Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2614/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2614
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER- - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin avocat în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 15 06 2009 s-a depus prin Serviciul registratură din partea pârâtului cerere de amânare în vederea pregătirii apărării.
Având cuvântul, apărătorul reclamantului arată că se opune cererii de amânare formulate de pârât; cererea nu este temeinic motivată, comunicarea relațiilor între cele două instituții nu constituie un motiv temeinic de amânare.
La solicitarea instanței, apărătorul reclamantului depune răspunsul la petiția adresată de reclamant Direcției Cetățenie în anul 2007.
Curtea din oficiu pune în discuția părților excepția netimbrării capătului de cerere privind daunele morale.
Reclamantul, prin apărător solicită admiterea excepției de netimbrare.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de pârât având în vedere că nu este temeinic motivată și nici dovedită, simplul fapt că se poartă corespondență între cele două instituții nu constituie motiv temeinic de amânare, conform art.156 pr.civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatând încheiată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei, solicitând obligarea pârâtului la soluționarea cererii sale în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la plata de daune morale în valoare de 1.000 lei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că,deși a formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei române încă din anul 2003, sub nr.2482/2007, totuși deși a efectuat demersuri suplimentare, ulterior, nici până în prezent nu i-a fost soluționată cererea creându-i astfel și un stres continuu și o afectare a demnității sale.
Și-a întemeiat cererea pe art.9 și 10 din Convenția Europeană a Consiliului Europei privind Cetățenia, art.5 și 20 din Constituție, art.101din Legea nr.21/1991,art.1,2,7 și 8 din Legea nr.554/2004.
A depus înscrisuri, în susținerea cererii, precum și practică judiciară în materie.
Pârâtul Ministerul Justiției nu a formulat întâmpinare sau concluzii în cauză.
La termenul din 17.06.2009, Curtea a pus în discuție excepția de netimbrare a ultimului capăt de cerere.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă, și ale Legii 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, fiind vorba de un refuz nejustificat de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române, față de dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art.13 alin.1 din Legea 21/1991, republicată, care prevăd că Comisia funcționează pe lângă Ministerul Justiției, instanța apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă.
Reclamantul s-a adresat cu cererea nr.2482/RD/2007, Comisiei pentru constatarea condițiilor de acordare a cetățeniei române solicitând redobândirea cetățeniei române,iar la data de 24.02.2009 s- adresat din nou Comisiei prin care solicitat să i se soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei romane.
Susținerea că Legea nr.21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei romane și nici o procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuita este corecta, însă aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie soluționată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii, respectiv a publicării in Monitorul Oficial al României a acestei cereri.
Chiar dace legea nu stabilește un termen înlăuntrul căruia Comisia să procedeze la soluționarea cererilor de dobândire sau redobândire a cetățeniei romane, din analiza de ansamblu a dispozițiilor Cap. 3 din Legea nr.21/1991 fiind evident ca legiuitorul a avut in vedere o procedură de soluționare a cererilor cu o durata rezonabilă, in condițiile in care, potrivit art.13 alin. ultim examinarea cererii de către comisie se poate face numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării acesteia, fiind stabilit un termen pe zile după care comisia poate proceda la soluționarea cererii.
Este adevărat ca procedura acordării sau redobândirii cetățeniei romane presupune o procedură care se întinde pe o anumita perioada de timp și de asemenea, nu poate fi ignorat faptul ca Biroul de cetățenie are in evidențe un număr mare de cereri, insa cererile de acordare a cetățeniei au fost formulate in 2007, iar Comisia nu a luat în lucru acest dosar nici până la data de 15.04.2009, data formulării acțiunii.
Or, potrivit, art.10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România cu anumite rezerve, dar care nu vizau acest articol, prin Legea nr.396/14.06.2002, publicata in Monitorul Oficial al României Partea I nr.490 din 09.07.2002, fiecare stat trebuie sa facă astfel încât sa examineze intr-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
In speță, durata de circa 2 ani de la depunerea dosarului nu poate constitui in nici un caz un termen rezonabil in sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu care Legea nr.21/1991 se completează în mod corespu nzător, prin nesoluționarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei romane "într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat in drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.
Prin urmare, Curtea, văzând dispozițiile art.18 alin.l din Legea nr.554/2004, urmează să admită acest capăt de cerere și să oblige pârâtul, să procedeze la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei romane formulate de reclamant, în termen de cel mult 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru corespunzătoare,astfel cum i s-a pus în vedere prin rezoluție și transmis prin citație, Curtea va admite excepția de netimbrare a sa și-l va anula, date fiind prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat, cu sediul profesional în B-, -orp C,.1,.3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B-, sector 5, în sensul că obligă pârâtul prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Gh./4 ex.
12.01.2010
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor