Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA nr. 268/CA/2009-
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul reclamant - domiciliat în B, Str. T -, Nr. 5a, Cod Poștal -, Județ în contradictoriu cu intimatul pârâtPRIMARUL MUNICIPIULUI B-- B, Nr. 16, Cod Poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 34/CA/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul nu este legal timbrat cu suma de 2 lei plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării, recurentul a depus o cerere de retragere a recursului, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA DE APEL
DELIBERÎND:
Constată că prin sentința nr. 34/CA/2009, Tribunalul Bihora respins cererea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI B -.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că că reclamantul a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea suprafeței de teren înscris în CF nr. 861 B cu nr. topo 910/2/b, cerere respinsă prin Dispoziția Primarului B nr. 104/2006 cu motivarea că această suprafață de teren reprezintă casă familială în intravilan și grădină în suprafață de 845 mp și că aceasta nu a fost preluată de Statul român, că acesta nu este întabulat asupra ei, astfel că nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
La dosar, reclamantul a depus expertiza tehnică judiciară topografică întocmită de ing. în dosarul nr. 427/2001 al Judecătoriei Beiuș, precum și sentința nr. 1677/2002 a Judecătoriei Beiuș, prin care s-a procedat la grănițuirea imobilului situat pe topograficul 910/2b înscris în CF 861 B față de imobilul numiților și, litigiu în care însă Statul Român nu este parte.
În raport de aceste împrejurări, instanța constată că nu se poate reține un refuz nejustificat al autorităților de a soluționa cererea, întrucât după cum s-a arătat, în fapt reclamantul a revendicat imobilul în temeiul unei legi speciale ( cerere filele 8, 11 și 12) ce prevede o procedură specială și căreia i s-a dat curs astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 544/2001.
Prin urmare, reclamantul are la îndemână în calitatea sa de proprietar, dreptul de a acționa în instanța civilă de la domiciliu printr-o acțiune în revendicare de drept comun, pe cel care folosește abuziv terenul proprietatea sa.
Împotriva acestei sentințe, în termen, netimbrat a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea lui, casarea în tot a hotărârii recurate și rejudecând cauza să fie admisă în întregime acțiunea astfel cum a fost completată și precizată.
La termenul din 30 aprilie 2009, instanța de recurs din oficiu a invocat excepția de netimbrare a recursului.
Asupra excepției invocate, instanța de recurs reține următoarele:
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.
Potrivit prevederilor articolului 11 din această lege, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță; sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, în speță recurentele datorând 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Deoarece recurentul nu a depus odată cu recursul declarat, taxa de timbru aferentă, conform prevederilor art.302/1 Cod procedură civilă, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, până la termenul de judecată fixat în cauză, respectiv 30 aprilie 2009 (dovada fila 6 din dosar).
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează potrivit articolului 20 alineat 3 din Legea nr.146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.
Astfel, deoarece recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul declarat până la termenul de judecată, însă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare stabilită, instanța de recurs urmează să admită excepția de netimbrare și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Față de prevederile articolului 137 cod procedură civilă, recursul nu va fi analizat pe fond.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul reclamant - domiciliat în B, Str. T -, Nr. 5a, Cod Poștal -, Județ în contradictoriu cu intimatul pârâtPRIMARUL MUNICIPIULUI B-- B, Nr. 16, Cod Poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 34/CA/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/06.05.2009
Jud fonf.-
Dact.G/06.05.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Crișan Marinela, Boța Marilena