Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 239/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal

Dosar nr. -

SENTINȚA nr. 239/CA/2009 -

Ședința publică

din 02 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

Grefier: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ - primă instanță - formulată de reclamantul cu domiciliul ales la Cabinet avocat A, având sediul în localitatea T,-,. 45,. A,. 1.4, județul T în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, cu sediul în Calea nr.202, sector 1 și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, cu sediul în O, Parcul nr.5, județul B, având ca obiect SOLUȚIONARE CERERE -.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, la data de 25.11.2009, prin Serviciul Registratură al instanței pârâta COMISIA SPECIALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR Bad epus la dosar concluzii scrise, iar la data de 02.12.2009 a comunicat adresa solicitată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 25.09.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, admiterea acțiunii și să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a emite titlul de plată în numerar ca măsură reparatorie, în conformitate cu dispoziția nr. 18/27.01.2005 emisă de Primarul comunei, cu obligarea pârâtei să emită titlul de plată pentru suma de 5.094 EURO, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. Solicită totodată ă fie obligată pârâta ca într-un termen rezonabil de 2 săptămâni de la data emiterii titlului de plată să efectueze demersurile necesare către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor, în vederea efectuării plății.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că a solicitat Primăriei restituirea în natură a terenului intravilan proprietatea acestuia, în suprafață de 4177 mp înscris în CF 797 cu nr. topo 254, 255, 256. Prin Dispoziția nr. 18/2005 primarul a respins cererea de restituire în natură deoarece terenul este ocupat de construcții și a stabilit ca despăgubire suma de 5.094 EURO.

Din ianuarie 2005 reclamantul arată că nu a primit această despăgubire, iar în urma solicitărilor adresate către AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B, Comisia de Stabilire a Despăgubirilor, i s-a comunicat faptul că dosarul său nu a fost încă soluționat.

Întrucât de la emiterea dispoziției au trecut 4 ani, iar s-a pronunțat în spețe similare privind rezolvarea cererii într-un termen rezonabil în sensul admiterii plângerilor formulate împotriva Statului Român, reclamantul consideră că cererea formulată de acesta este admisibilă.

În drept invocă dispozițiile Legii nr.247/2005, ale legii nr.554/2004 și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În probațiune a depus Dispoziția nr.18/2005, răspunsul formulat de Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 la Memoriul formulat de reclamant către AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR

Prin Întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei comisii întrucât acesta are atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, iar atribuția acordării despăgubirilor în numerar îi aparține prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în.

Sub aspectul fondului cererii, solicită respingerea acțiunii, întrucât procedura de acordare a despăgubirilor cuprinde mai multe etape, conform prevederilor cuprinse în Legea nr.247/2005, etape care nu au fost parcurse în speță, mai mult se arată că în urma analizării dosarului aferent Dispoziției nr.18/2005 s-a constatat lipsa înscrisurilor care să dovedească titlul de proprietate al reclamantului sau al antecesorilor acestuia asupra terenului respectiv, precum și cu privire la modalitatea de preluare abuzivă a acestui imobil, motiv pentru care prin adresa nr. 3641/CC/ 16.10.2009 acest dosar a fost remis Primăriei Comunei în vederea reanalizării documentației.

Examinând în baza art.137 Cod Procedură Civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, invocată de aceasta prin Întâmpinare, instanța constată că aceasta este neîntemeiată deoarece prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat și obligarea acestei pârâte la emiterea titlului de plată pentru suma de 5.094 EURO, ori dispozițiile cuprinse în Legea nr.247/2005 prevăd expres faptul că emiterea titlului de despăgubire este atribuția acestei comisii, aspect susținut de altfel și de către această pârâtă prin întâmpinarea depusă în cauză.

Examinând cauza prin prisma înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamantul este neîntemeiată.

Prin acțiunea formulată de către acesta s-a solicitat instanței să se constate refuzul nejustificat al pârâtei COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B de a emite titlul de plată.

Conform dispozițiilor art.2 lit. i) din Legea nr.554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, respectiv nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că pârâta nu se face vinovată de nesoluționarea cererii reclamantului în mod abuziv, întrucât din adresa nr. 3641/CC/16.10.2009 emisă de rezultă faptul că pârâtei i-a fost transmis dosarul pentru care s-a emis Dispoziția nr.18/2005, iar în urma analizării acestui dosar s-a reținut faptul că nu s-a făcut dovada de către reclamant a dreptului de proprietate a acestuia sau a antecesorilor săi asupra terenului cu privire la care Primarul comunei a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri în cuantum de 5.094 EURO, și nici nu s-a stabilit modalitatea de preluare abuzivă a acestui imobil în proprietatea Statului, motiv pentru care a fost remisă Primăriei Comunei întreaga documentație în vederea reanalizării înscrisurilor ce au stat la baza emiterii Dispoziției nr.18/2005.

Prin urmare, instanța constată că pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR Baa nalizat dosarul reclamantului, că a intenționat să rezolve cererea acestuia însă, din motive care nu îi sunt imputabile, aceasta nu a putut să soluționeze favorabil dosarul acestuia în sensul emiterii titlului de plată pentru suma de 5.094 EURO.

Pentru aceste considerente, instanța constată că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantului, dar nici în situația prevăzută de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede rezolvarea cererii într-un termen rezonabil.

Conform dispozițiilor cuprinse în titlul VII din legea nr.247/2005, procedura de acordare a despăgubirilor în numerar presupune parcurgerea mai multor etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; - etapa analizării dosarelor de către secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului; - etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare; - etapa în care Comisia Centrală emite decizia reprezentând titlul de despăgubire și etapa acordării acestor despăgubiri de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în.

Este adevărat că de la emiterea Dispoziției nr.18/2005 și până în prezent au trecut 4 ani, timp în care reclamantului nu i-a fost soluționat definitiv și favorabil dosarul, însă acest lucru s-a datorat faptului că dispozițiile legale în materie reglementează o procedură complexă care trebuie parcursă până la acordarea efectivă a despăgubirilor, iar pârâta este investită cu soluționarea a numeroase dosare de aceeași natură, dovadă și faptul că dosarul privind pe reclamant a fost înregistrat la pârâtă cu nr. 3461.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge solicitarea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat al pârâtei la emiterea titlului de plată în numerar și obligarea acesteia la emiterea acestui titlu de plată, ca nefondată în baza dispozițiilor art.18 alin.1 din legea nr.554/2004 și pe cale de consecință va fi respinsă și solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta să efectueze demersurile necesare către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în vederea efectuării plății.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂRȘTE:

RESPINGE ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR

RESPINGE ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales la Cabinet avocat A, cu sediul în localitatea T,-,. 45,. A,. 1.4, județul T în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin COMISIA SPECIALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, cu sediul în Calea nr.202, sector 1 și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, cu sediul în O, Parcul nr.5, județul

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2009

Președinte Grefier

Red.sent. S - 14.12.2009

Tehnored sent. 14.12.2009 -

5 exemplare - 3 comunicări:- 16.12.2009

1. reclamantul cu. ales la Cabinet avocat A, cu sediul în localitatea T,-,. 45,. A,. 1.4, județul T

2. pârâții STATUL ROMÂN prin COMISIA SPECIALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, cu sediul în Calea nr.202, sector 1 și

3. INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, O, Parcul nr.5

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 239/2009. Curtea de Apel Oradea