Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 77/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILA NR. 77/2008
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea hotărârii nr. 21002 din data de 02.05.2007 emisă de pârâta.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 21.01.2008 Poliția municipiului Câmpia a trimis la dosar, prin fax procesele - verbale de executare a mandatelor de aducere, emis pe numele martorilor și ( 39 - 43).
Curtea, în urma deliberării, constată că, a fost administrată în cauză proba cu înscrisuri și revine asupra dispozițiilor din ședința din data de 19.11.2007, privind audierea martorilor și apreciind cauza în stare de judecată o reține în pronunțare.
CURTEA:
deliberând, reține că:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 24.10.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și a solicitat anularea hotărârii nr. 21.002 emisă de pârâtă la data de 02.05.2007.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod neîntemeiat și nelegal prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea pentru constatarea statului de persoană refugiată și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada cu martori și cu acte de stare civilă depuse la dosar că a fost refugiată din motive etnice împreună cu mama sa și frații săi.
Totodată, reclamanta arată că fratelui său, are calitatea de refugiat și este beneficiar al disp. Legii nr. 189/2000.
Pârâta, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, susținând că refugiul a avut loc dintr-un teritoriu liber, ceea ce contravine scopului Legii nr. 189/2000, care stabilește măsuri reparatorii pentru cei care au suferit persecuții etnice și au fost strămutați, reclamanta neavând domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, astfel încât nu a suferit persecuții etnice, fiind născută pe un teritoriu aparținând Statului Român ( 8).
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 21.002 din 02.05.2007 s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, cu mențiunea că situația reclamantei nu face obiectul Legii nr. 189/2000 întrucât localitatea de unde a avut loc așa-zisul refugiu era în România, deci nu exista motivul persecuției etnice ( 2).
Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declarații autentice ale martorilor și. ( 20, 21)
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Din documentele depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă precum și declarațiile martorilor rezultă că reclamanta și familia sa s-au refugiat în cursul lunii august a anului 1943 în loc. C, iar în septembrie 1945 s-au reîntors din refugiu în localitatea de domiciliu, Cîmpia.
Mai mult, fratele său este beneficiar ai Legii nr. 189/2000, casa de pensii recunoscându-i-se statutul de refugiat.
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamanta are calitatea de refugiat, iar atâta timp cât fratele său beneficiază de prevederile actului normativ menționat, aplicarea unui tratament discriminatoriu între frați este inechitabil având în vedere prejudiciile suferite.
Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/12004 va dispune anularea hotărârii nr. 21.002 din 02.05.2007 a pârâtei și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15.08.1943 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în T,-, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 21.002 din 02 mai 2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 august 1943 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 august 2006.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red./Dact./4 ex./23.01.2008.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț