Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 789/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVIL NR.789/CA

Ședințapublic de la 06 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

Grefier - - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamantul, domiciliat în comuna, județul T, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000

La apelul nominal fcut în ședința public s-a constatat lipsa prților.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț. Învedereaz instanței c la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri. Se solicit judecata în lips.

Instanța constat dosarul în stare de judecat și rmâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra acțiunii în contencios administrativ de faț:

Prin cererea adresat Curții de APEL CONSTANȚA la data de 02.09.2008, înregistrat sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii T, anularea hotrârii nr.5579 din 31.03.2006 emis de pârât prin care i s-a respins cererea de stabilire a calitții de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calitți și acordrii drepturilor cuvenite de la data de întâi a lunii urmtoare celei în care a fost depus cererea.

În fapt:

A artat reclamantul c pârâta i-a respins cererea de stabilire a calitții de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000 motivat de faptul c nu a fcut dovada c a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind nscut dup strmutarea din anul 1940.

A susținut reclamantul c este fiul lui și, persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strmutrii efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului d l Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamantul a susținut c, deși nscut dup anul 1940, respectiv la 30.03.1942 în localitatea, județul T, România, întrucât legea nu condiționeaz ca nașterea s se fi produs în momentul strmutrii, hotrârea emis de pârât este nelegal.

În drept: Legea 189/2000.

În susținerea contestației s-au depus la dosar, în copie, urmtoarele înscrisuri: hotrârea contestat, acte de stare civil ale contestatorului, declarațiune pe numele.

Legal citat pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației motivat de faptul c interpretarea dat legii de ctre reclamant excede scopului legiuitorului, fiind posibil recunoașterea acestui drept doar persoanelor nscute în termenul de 300 zile prevzut de Codul civil și Codul Familiei, ce curge de la data începerii perioadei de strmutare 15.09.1940 pân la 15.07.1941.

Analizând contestația formulat în raport de materialul probatoriu administrat în cauz, precum și în raport de dispozițiile Legii nr.189/2000, Curtea va reține c acțiunea este întemeiat pentru considerentele:

Din înscrisuri rezult c reclamantul este nscut la data de 30.03.1942 în localitatea, județul și este fiul lui și.

Prinții reclamantului au fcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la C, fiind strmutați din Bulgaria.

Din coroborarea ( probatorii administrate în cauz) înscrisurilor atașate la dosar reiese c tatl reclamantului, împreun cu membrii de familie a fcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria în anul 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la (fila 11 din dosar).

Cum din probele administrate a reieșit c prinții reclamantului au suferit persecuții etnice, fiind strmutați, contestația formulat apare ca întemeiat.

Din interpretarea teleologic a textelor legale aplicabile în materia dedus judecții, rezult c atât obiectul cât și scopul reglementrii îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite de persoanele persecutate în mod direct cât și indirect de regimul aflat la putere în perioada 6.09.1940 - 6.03.1945, din motive etnice.

Prin urmare, este neîndoielnic c legiuitorul urmrit ca de aceste drepturi compensatorii s se bucure toate persoanele, cetțeni români, ce au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Persoanele asupra crora persecuțiile s-au rsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copii nscuți în perioada în care prinții lor s-au refugiat și au fost strmutați, copii care au suferit toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici.

În cauz, este de necontestat c reclamantul s-a nscut ulterior datei la care prinții si au fost nevoiți s se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecinț, în baza dispozițiilor art.1 din OG nr.105/1999 aprobat prin Legea nr.189/2000, instanța va anula hotrârea emis de pârât prin care s-a produs reclamantului o vtmare în drepturile recunoscute de lege, și va recunoaște calitatea de beneficiar a dispozițiilor acestei legi, cu toate consecințele ce deriv de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE:

Admite cererea în contencios administrativ formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul T, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000

Anuleaz hotrârea nr.5579/2006 emis de pârâta Casa Județean de Pensii

Constat c reclamantul are calitate de beneficiar al dispozițiilor Legii nr.189/2000.

Definitiv.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, astzi 06.10.2008.

Președinte,

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehnored./ 4 ex /17.10.2008

Emis 2 com./____________

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 789/2008. Curtea de Apel Constanta