Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 80/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-/ - 15.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.80
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții, () în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 07.01.2010 din partea reclamanților cerere de repunere pe rol a cauzei indicând temeiul de drept al acțiunii ca fiind Legea nr.221/2009.
Instanța, față de temeiul de drept al acțiunii, indicat expres de către reclamanți, invocă din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea acțiuni și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr- la data de 25.09.2008, reclamanții, și () au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor lor (soț, respectiv tată) decedat la data de 28.07.1988 și (bunica paternă), decedată la data de 23.01.1992, să se constate și să fie obligat Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat în România prin Guvernul Dr. la 06 martie 1945, genocid realizat prin încarcerarea intelectualității române, a foștilor membri ai partidelor politice și a persoanelor care nu se înregimentau politic în Partidul Român sau care fără dovezi erau acuzate că au alte convingeri decât cele comuniste, precum și prin deportarea în a familiilor înstărite și a tuturor celor ce nu agreau regimul comunist; să fie obligat Statul Român la plata despăgubirilor cauzate pentru suferințele fizice și psihice la care au fost supuși membrii familiei prin deportarea în și confiscarea tuturor bunurilor lor, precum și pentru toate persecuțiile pe care le-au suportat după revenirea la domiciliu, refuzându-li-se dreptul la muncă, la educație și la condiții de viață decente, pentru suferința cauzată de înfometarea, înfrigurarea și înfricoșarea lor și prin situarea acestora în poziția de dușmani ai societății, izolându-i de societate, creându-le o situație de paria, fiind tot timpul în atenția autorităților, care îi urmăreau prin informatori, despăgubiri pe care le apreciază la suma de 1.000.000 EURO pentru fiecare dintre antecesorii noștri; să se dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor în valoare totală de 2.000.000 EURO, cu titlu de daune, pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic privind dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza deciziei nr.200/1951, precum și suferințele cauzate de această măsură administrativă nedreaptă; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că deportarea este o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în în timpul dictaturii staliniste. În România, după ocuparea țării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul țării, în câmpia ului, din sud - est printre care și familia reclamanților.
La data de 18.06.1951, soțul, respectiv tatăl reclamanților și bunica paternă au fost obligați să plece din casele lor, fiind deportați din localitatea, județul T în "Câmpina ului" loc.. În urma lor a rămas o întreagă gospodărie, respectiv casa mobilată, grădina cultivată, animale, păsări, unelte de agricultură, hectare de pământ cu recolta de pe el, aceștia luând doar câteva lucruri.
Prin măsura administrativă luată le-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să se încerce să se stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
echitabilă cuprinde două componente și anume: reparația daunelor materiale și o compensație acordată pentru prejudiciul moral. Dat fiind că în speță în privința prejudiciului moral se remarcă faptul că acesta nu poate fi disociat de cel material, întrucât au condiții cauzale asemănătoare, reclamanții apreciază că se impune stabilirea unei despăgubiri globale, fără a distinge între cele două feluri de prejudiciu.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Este de netăgăduit ca orice măsură abuzivă și luată pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, se produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
La stabilirea cuantumului se va avea în vedere însă și concret viața celui în cauză, perioada cât au fost obligați să nu părăsească zona - de peste 5 ani, împrejurarea că, în comunitatea din care făceau parte, i-a fost afectată reputația, iar prin deportarea abuzivă a fost supus la suferințe fizice și psihice, i s-a știrbit onoarea, demnitatea și i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri corespunzătoare, deci atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat, precum și o anumită compensare a posibilităților pe care victima le avea anterior deportării și acelea care i-au fost accesibile ulterior.
Față de aceste considerente, reclamanții solicită să se rețină că cererea lor de acordare a daunelor orale și materiale este întemeiată, însă la stabilirea întinderii acestora să se aibă în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamanți și membrii familiilor lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1075 Cod civil, Constituția României, Ordonanța nr.9/1998, Legea nr.173/2006, nr.OG214/1999, Legea nr.146 art.15 lit. "t".
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială între secții apreciind că în speță competența nu revine Secției Comercială și de Contencios Administrativ ci Secției Civile a Tribunalului Timiș întrucât reclamanți nu solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică pentru a fi astfel incidente prevederile art.1 din Legea nr.554/2004.
Prin urmare, ținând cont de aceea că reclamanții nu sunt în măsură să dovedească faptul că solicită anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică, pârâta afirmă că prezenta cauză este de competența Secției Civila a Tribunalului Timiș în favoarea căreia solicită trimiterea dosarului de față spre competentă soluționare.
Prin încheierea nr.129/CA/03.02.2009 pronunțată în dosarul - Tribunalul Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a scos cauza de pe rolul acestei secții și a trimis-o Secției Civile a aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că din cuprinsul acțiunii nu rezultă că reclamanții ar solicita anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică, astfel încât, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ care precizează că:
"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
În aceste condiții, având în vedere că reclamanții nu sunt în măsură să dovedească faptul că solicită anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică, cauza este de competența secției civile a Tribunalului Timiș, căreia i-a fost trimisă, spre competentă soluționare.
La Tribunalul Timiș - secția civilă cauza s-a înregistrat sub număr dosar - la data de 12.02.2009.
La data de 20.02.2009, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a depus prin registratura instanței, cerere de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții acesta din urmă să fie obligat la despăgubiri, în temeiul art. 60 - 63 Cod procedură civilă, art.1000 alin.3, art.998 - 999 cod civil și Decretul nr.31/1954.
Aceeași pârâtă a depus întâmpinare, solicitând ca pe cale de excepție să se constate netimbrarea acțiunii la valoare, lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T, lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și inadmisibilitatea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 05.03.2009, tribunalul a invocat, din oficiu, în baza dispozițiilor art.158 Cod procedură civilă, art.6 alin.2 din nr.OUG214/1999; art.6 alin.2 și art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș în soluționarea prezentei pricini iar prin sentința civilă nr.1008/24.03.2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut faptul că în cauza de față, reclamanții au invocat măsurile administrative luate împotriva familiei acestora de către autoritățile administrate în baza Deciziei nr.200/1951.
Conform art. 4 din OUG nr.214/1999 modificată prin Legea nr.173/2006, pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fost înființată "Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă", care ste reprezentată în justiție de Ministerul Justiției, instituindu-se și o procedură administrativă obligatorie, iar după parcurgerea acestei proceduri, persoana nemulțumită putând ataca în instanța de contencios administrativ, decizia sau refuzul nejustificat al acestei instituții de a rezolva cererea.
Având în vedere instanța instituită de lege pentru verificarea legalității și temeiniciei deciziei emise în aplicarea prevederilor art.4 din nr.OUG214/1999 așa cum a fost modificată, se impune a conchide că tot această instanță, de contencios administrativ, și nu civilă, este competentă să se pronunțe cu privire la încadrarea antecesorilor reclamanților în categoria persoanelor ce au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, acesta fiind petitul principal al acțiunii, și nicidecum acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a persecuțiilor regimului comunist, ce este un petit subsidiar.
Această interpretare a legii este în spiritul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unor recursuri în interesul legii. decizia nr. IX/2006 a Secțiilor Unite, prin care s-a statuat că, în cazul unor acțiuni în obligație de a face întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv obligarea entității învestită cu soluționarea notificărilor depuse în baza acestui act normativ să emită decizia sau, după caz, dispoziția motivată prin care să soluționeze notificarea, competența de soluționare a pricinii revine tot Secției Civila a tribunalelor.
În motivare, s-a reținut că, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr.10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea nr.10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art.26 și 27 din această lege.
În consecință, tribunalul a constatat că, în lumina acestor argumente juridice, competența de soluționare a prezentei pricini revine instanței de contencios administrativ competente să soluționeze calea de atac împotriva deciziei emise de instituția competentă să soluționeze astfel de cereri în faza necontencioasă.
Astfel, în conformitate cu art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, curțile de apel sunt instanțele care judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Cum prin art.4 din OUG nr.214/1999 modificată prin Legea nr.173/2006, a fost înființată "Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă", care este un organism central al administrației publice, și a fost instituită o procedură specială pe care persoanele interesate trebuie să o parcurgă, rezultă că acțiunea în contencios administrativ prevăzută la art.6 din nr.OUG214/1999 modificată, este de competența Curților de apel, conform art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal la data de 15.04.2009 iar instanța a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a preciza dacă solicită despăgubiri conform Decretului - Lege nr.118/1990 sau nr.OUG214/1999, să precizeze dacă au beneficiat anterior de aceste dispoziții legale, să precizeze valoarea în lei a pretențiilor și temeiul de drept al acestei acțiunii sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art.1551Cod procedură civilă, iar prin încheierea pronunțată în 19.10.2009 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru neconformarea reclamanților față de dispozițiile instanței în baza art. 1551Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 15.02.2010 la cererea reclamanților care au indicate expres faptul că temeiul de drept al acțiunii acestora în reprezintă legea nr.221/2009.
La termenul de judecată din 15.02.2010 instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea acestei acțiuni iar în analiza acestei excepții ținând cont și de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă ce obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, se constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat să se constate caracterul politic al condamnărilor antecesorilor cu obligarea Statului Român la plata despăgubirilor cauzate pentru suferințe fizice și psihice la care au fost supuși membri familiei prin deportarea în și confiscarea tuturor bunurilor.
În condițiile în care reclamanții au precizat expres că temeiul de drept al prezentei acțiunii îl reprezintă Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea reține că potrivit art.4 din acest act normativ există posibilitatea pentru persoanele interesate de a formula acțiuni în justiție pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor sau al altor măsuri administrative din perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunii care nu se confundă cu cele întemeiate pe aplicarea dispozițiilor Decretului - Lege nr.118/1990 sau ale nr.OUG214/1999, acte normative care prevedeau o procedură prealabilă obligatoriu de urmat de persoanele interesate iar actele administrative emise în urma cererilor astfel formulate erau supuse controlului la instanța de contencios administrativ competentă.
Prin Legea nr.221/2009 competența acțiunilor în justiție pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor sau al altor măsuri administrative din perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fost stabilită în sarcina instanțelor civile respectiv în sarcina secției civile a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată conform art.4 alin.4 din lege.
Față de cele expuse anterior, Curtea reține că în speță competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș - secția civilă astfel încât văzând dispozițiile art.159 pct.2 Cod procedură civilă potrivit cărora competența este de ordine publică dacă pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în baza dispozițiile art.158 alin.3 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș - secția civilă.
Constatând ivit conflictul negativ de competență reglementat de art.20 pct.2 Cod procedură civilă instanța în baza art.21 Cod procedură civilă și văzând și dispozițiile art.22 alin.3 Cod procedură civilă va proceda la sesizarea Înaltei Curții de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice T în favoarea Tribunalului Timiș - secția civilă.
Constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/19.02.10
TEHNORED:/19.02.10
10.ex./SM/emis 8 com./
Se comunică:
- reclamant -, - nr.332, jud. T + T, Proclamația de la T nr.5,. I, Corp B, la av.
- reclamant - () - nr.332, jud. T + T, Proclamația de la T nr.5,. I, Corp B, la av.
- reclamant - - nr.332, jud. T + T, Proclamația de la T nr.5,. I, Corp B, la av.
- pârât - STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B - B,-, Sector 5
- pârât - DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T - T,-
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker
