Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 8/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 03.12.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.8
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.01.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C-S, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, având în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie pentru instanțele de fond, pune în vedere reclamantei să depună la dosar probe în susținerea acțiunii.
Reclamanta învederează instanței că nu are alte probe în afară de cele existente deja la dosar prin care să dovedească că a fost strămutată.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub numărul -, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C-S solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.449 din 9.11.2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, privind respingerea cererii prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului - lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare; obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscute și acordate drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000; în virtutea prevederilor art.5 din Legea nr.189/2000, obligarea Casei Județene de Pensii C-S la plata indemnizației cuvenite începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii (adică începând cu data de 01.10.2007); obligarea pârâtei să îi plătească cheltuieli de judecată pe care le va face.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 21.09.2007 a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, constituită în cadrul Casei Județene de Pensii C-S, cererea nr.5684, prin care a solicitat drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, privind persoanele strămutate.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar un set de acte justificative, respectiv: acte de stare civilă, cupon pensie, adresa nr. C/1422/24.05.2007 emisă de Arhivele Naționale ale Direcției Juridice C, declarațiile martorilor și, potrivit cărora rezultă foarte clar că a fost strămutat în altă localitate.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2008, pârâta Casa Județeană de Pensii C-S a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea Hotărârii nr.449 din 09.11.2007.
Prin sentința civila nr.46 din 27.02.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis acțiunea reclamantei și a anulat Hotărârea nr.449/9.11.2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C-S, obligând Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C-S să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999, începând cu data de 01.10.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C-S, recurs care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia nr.3241/02.10.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca prima instanța are obligația de a stărui pentru ca reclamanta să facă dovada faptului strămutării. În motivarea deciziei se reține de către instanța de control judiciar că declarațiile de martor nu cuprind elemente care să poată fi avute în vedere pentru stabilirea faptului că reclamanta a fost strămutată pe motive etnice. S-a reținut că la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să dovedească strămutarea reclamantei pe motive etnice.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 31.10.2008.
Analizând actele si lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Reclamanta s-a născut la data de 9.07.1935 în comuna, județ S și a locuit în această localitate până în anul 1940.
Reclamanta susține că în perioada octombrie 1940 - martie 1945 s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea, din județul S, în comuna T, din județul
Instanța constată că drepturile reclamate de către petentă sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999 si modificată.
Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr.105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr.105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente,iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Curtea constată că în acord cu prevederile art.4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
În raport cu aceste reglementări, Curtea constată că dovada cu martori a împrejurării reclamate de către petenta este posibilă în măsura în care declarațiile martorilor sunt relevante în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă în caz de casare hotărârile pronunțate de instanțele de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel fiind, Curtea a pus în discuția reclamantei necesitatea administrării unor probe suplimentare în vederea dovedirii de către aceasta a faptului pretins, văzând și dispozițiile instanței de control judiciar, însă reclamanta a învederat că nu mai are alte probe de administrat în afara celor existente la dosarul nr.-.
Reținând cele expuse, Curtea constată că declarațiile martorilor existente la dosarul cauzei, fiind singurele mijloace de dovada invocate de către reclamantă sunt luate pe formular, specificându-se în ambele declarații ca reclamanta a fost refugiată din motive de persecuție. Curtea constată că declarațiile menționate cuprind elemente insuficiente pentru a putea stabili cu certitudine faptul strămutării, invocat de către reclamantă. Totodată se constată că nu există nici un înscris oficial care să confirme faptul strămutării reclamantei.
de considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea nr.449 din 09.11.2007 emisă de către Casa Județeană de Pensii C-S este corectă, fiind în acord cu prevederile nr.OG105/1999 urmând să respingă acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.01.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/19.01.09
TEHNORED:/20.01.09
4.ex./SM/emis 2 com.
Se comunică:
- reclamantă -, - Reșița, galați,.4,.2,.II,.10, jud. C-
- pârâta - Casa Județeană de Pensii C-S, - Reșița,-, jud. C-
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
