Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 207/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - refuz acordare drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.207
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-,.3,.A,.7, județul S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S.
La apelul nominal s-au prezentat reclamantul și consilier juridic, pentru pârâta Casa Județeană de Pensii S.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța i-a pus în vedere reprezentantului pârâtei să facă dovada comunicării către reclamant a deciziei pe care a emis-o, însă consilier juridic arată că nu poate dovedi acest lucru.
Întrebat fiind și reclamantul când i s-a comunicat decizia acesta a refuzat să precizeze data comunicării sau a luării la cunoștință despre actul administrativ pe care l-a atacat în instanță.
Constatând că nu mai sunt de formulat cereri, instanța declară acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamantul, precizează că el dorește să i se comunica răspunsul la contestația sa de îndreptare eroare materială. El a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul stabilirii calității de persoană strămutată și nu ca persoană evacuată.
Consilier juridic, pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii ca nefondate. Din actele depuse la dosar, inclusiv din adeverința eliberată de Arhivele Naționale, reiese că familie reclamantului a fost evacuată în localitatea, județul A.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin decizia nr. 4825/15.09.2005 a Casei Județene de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale S s-a constatat că petentul a fost evacuat din în localitatea, județul A, situație ce se încadrează în prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 189/2000.
Decizia a fost contestată de reclamantul la data de 25.08.2008, care a solicitat îndreptarea erorii strecurate în cuprinsul ei, respectiv că în loc de art. 1 lit.g să fie trecut art. 1 lit.c), întrucât în perioada 14 aprilie 1944 - 20.12.1944 a fost refugiat - strămutat din S în comuna, județul A.
Mai invocă reclamantul în sprijinul susținerilor că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut fratelui său, prin decizia nr. 4010/15.11.2006, drepturile prev. la art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că dispoziția atacată este legală și temeinică.
Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 107/29.09.2008, i-a respins acțiunea reclamantului ca tardivă, reținând incidența disp. art. 7 alin.4) din Legea nr. 189/2000.
Sentința a fost casată prin decizia nr. 1005/24.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare, reținându-se că la dosar nu există o dovadă a comunicării deciziei emise de pârâtă.
Reinvestită cu judecarea cauzei, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 1 alin. 1 lit.g) din OUG nr. 105/1999 aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, "beneficiată de prevederile prezentei ordonanțe cetățenii români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice dacă a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
În speță, din adresa Ministerului Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, Direcția Județeană A (fila 22), rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul, împreună cu părinții și frații săi, au fost evacuați în perioada 14.04.1944 - 23.08.1944 din localitatea S, în localitatea, județul
Prin urmare, în mod corect s-a reținut în cuprinsul deciziei nr. 4825 din 15.09.2005 emisă de pârâtă că situația reclamantului se încadrează în dispozițiile art.1 lit.g) din lege și nu lit. c) așa cum în mod eronat susține acesta.
Cât privește decizia nr. 4010/15.11.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care i s-au recunoscut fratelui reclamantului, drepturile prev. la art. 1 lit.c) din Legea nr. 189/2000, este de observat că în considerentele deciziei (8 dosar) și instanța supremă reține că tatăl celor doi frați " a fost evacuat. "împreună cu familia sa situație care, așa cum s-a arătat mai sus, se încadrează la lit.g) al art. 1 și nu la lit.c) al aceluiași articol.
Față de cele expuse mai sus, instanța constatând că în cauză actul administrativ atacat este temeinic și legal, nefiind astfel incidente disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-,.3,.A,.7, județul S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Dact.
4 ex./11.11.2009
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta