Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 1711/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1711
Ședința publică din data de 22 aprilie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin consilier juridic, lipsind reclamantul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că reclamantul a depus la data de 14.04.2009, prin serviciul "registratură", cerere de judecare a cauzei în lipsă și concluzii scrise.
Pârâtul, prin consilier juridic, depune întâmpinare.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune și pe fond.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune în raport de cererea formulată în luna septembrie 2006 și prevederile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru argumentele expuse în întâmpinare.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2009, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea acestuia să îi primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că, în septembrie 2006, s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, ]n vederea depunerii cererii sale de redobândire a cetățeniei, însă a fost refuzat, solicitându-i-se să depună mai întâi o cerere de intenție, urmând a fi ulterior programat pentru depunerea actelor, cerere pe care a depus-o, însă nici până la momentul sesizării instanței nu a fost programat, cu toate că a revenit cu cererea sa în decembrie 2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 22 aprilie 2009, pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE a solicitat în principal respingerea acțiunii ca prescrisă, având în vedere că termenul de 6 luni pentru a se adresa instanței, care a început să curgă de la data de 19.09.2006, era împlinit la momentul sesizării instanței.
În susținerea poziției sale procesuale pe fondul cauzei, pârâtul a invocat numărul foarte mare de astfel de solicitări, de ordinul sutelor de mii, precum și dificultățile generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de funcționari, astfel că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantului.
Examinând cererea reclamanților, Curtea reține următoarele:
1. Starea de fapt în prezenta cauză, necontestată de părțile litigante, se prezintă pe scurt astfel:
Reclamantul este cetățean al M care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna septembrie a anului 2006, au transmis Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, la solicitarea acesteia, o cerere scrisă de programare/intenție, prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programați ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române.
nici un răspuns, reclamantul a revenit cu o noua cerere, în data de 20.12.2008, neprimind însă răspuns nici la aceasta.
2. Examinând mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de pârât în raport de prima cerere a acestuia, Curtea o apreciază ca neîntemeiată.
Prezenta acțiune urmărește sancționarea instituției pârâte pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Astfel, nici un moment reclamanta nu a solicitat expressis verbis sancționarea pârâtului pentru nesoluționarea în termenului legal a cererii sale din 2006, ci și-a privit demersul ca pe un tot unitar, așa cum va proceda și instanța, luând în calcul ultima revenire a reclamantului.
Ceea ce reproșează implicit pârâtul reclamantului, adică pasivitatea pe care o sancționează prescrierea dreptului la acțiune, este exact ceea ce a profitat pârâtului, adică prelungirea, prin acordul tacit al reclamantului, a termenului de soluționare a cererii.
A împărtăși opinia pârâtului ar însemna a sancționa îngăduința cu care reclamantul a tratat această problemă, tocmai în considerarea realelor probleme
3. Trecând la fondul problemei, Curtea reține că, potrivit disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 21/1991, "ersoanele p. care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 1 și art. 10^1, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie".
Din lecturarea acestui text reiese că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii și a documentelor necesare. Prin urmare, reiese că ele trebuie primite pe loc, urmând a fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie.
Desigur că un termen legal nu este în mod necesar și termenul rezonabil pentru soluționarea unei anumite cereri.
Instituirea prin lege a unui anumit termen pentru soluționarea unei cereri nu induce decât o prezumție simplă a legiuitorului în sensul că termenul statuat ar fi suficient pentru soluționarea acelei cereri.
Practica ulterioară poate însă consacra un alt termen rezonabil, în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de măsura în care ele sunt imputabile instituției cu pricina
În situația de față, nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, de ordinul sutelor de mii, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către solicitanți.
Modul de organizare a activității instituției, legislația care îngreunează procedura și nu lasă loc alternativelor la depunerea cererilor, sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantului, iar până la un punct nici pârâtului; trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de pârât, mai exact ele nu îl pot exonera la nesfârșit de obligațiile sale, el trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.
Pârâtul este cel mai în măsură pentru a formula spre pildă o simplă propunere de lege ferenda, care să permită, cu titlu de exemplu pentru degrevarea secției consulare din Republica M, depunerea acestor cereri (de redobândire a cetățeniei) și în România, la niște birouri pe care să le deschidă special în acest scop, urmând ca acest prim filtru (al verificării existenței actelor necesare) să fie exercitat în țară sau chiar depunerea lor direct la Direcția cetățenie.
O atare soluție ar fi justificată cu atât mai mult reglementarea din art. 12 alin. 2 vizat ușurarea demersurilor solicitanților, ajungându-se însă la contrariul acestei finalități urmărită de legiuitor, îngreunându-le demersurile până la anularea efectivă a dreptului.
Nu trebuie omis faptul că această procedură, pentru care reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată, este doar primul pas, constând efectiv în depunerea cererii și a documentelor aferente, urmând abia apoi procedura mult mai de durată a soluționării efective a cererii de către Direcția Cetățenie a Ministerului d e Justiție.
4. În lumina celor expuse mai sus, Curtea apreciază că termenul de mai bine de doi și J cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării prezentei hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Or, această obligație de soluționare a cererii în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.
Văzând expirarea acestui termen, cererea reclamantul fiind mai veche de doi si J, Curtea urmează a admite acțiunea și - în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - va obliga pârâtul să primească de îndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul procesual ales la, în mun. B,-, -.4,. 131, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, cu sediul în mun. B,-, sector 1, și, în consecință:
Obligă pârâtul să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, precum și actele doveditoare.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact. 4 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
