Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 4234/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4234

Ședința publică de la 2 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat, cu delegație de substituire din partea avocatului, lipsind pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că pârâtul a depus la data de 02.12.2009, prin serviciul "registratură", întâmpinare.

Se comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării.

Reclamantul, prin avocat, învederează că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 779/2009, nu se mai impune timbrarea capătului de cerere privind daunele morale.

Curtea acordă cuvântul pe excepția prescripției dreptului la acțiune și pe fond.

Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată. Pe fond, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Depune practică judiciară.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția prescripției dreptului la acțiune și pe fond.

CURTEA,

Asupra actiunii in contencios administrativ de;

La data de 17.07.2009 sub nr. 6833/2 s-a inregistrat cererea reclamantului prin care a chemat in judecata pe paratul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate refuzul nejustificat al paratului de a-i solutiona cererea privind primirea actelor necesare redobandirii cetateniei romane si pe cale de consecinta sa fie obligat acelasi parat sa-i primeasca cererea de redobandire a cetateniei romane in maxim 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotarari instantei.

In final a solicitat si acordarea unor daune morale de 1000 lei.

In fapt, reclamantul a aratat ca la 6.09.2006 a depus o prima cerere la Sectia Consulara a Ambasadei Romaniei din Chisinau, institutie competenta sa primeasca cererile de redobandire a cetatieniei romane din partea solicitantilor, fosti cetateni romani si descendenti ai acestora pana la gradul II, care au domiciliul in Republica

S-a prezentat personal cu cererea insa i s-a comunicat ca trebuie sa faca o cerere scrisa de programare prin posta pentru a fi invitat sa depuna cererea de redobandire a cetateniei romane impreuna cu actele ce demonstreaza ca indeplineste conditiile legale.

A formulat o noua cerere in 7.07.2009, la care nu i s-a raspuns.

Considera atitudinea paratului un refuz nejustiticat de solutionare a cererii sale, conform art. 2 al. 2 din legea nr. 554/2004.

Considera ca ii este ingradit dreptul prevaut de legea nr- de a depune si a se inregistra cererea de redobandire a cetateniei romane.

In ceea ce priveste daunele morale considera ca prin nepermiterea formularii si depunerii cererii de redobandire a cetateniei romane i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a incalcat demnitatea umana si a fost privat de drepturile sale legale si constitutionale.

In drept, au fost invocate art. 10 din legea nr. 396/2002 care ratifica Conventia Europeana a Consiliului Europei privind, legea nr. 21/1991, legea nr. 554/2004.

In dovedirea cererii reclamantul a depus cereri si dovada solicitarii din 2006.

La 2.12.2009 paratul a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului, invocand si exceptia prescrierii dreptului la actiune.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:

Prin cererea sa reclamantul a solicitat sa fie obligat paratul sa-i primeasca o cerere de redobandire a cetateniei romane in 30 de zile de la ramanerea irevocabila a sentintei.

Din actele dosarului si sustinerile reclamantului reiese ca aceasta a dorit sa depuna o cerere de redobandire a cetateniei romane in septembrie 2006, dar a fost indrumat sa depuna prin posta o cerere de programare pentru depunerea cererii.

In iulie 2009 depus o noua cerere prin care a solicitat sa depuna dosarul de redobandire a cetateniei romane.

Paratul nu a solutionat cererile reclamantului, nici pe cea din 2006 si nici pe cea din 2009.

Astfel nu se poate retine in nici un caz ca dreptul la actiune al reclamantului este prescris deoarece ultima cerere a acesteia este depusa in termenul de 6 luni anterior introducerii actiunii.

Asa fiind va respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune invocata de parat prin intampinare.

In continuare pe fondul cauzei se apreciaza ca faptul ca sunt peste - de persoane care au dorit sa depuna cerere de redobandire a cetateniei romane nu il scutea pe parat de obligatia de a-si organiza activitatea astfel incat sa solutioneze cererile cetatenilor moldoveni de depunere a dosarelor privind redobandirea cetateniei romane in termene rezonabile.

Nu se poate retine sustinerea paratului in sensul ca nu este vorba in cauza de un refuz nejustificat, deoarece si neemiterea niciunui raspuns la cererile reclamantului echivaleaza cu exprimarea explicita a vointei de a nu rezolva cererea intr-un termen rezonabil.

De asemenea in aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, in raport de dispozitiile art. 10 al Conventiei Europene privind cetatenia, se retine ca trebuie avut in vedere si faptul ca ulterior primirii dosarului la Chisinau acesta merge la Ministerul Justitiei si Libertatilor, dupa care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autoritati si apoi se poate lua o decizie in privinta cerererii de redobandire a cetateniei romane.

Asadar, daca am aprecia ca este justificata sustinerea paratului ca numai pentru primirea dosarului si a cererii este necesar un termen rezonabil, atunci intreaga procedura ar ani de zile, ceea ce evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil asa cum stipuleaza art 10 din Conventia Europeana asupra cetateniei ratificata prin legea nr. 396 din 14 iunie 2002.

Desi paratul se confrunta de ani de zile cu aceasta situatie nu a facut dovada unor demersuri in sensul rezolvarii situatiei in sens pozitiv, demersuri ce puteau sa ajunga inclusiv la o initiativa legislativa in ceea ce priveste primirea cererilor si documentelor de redobandire a cetateniei romane.

Noile schimbari legislative cu privile la posibilitatea ca in viitor cererile sa poata fi depuse si la prefecturile judetelor din Romania nu pot fi avute in vedere, deoarece acestea nu sunt inca in vigoare, iar pana la momentul adoptarii lor va trece o alta perioada nedeterminata in care reclamantul este in continuare in imposibilitatea de a depune cererea de redobandire a cetateniei romane, desi a dorit sa faca acest lucru inca din urma cu 3 ani.

de cele mai sus aratate instanta apreciaza ca neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererii si documentelor necesare solutionarii unei cereri de redobandire a cetateniei romane este o masura arbitrara.

Instanta nu se substituie autoritatii executive in a edicta termene de primire a cererilor de redobandire a cetateniei romane atata timp ca instanta aprecieaza daca exista sau nu un refuz de solutionare a unei cereri si daca termenul de solutionare a cererii este sau nu rezonabil.

Ca urmare este intemeiata solicitarea reclamantului de obligare a paratului sa primeasca cererea acestuia de redobandire a cetateniei romane in termenul solicitat de acesta in actiune.

In ceea ce priveste daunele morale se retine ca reclamantul, potrivit propriilor sustineri, a dorit sa depuna cererea pentru prima data in septembrie 2006, astfel ca de timpul scurs de atunci se constata ca s-a depasit un termen rezonabil, astfel ca neprimirea cererii de redobandire a cetateniei romane pana la aceasta data este de natura sa creeze o suferinta reclamantului, care s-a vazut in situatia de a astepta mai bine de 3 ani doar ca sa depuna o cerere si nicidecum ca aceasta sa-i fie si solutionata.

Cu privire la constatarea refuzului nejustificat acesta nu este un capat de cerere distinct, ci sunt argumentele pentru care poate fi admisa o cerere in contencios administrativ, de obligare a unei autoritati sa emita un anumit raspuns, sa faca o operatiune administrativa conform art. 18 al. 1 din legea nr. 554/2004.

Prin urmare in baza art. 1, 2, 10 si 18 din legea nr. 554/2004 constata intemeiata doar in parte actiunea reclamnatului si de cele retinute o va admite in parte si va obliga paratul sa primeasca cererea reclamantului de redobandire a cetatentiei romane intr-un termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii.

Conform art. 18 din legea nr. 554/2004 si art. 998-999 cod civil va obliga paratul sa plateasca reclamantului daune morale in suma de 1000 lei, fiind intrunite conditiile pentru atragerea raspunderii delictuale a acestuia.

In baza art. 274 Cod procedura civila va obliga paratul la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata constand in taxa de timbru si timbru judiciar, precum si onorariu avocat, conform chitantei nr. 184/26.06.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune.

Admite in parte actiunea reclamantului cu domiciliul in Republica M, localitatea, raionul,- si cu domiciliul ales in Romania, B,-,. corp C,. 1,. 3 sector 1 in contradictoriu cu paratul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE cu sediul in B,-, sector 1.

Obliga paratul sa primeasca cererea reclamantului de redobandire a cetatentiei romane intr-un termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii.

Obliga paratul sa plateasca reclamantului 1000 lei reprezentand daune morale si 504,3 lei cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 2.12.2009.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red. CP -4 ex.

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 4234/2009. Curtea de Apel Bucuresti