Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 794/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.794/CA

Ședințapublică de la 06 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

Grefier - - -

S-a luat în examinarecontestațiaformulată de reclamantul, domiciliat în localitatea, comuna l, județul T, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual; învederează instanței că reclamantul a depus la dosar înscrisuri: declarațiune pe numele și situație de avere imobilă rurală a aceluiași locuitor.

Se solicită judecata în lipsă.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA de către reclamantul la data de 16.07.2008, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, anularea Hotărârii nr.6384/30.06.2008, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În fapt:

A arătat reclamantul că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născut după strămutarea din anul 1940.

A susținut reclamantul că este fiul lui și, persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului d l Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamantul a susținut că, deși născut după anul 1940, respectiv la 6.08.1944 în localitatea, județul T - România, întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

În drept: Legea nr. 189/2000.

În susținerea contestației s-au depus la dosar înscrisuri: hotărârea contestată, acte de stare civilă ale reclamantului și autorilor săi, declarațiune a locuitorului - bunicul matern; contract de vânzare - cumpărare având ca parte pe același colonist; proces verbal încheiat la 23.02.1948 și declarațiune a aceluiași autor.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege și nu a putut dovedi cu acte calitatea de strămutat.

Analizând contestația formulată în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 189/2000, Curtea va reține că acțiunea este întemeiată pentru considerentele:

Din înscrisuri rezultă că reclamantul este născut la data de 06.08.1944 în localitatea, județul T - România și este fiul lui și.

Părinții reclamantului au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la C, fiind strămutați din Bulgaria.

Din interpretarea teleologică a textelor legale aplicabile în materia dedusă judecății, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite de persoanele persecutate în mod direct cât și indirect de regimul aflat la putere în perioada 6.09.1940-6.03.1945, din motive etnice.

Prin urmare, este neîndoielnic că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, ce au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Persoanele asupra cărora persecuțiile s-au răsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor s-au refugiat și au fost strămutați, copii care au suferit toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici.

În cauză, este de necontestat că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, instanța va anula hotărârea emisă de pârâtă prin care s-a produs reclamantului o vătămare în drepturile recunoscute de lege, și va recunoaște calitatea de beneficiar a dispozițiilor acestei legi, cu toate consecințele ce derivă de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația formulată de reclamantul, domiciliat în localitatea, comuna l, județul T, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 și în consecință:

Anulează Hotărârea nr.6384/30.06.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.189/2000.

Stabilește reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

red.hot.jud.-

tehnored.

4 ex./16.10.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 794/2008. Curtea de Apel Constanta