Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 471/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 471/ Dosar nr-
Ședința publică din 10 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECĂTORI: Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
- - -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 179/CA din 7.03.2008, pronunțată de Tribunalul - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 8 iulie 2008, respectiv pentru astăzi 10 iulie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința Civilă nr.179/CA/07.03.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B, având ca obiect obligarea pârâtului la plata ajutorului social aferent lunilor iulie- august 2007 și daune morale.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a motivat următoarele:
Prin Dispoziția nr.12354/19.07.2007, ulterior revocată, s-a stabilit că, începând cu data de 1.07.2007, dreptul la ajutor social pentru reclamantă este în cuantum de 104 lei lunar.
Având în vedere Decizia nr.184/R/26.07.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, conform căreia pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a ajutorului social cuvenit pentru o familie formată din 6 persoane pentru perioada 1.11.2006 - 30.06.2007, s-a emis Dispoziția nr.14235/24.09.2007 prin care, la art.4, s-a aprobat modificarea cuantumului ajutorului social acordat cu 1.07.2007 la suma de 104 lei.
Minora, născută la data de 27.06.2005, a încasat prima alocație de stat în sumă de 200 lei în luna iulie 2005 și pe ultima în luna iunie 2007, aceasta din urmă fiind luată în calcul la stabilirea cuantumului ajutorului social pentru luna iulie 2007 conform art.9 din HG nr.1010/2006, fiind încasată efectiv în luna iulie 2007.
Pentru luna august 2007 reclamanta nu a mai încasat alocația de stat în cuantum de 200 lei pentru minora, însă, având în vedere prevederile art.3 din Legea nr.416/2001 precum și că modificarea în privința veniturilor realizate a intervenit în luna august 2007, cuantumul ajutorului social se modifică la rândul său începând cu data de 1.09.2007.
Se constată astfel ca fiind nefondate susținerile reclamantei în sensul că s-a efectuat un calcul eronat al cuantumului ajutorului social cuvenit pentru lunile iulie - august 2007.
Petitul doi al cererii de chemare în judecată este accesoriu primului și va urma soarta acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că hotărârea atacată se bazează pe o dispoziție de primar care retroactivează, ceea ce este nelegal, iar Decizia nr.184/R/2007 a Curții de APEL BRAȘOV la care se face trimitere în sentință și în dispozițiile de primar se referă la perioada 01.11.2006- 30.06.2007, fiind așadar irelevante în cauză, din moment ce obiectul acțiunii îl constituie plata alocației pentru perioada iulie-august 2007, luni în care reclamanta arată că a primit numai câte 25 de lei cu acest titlu, deși ar fi trebuit să primească sume mult mai mari.
În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Primarul municipiului Bas olicitat respingerea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, arătând că, potrivit art.6 alin.4 din Legea nr.61/1993 republicată privind alocația de stat pentru copii, dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii, iar potrivit art.6 alin.6 din aceeași lege, dreptul la alocația de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare. Pe de altă parte, dreptul la ajutorul social se acordă, potrivit dispozițiilor Legii nr.416/2001, pe baza cererii solicitantului, în luna următoare înregistrării cererii, pe baza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege. Potrivit art.3 din Legea nr.416/2001 modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul social se face prin dispoziție scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările. Intimatul pârât a mai arătat că recurentei reclamante i-au fost achitate drepturile reprezentând ajutor social pentru lunile iulie și august 2007, în cuantumul prevăzut de lege. Pe de altă parte, intimata pârâtă a mai precizat că Dispoziția de primar nr.14235/24.09.2007 a fost emisă pentru a se arăta modificările cuantumului ajutorului social ca urmare a punerii în executare a unei hotărâri judecătorești - Decizia Curții de APEL BRAȘOV nr.184/R/26.07.2007.
Examinând sentința atacată, actele și lucrările dosarului, prin prisma art.304 ind.1 Cod procedură civilă, precum și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul formulat este fondat si urmează a fi admis în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței de judecată să oblige pe pârâtul Primarul municipiului B să îi plătească diferența de 326 lei ron reprezentând ajutorul social ce i s-ar fi cuvenit reclamantei pentru lunile iulie și august 2007 în plus față de suma achitată efectiv, anume 104 lei lunar. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în lunile iulie și august 2007 primit ajutor social în sumă de 208 lei ron în total, deși ar fi trebuit să primească de la pârât ajutor social în sumă totală de 534 lei pentru cele două luni, pe baza Dispoziției de primar nr.4268/10.11.2006 și Dispoziția de primar nr.7036/12.02.2007, prin care cuantumul ajutorului social este de 267 lei lunar. În data de 06.09.2007, reclamanta s-a adresat Primarului mun.B cu plângere prealabilă (nr.67383/06.09.2007), primind răspuns negativ la solicitarea sa, cu nr.18220/02.10.2007. Între timp, în data de 24.09.2007, pârâtul emite Dispoziția de primar nr.14235/24.09.2007, prin care se stabilește retroactiv, pe baza Deciziei civile nr.184/R/2007 a Curții de APEL BRAȘOV, cuantumul ajutorului social cuvenit familiei reclamantei, la art.4 din Dispoziție prevăzându-se că din data de 01.07.2007 suma acordată este de 104 lei lunar, iar la art.5 că din data de 01.09.2007 suma va fi de 254 lei lunar.
Prin Decizia civilă nr.184/R/2007 a Curții de APEL BRAȘOVa fost anulată Dispoziția Primarului mun.B nr.4268/10.11.2006 și a fost obligat același pârât să plătească reclamantei ajutorul social cuvenit pentru o familie d e 6 persoane pentru perioada 01.11.2006- 30.06.2007. În motivarea deciziei instanței de recurs se arată că la data de 01.07.2007 a fost emisă o nouă dispoziție de primar, prin care a fost acordat din nou ajutorul social, fără identificarea acestei dispoziții prin număr. La data de 19 iulie 2007, pârâtul a emis Dispoziția nr.12354/2007, prin care a stabilit cuantumul ajutorului social pentru familia reclamantei la suma de 104 lei lunar, începând cu data de 01.07.2007. Ulterior, la data de 24 septembrie 2007 același pârât stabilește prin Dispoziția nr.14235/2007 cuantumul sumelor cuvenite familiei reclamantei în urma punerii în executare a Deciziei Civile nr.184/2007 a Curții de APEL BRAȘOV, acoperind prin această din urmă dispoziție inclusiv lunile ulterioare perioadei avute în vedere de către instanța judecătorească de recurs, anume ulterior lunii iunie 2007.
În ultima dispoziție de primar se precizează drept cuantum al ajutorului social pentru reclamantă suma de 104 lei pentru lunile iulie și august, în timp ce din data de 01 septembrie 2007 cuantumul se mărește substanțial, la suma de 254 lei lunar, fără o explicitare a modului de calcul. Instanța de fond a motivat că acest cuantum, anume de 104 lei lunar, se justifică prin împrejurarea că minora a împlinit vârsta de 2 ani și nu mai beneficiază de alocația de stat prevăzută de lege pentru copiii în vârstă de până la doi ani. Prima instanță nu a evaluat, însă, disproporția de sume ce se putea observa din examinarea Dispoziției nr.14235/2007 atacate, corespunzător perioadei începând cu luna septembrie 2007, astfel încât raționamentul pe baza căruia a respins ca nefondată acțiunea reclamantei să fie susținut cu probe. Potrivit art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, instanța avea obligația de manifesta rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii, a dispozițiilor Legii nr.416/2001 în concret. Astfel, se impune administrarea probelor necesare pentru a stabili modul de calcul atât al ajutorului social pentru lunile iulie- august 2007, cât și al ajutorului social stabilit pentru perioada începând cu luna septembrie 2007, stabilirea justificării legale pentru diferențele cuantumului ajutorului social prevăzut la art.4 și 5 din Dispoziția de primar nr.14235/2007, efectuarea unei eventuale expertize contabile judiciare pentru stabilirea cuantumului corect al ajutorului social cuvenit pentru perioada iulie-august, dar și pentru perioada următoare, în măsura în care se dovedește că sunt aplicabile criterii legale diferite de calcul pentru aceste perioade de timp.
În funcție de modul de soluționare a primului petit al acțiunii reclamantei, care trebuie precizat de reclamantă în funcție de reglementarea cuprinsă în art.8 din Legea contenciosului administrativ sub aspectul obiectului acțiunii judiciare, instanța de fond urmează a soluționa și celelalte petite precizate de reclamantă, observând totodată prevederile art.18 din Legea contenciosului administrativ cu privire la soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ.
Instanța de fond urmează a aprecia dacă mai este necesară administrarea altor probe, în exercitarea rolului său activ, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, prin raportare la cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită și la apărările pârâtului, va administra orice alte probe consideră necesare și va da hotărârea în funcție de actele și lucrările dosarului cu toate dovezile administrate în cauză.
În consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, instanța de recurs urmează a casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 179/CA/07.03.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.07.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
Pentru - - - - - - Pentru - -
Aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
Semnează semnează
Vicepreședinte instanță Vicepreședinte instanță
Grefier,
Red. 31.07.2008/dact.VP 31.07.2008/3 ex.
Judecători fond - C;
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu