Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 66/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 66/2008
Ședinta publica din data de 18 ianuarie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă reclamantul personal și martorul, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la al doilea termen de judecată. Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, la data de 22.11.2007,la data de 7 decembrie 2007, precum și la data de 14 ianuarie 2008, pârâta a înregistrat întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, prin care solicită respingerea acțiunii promovate.
Reclamantul invederează instanței că martorul nu se poate prezenta din motive medicale și depune adeverința medicală a acestuia, precum și o declarație din partea acestuia.
Curtea în temeiul art. 186 Cod procedură civilă coroborat cu art. 193 Cod procedură civilă audiază martorul prezent iar declarația acestuia este consemnată în procesul verbal atașat la dosar fila 49.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri deformulat în probațiune.
Curtea, față de audierea martorului și având în vedere imposibilitatea prezentării martorului pentru motive medicale, revine asupra audierii acestuia și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închisa faza probatorie și acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a cauzei.
Reclamantul solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea hotărârii emise de către pârâtă și obligarea acesteia sa-i recunoască calitatea de refugiat cu toate beneficiile care decurg din aceasta.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2007, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 5019 din 5.09.2007 emise de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S și obligarea acesteia de a emite nouă hotărâre privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că în perioada martie 1942- octombrie 1944 s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea, jud.S, în localitatea B, jud.B, din motive de persecuție etnică, fapt ce l-a dovedit cu declarații de martori.
Prin întâmpinare (filele 12, 23, 32), pârâta a solicitat respingerea acțiunii, deoarece susține pârâta, reclamantul contrar realității, susține că s-a refugiat în 1940 din la B, în condițiile în care la data de 26.02.1941 se afla în localitatea, unde conform certificatului de căsătorie seria - nr.- s-a oficiat căsătoria dintre contestatoare și. Astfel că solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea în totalitate a Hotărârii nr.5019/ 05.09.2007 emisă de pârâtă.
Examinând acțiunile prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, curtea de apel reține următoarele:
Din declarația martorului (fila 49), martor audiat în fața instanței, rezultă refugiul reclamantului, împreună cu mama sa, din localitatea jud.S în localitatea B, jud.B, din noiembrie 1940 până în octombrie 1944. Martorul a relevat că motivul părăsirii domiciliului a fost faptul, că mama reclamantului era supusă la agresiunii fizice din partea jandarmilor unguri.
Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost refugiată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Față de probațiunea existentă, situația reclamantului face obiectul Legii nr. 189/2000, fiind demonstrat refugiul reclamantului împreună cu mama sa într-un teritoriu rămas statului român, din cauza persecuțiilor de natură etnică.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 189/2000, instanța admite acțiunea reclamantului ca întemeiată, și va obliga pârâta să- acorde reclamantului drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 pentru perioada 25 martie 1942- 1 octombrie 1944, începând cu data de 01.10.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul cu domiciliul în localitatea nr.44 județul S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în Z,-, jud.S și în consecință:
Dispune anularea Hotărârii nr. 5019/5.09.2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 25 martie 1942-1 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - - - - -
Red. /
4 ex./21.01.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip