârâtă i s-a respins reclamantului cererea prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Acesta avea posibilitatea oferită de acest act normativ de a formula contestație la instanța judecătorească, însă reclamantul nu a uzat această cale de atac.

Pe cale de consecință, în mod corect pârâta a emis Hotărârea de revizuire nr. 1092/21.11.2008, prin care s-a conformat dispozițiilor sentinței nr. 17/F/28 ianuarie 2008 Curții de Apel Brașov și Decizia nr. 2346/ 6 iunie 2008 Înaltei Curții de Casație și Justiție, în sensul că a soluționat pe fond cerere de revizuire înregistrată sub nr. 12663/11.01.2007 și cererea nr. 11456/27.10.2008.

Prin această hotărâre pârâta nu putea acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 și anterior datei de 1.04.2008, având în vedere faptul că Hotărârea nr. 1092/2.11.2004 nu a fost contestată în instanță.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea formulată de reclamantul, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii C, având ca obiect anularea Hotărârii de revizuire nr. 1092/21.11.2008 emise de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliu în, nr. 166, județ C, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, cu sediul în l G, str. - -, nr. 14, județ C, având ca obiect anularea Hotărârii de revizuire nr. 1092/21.11.2008 emise de pârâtă.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Red. C- 17.04.2009

Dact. - 24.04.2009/4 ex.

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Doina Tiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 59/2009. Curtea de Apel Brasov