Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 858/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.858/CA

Ședința publică de la 3 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

Grefier - -

S-a luat în examinarecontestațiaformulată de reclamanta, domiciliată în localitatea,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâta Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;

Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul reclamantului.

Având cuvântul, reclamanta solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință a se constata calitatea de beneficiar al Legii 189/2000. Totodată arată că sunt șase frați din care doi sunt născuți în România și patru în Bulgaria, toți fiind beneficiari a Legii 189/2000.

Instanța lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA de către reclamanta la data de 10.10.2008, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, anularea Hotărârii nr.31199/06.10.2008, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr.189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În fapt:

A arătat reclamanta că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născut după strămutarea din anul 1940.

A susținut reclamanta că este fiica lui și, persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului d l Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamanta a susținut că, deși născută după anul 1940, respectiv la 19.05.1943 în localitatea, județul C, România, întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

În drept: Legea nr. 189/2000.

În susținerea contestației s-au depus la dosar înscrisuri: hotărârea contestată, acte de stare civilă ale reclamantei și autorilor săi.

Pârâta, legal citată nu a formulat întâmpinare.

În dovedirea cererii, reclamanta s-a prevalat de proba cu înscrisuri depuse în copie: certificat de naștere al mamei sale, certificat de căsătorie al părinților săi, certificat de naștere, de căsătorie și act de identitate al reclamantei, declarațiunea de avere.

Analizând contestația formulată în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 189/2000, Curtea va reține că acțiunea este întemeiată pentru considerentele:

Din înscrisuri rezultă că reclamanta este născut la data de 19.05.1943 în localitatea, județul C, România și este fiica lui și.

Părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno-bulgar încheiat la C, fiind strămutați din Bulgaria.

Din interpretarea teleologică a textelor legale aplicabile în materia dedusă judecății, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite de persoanele persecutate în mod direct cât și indirect de regimul aflat la putere în perioada 6.09.1940-6.03.1945, din motive etnice.

Prin urmare, este neîndoielnic că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, ce au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Persoanele asupra cărora persecuțiile s-au răsfrânt nemijlocit și indirect sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor s-au refugiat și au fost strămutați, copii care au suferit toate consecințele nefavorabile ce au decurs de aici.

În cauză, este de necontestat că reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, instanța va anula hotărârea emisă de pârâtă prin care s-a produs reclamantului o vătămare în drepturile recunoscute de lege, și va recunoaște calitatea de beneficiar a dispozițiilor acestei legi, cu toate consecințele ce derivă de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite ca fondată contestația formulată de către reclamanta, domiciliată în localitatea,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

Anulează Hotărârea nr.31199/06.10.2008 a Casei Județene de Pensii C - Comisia pentru aplicarea legii nr.189/2000, modificată și completată.

Stabilește reclamantei calitatea de beneficiară Legii nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de 06 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

13 noiembrie 2008

red.hot.jud.

tehnored. Gref.

4ex/28.XI.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 858/2008. Curtea de Apel Constanta