Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 916/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 916/CA
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -, domiciliată în comuna,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra contestației formulată de reclamantă care este motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Reclamanta arată că apărătorul ales nu s-a putut prezenta la termenul de azi. Dorește ca cererea să se judece astăzi, sens în care solicită să ia act că renunță la apărătorul ales, conform declarației scrise dată în fața instanței și consemnată pe fila 3-verso, din dosar.
Învederează instanței că martorii propuși și, sunt prezenți în instanță, solicită audierea acestora.
Curtea față de cererea reclamantei care a arătat că renunță la serviciile apărătorului ales și împrejurarea că martorii propuși sunt prezenți în instanță, în baza art. 196-198 Cod pr. civilă, procedează la audierea martorilor și, cele declarate fiind consemnate în procesele verbale și atașate la dosar.
Reclamanta arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul reclamanta solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea hotărârii emisă de pârâtă și constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu consecința acordării drepturilor prevăzute.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față:
1.Obiectul cererii și părțile din proces
Prin contestația înregistrată sub nr. 1812/36/29.08.2008 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 30977/01.08.2008 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice, așa cum prevăd dispozițiile art.1 lit."c" din Legea nr.189/2000 de aprobare a OG nr.105/1999.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că s-a născut la data de 13.12.1943 în localitatea, județul C, în perioada în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice, urmare aplicării dispozițiilor din Tratatul d l Craiova din 1940, situație care face ca și copiii să dobândească același statut juridic cu al părinților, singura condiție fiind ca nașterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
In dovedirea contestației au fost depuse acte de stare civilă, Hotărârea nr. 3127/08.11.2006 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, extras de evacuați din definitivați în centrul, județ C, unde figurează locuitorului St. Gh. (bunicul reclamantei) și o hotărâre judecătorească din 16 mai 1946.
În sprijinul susținerilor sale, reclamanta s-a prevalat pe lângă proba cu înscrisuri și de proba testimonială, fiind audiați martorii și, iar din depozițiile acestora rezultă că părinții reclamantei și au făcut obiectul schimbului de populație în anul 1940, fiind strămutați în T, după care s-au stabilit în localitatea, confirmând astfel situația de fapt expusă de reclamantă în considerentele cererii de chemare în judecată.
Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinarea.
2.Curtea
Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarea situație de fapt:
Reclamanta a solicitat cu cererea înregistrată sub nr. 60577/03.03.2006 la Casa Județeană de Pensii C recunoașterea calității sale de persoană strămutată conform art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.
Prin Hotărârea nr. 30977/01.08.2008, Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, constituită la nivelul Casei Județene de Pensii, a respins cererea reclamantei cu motivarea că aceasta s-a născut la data de 13.12.1943, deci după perioada strămutării populației din.
Potrivit dispozițiilor art.1 lit. c din nr.OG105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
-"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
- art.2 din HG nr.127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr.105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral."
Reclamanta s-a născut la 13.12.1943 în localitatea, județ Părinții săi și au fost strămutați din localitatea, județ, Bulgaria în T, urmare a schimbului de populație, conform Tratatului d l Craiova din 1940.
Cum reclamanta s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale, respectiv 06.09.1940- 06.03.1945, a suferit condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare, din cauza abandonării în, independent de voința lor, a întregii agoniseli de o viață, fiind nevoiți să aibă domicilii provizorii până la definitivare în diferite localități, se încadrează în prevederile art.1 lit. c din Legea nr.189/2000, neavând nici o relevanță împrejurarea că nașterea sa nu s-a produs în termen de 300 zile de la data strămutării părinților, așa cum susține pârâta.
Mai mult, cererea reclamantei este formulată în calitate de titular, respectiv de persoană strămutată, nicidecum în calitate de moștenitor, pentru a se putea susține că ar excede cadrului legal.
Ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei sunt următoarele aspecte:
- calitatea de persoane strămutate din motive etnice a părinților reclamantei;
- nașterea să se fi produs în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945 când atât părinții, dar și copiii au suferit ca urmare a strămutării.
A raționa altfel ar însemna ca la condiții de viață identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiul egalității de tratament și al nediscriminărilor sociale.
Pe cale de consecință, față de probele administrate în cauză, în temeiul art.7 din OG nr.105/1999, Curtea va admite contestația formulată, urmând anula Hotărârea nr. 30977/01.08.2008 emisă de către pârâtă și constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 - art.1 lit. c - în calitate de persoană strămutată în altă localitate pentru perioada 13.12.1943 - 06.03.1945.
Întrucât dispozițiile art.5 din HG nr.127/2002 prevăd ca în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii acestora, drepturile reclamantului vor fi stabilite începând cu 01.04.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația în contencios administrativ privind pe reclamanta -, domiciliată în localitatea,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-.
Anulează Hotărârea nr. 30977/01.08.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 (art. 1 lit."c") în calitate de persoană strămutată în altă localitate, pentru perioada 13.12.1943-06.03.1945.
Drepturile vor fi stabilite începând cu data de 01.04.2006.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26.11.2008.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
red.hot.jud. - -
tehnored.gref.
4 ex./08.12.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban