Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 1421/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1421
Ședința publică de la 1 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul și pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, prin consilier juridic, lipsind pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că prin serviciul "registratură" au fost depuse, la data de 16.03.2009, întâmpinare, din partea pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, iar la data de 30.03.2009, întâmpinare, din partea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor.
Se comunică reclamantului câte un exemplar al întâmpinărilor formulate în cauză.
Reclamantul solicită termen pentru studierea întâmpinărilor.
Curtea respinge cererea de amânare. Pune în discuție excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, prin întâmpinare.
Pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, prin consilier juridic solicită admiterea excepției susținând că Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, emitenta actului administrativ dedus judecății este o autoritate publică locală și, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze cauza.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială.
CURTEA
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;
Prin cererea inregistrata la 19.01.2009 sub nr. 474/2 reclamantul a chemat in judecata pe parata DIRECTIA GENERALA DE POLITIE A MUNICIPIULUI B si paratul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie anulata decizia de imputare nr. -/14.05.2008 si sa fie obligati paratii la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamantul a aratat ca a avut calitatea de politist in cadrul DGPMB si ca in 15.01.2008 au incetat raporturile de serviciu prin demisie.
La 14.05.2008 a fost emisa decizia de imputare de catre parata DGPMB, prin care i se cerere plata sumei de 11765,66 lei reprezentand cheltuieli de scolarizare.
In drept, a invocat art. 43 din OG nr. 121/1998, legea nr. 360/2002.
A aratat ca prejudiciul nu s-a caluclat in baza unor documente care sa ateste adevaratele cheltuieli suportate de Academia de Politie.
In dovedirea cererii sale reclamantul a depus o copie de pe plangerea prealabila, decizia contestata si hotararile comisiilor de solutionare a contestatiilor.
La 16.03.2009 a depus intampinare DGPMB care a invocat exceptia necompentei materiale a Curtii de Apel
Pe fond a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata.
La 30.03.2009 a depus intampinare si MAI care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocand faptul ca decizia de imputare contestata a fost emisa de DGPMB.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine, cu privire la exceptia necompetentei materiale a acestei instante, ca reclamantul a formulat o cerere in baza legii nr. 554/2004, 188/1999 si OG nr. 121/1998.
Potrivit art. 109 din legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ daca prin lege nu se prevede expres o alta competenta.
Asa fiind in privinta competentei de solutionare a cauzei trebuie sa ne raportam si la dispozitiile legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 10 din legea nr. 554/2004 litigiile "privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Reclamantul a fost politist in cadrul unei autoritati publice locale, respectiv in cadrul DGPMB.
Decizia de imputare a fost emisa de catre acest parat.
Raportul de serviciu a fost stabilit cu o autoritate publica locala, iar decizia atacata a fost emisa de o astfel de autoritate.
Aspectul ca MAI a solutionat ca organ ierarhic superior, prin Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor, o contestatie nu face ca actul contestat sa fie considerat a fi emis de o autoritate centrala.
Actul administrativ care isi produce efecte este decizia de imputare si prin urmare in functie de emitentul acestuia se stabileste si competenta de solutionare a cauzei.
Obiectul actiunii care determina competenta de solutionare a cauzei este un anularea unui act emis de o autoritate publica locala, DGPMB.
Litigiul dedus judecatii nu priveste acte administrative emise de autoritati publice centrale pentru a fi incidente dispozitiile art. 3 al. 1 cod procedura civila.
Drept urmare va declina, in baza textelor de lege invocate mai sus si a art. 158 cod procedura civila, competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului B Sectia a IX-A Contencios Administrativ si Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Curtii de Apel
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantul domiciliat in B,-,. 8,. 107, sector 3 in contradictoriu cu parata DIRECTIA GENERALA DE POLITIE A MUNICIPIULUI B cu sediul in B,--5, sector 5 si MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR cu sediul in B, Piata nr. 1A, sector 1, in favoarea Tribunalului B Sectia a IX a contencios administrativ si fiscal.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 1.04.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
RED. CP (2 EX)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina