Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 67/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR.67/2008
Ședinta publica din data de 18 ianuarie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal, făcut în cauză prezintă prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la primul termen de judecată. Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, la data de 17 ianuarie 2008, pârâta a înregistrat întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, prin care solicită respingerea acțiunii promovate.
Reclamanta solicită instanței încuviințarea probei testimoniale cu martorii și care sunt prezenți la acest termen de judecată.
Curtea, în temeiul art. 186 Cod procedură civilă încuviințează cererea în probațiune și, în condițiile prevăzute de art. 192 și art. 1934Cod procedură civilă audiază martorii prezenți iar declarațiile acestora sunt consemnate în procesele-verbale atașate la dosar filele 27-30.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a cauzei.
Reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu toate beneficiile care decurg din aceasta.
CURTEA,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23.11.2007, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.21865/09.07.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.189/2000 întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2007, sub nr. 51545, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 21865/09.07.2007 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art.1 din Legea nr. 189/2000.
Analizând dispozițiile art.1 din Legea nr.189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și atestă cu caracter unitar împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat din localitatea de domiciliu -, jud. C în localitate în luna ianuarie 1941, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945. Și în fața instanței, martorii audiați, și care anterior au dat declarații autentificate, confirmă strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.
Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr. 21865/09.07.2007 a pârâtei și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data formulării cererii 1 martie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea - nr.281, jud. C, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C cu sediul în localitatea C-N, str. - nr.2, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 21865/09.07.2007 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945 să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2007.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.//4 ex./05.02.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip